Ilie Stan a început o nouă aventură în Oman

Buzoianul Ilie Stan a pornit într-o nouă experiență profesională în Orientul Mijlociu. „Iliesta” a semnat cu Saham Club, formație din Oman cu o tradiție de peste 50 de ani.
Mutarea vine într-un context în care în România persistă ideea că în zona arabă „plouă cu bani”. Realitatea este însă mai nuanțată. Salariile cu adevărat spectaculoase se regăsesc în campionatele puternice din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar și, chiar și acolo, doar la cluburile de top. În cazul echipelor din a doua parte a clasamentului sau din ligile inferioare, bugetele sunt considerabil mai mici. Situația financiară scade și mai mult în alte țări din zona Golfului, precum Kuweit, Iordania sau Oman, unde fotbalul are un statut apropiat de cel semi-profesionist. În acest context, contractul obținut de Ilie Stan la Saham se ridică la aproximativ 70.000 de dolari pe an, sumă valabilă până la finalul sezonului.
„Iliesta” nu este străin de fotbalul din Oman. Antrenorul român a mai pregătit Al Seeb în 2022, timp de două luni și în sezonul 2003-2004. În zona Golfului, Ilie Stan a schimbat mai multe formații de la startul carierei în antrenorat: Al Ain, Al Shabab, Zakho SC, Al Shamal, Foolad, Kazma, Al Taraji și Al Hamriyah. Clubul omanez s-a grăbit să prezinte mutarea, „încropind” o fotografie cu inteligența artificială, portret care nu seamănă deloc cu fostul antrenor al Gloriei.

Saham are un lot format în mare majoritate din fotbaliști din Oman, spre deosebire de echipele din Arabia Saudită. Doi camerunezi, un egiptean și doi algerieni compun legiunea străină din lotul pe care-l are la dispoziție Ilie Stan. În campionat, Saham este pe locul 8.
Interesant este că Ilie Stan va activa în același campionat în care selecționer este un nume sonor al fotbalului mondial. Este vorba despre portughezul Carlos Queiroz, fost antrenor la Real Madrid, actualmente selecționer al naționalei Omanului. Evident, din postura de antrenor al primei reprezentative, veniturile lui Queiroz sunt la un alt nivel față de cele ale lui Ilie Stan la echipa de club.
„Iliesta” nu este singurul buzoian care antrenează în Oman. În 2020, George Timiș semna cu Al Rustaq, o echipă de primă divizie din acea țară, aflată la acest moment pe ultimul loc.



