Actualitate

Hoți bucureșteni bănuiți de furturi din societăţi comerciale depistați și reținuți de polițiștii buzoieni

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, au reţinut marți doi tineri de 18, respectiv, 19 ani, bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt din societăţi comerciale de pe raza municipiului reședință de județ.

Poliţiştii au oprit în trafic un autoturism în care se aflau patru bucureşteni cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, cei doi tineri reținuți fiind bănuiţi că în perioada lunii septembrie a anului trecut, ar fi sustras mai multe bunuri din două societăţi comerciale de pe raza municipiului Buzău.

Prejudiciul total creat societăților păgubite pe raza municipiului Buzău a fost estimat la 3.300 lei.

Din verificări a reieșit că ceilalţi doi tineri, în vârstă de 20 şi 29 de ani, ar fi săvârșit fapte similare și în cursul zilei de ieri, pe raza judeţului Prahova, astfel că aceștia au fost preluaţi de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, la momentul depistării în trafic, în autoturism au fost găsite aproximativ 170 de pachete de cafea şi alte alimente care ar fi provenit din furturile comise pe raza judeţului Prahova.

Faţă de bucureştenii de 18 şi 19 ani polițiștii buzoieni au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, ulterior însă procurorul de caz a decis să-i lase liberi, fără vreo măsură preventivă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker