Hasdeieni, critici de teatru. Astăzi, Bianca Ioana Lavinia Cazan

Bianca Ioana Lavinia Cazan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, este una dintre tinerele care își trăiesc viața cu responsabilitate și răbdare, știind că fiecare alegere contează. „Încă de la începutul clasei a IX-a mi-am dorit ca anii de liceu să fie o perioadă unică și memorabilă, de care să-mi amintesc cu drag”, spune ea. Poate că nu-și dă seama, dar în această frază se află o întreagă filosofie de viață: dorința de a trăi conștient și de a nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine.

Una dintre alegerile sale a fost voluntariatul. Ea a ales, încă din primul an de liceu, să se implice în comunitate, „nu pentru a aduna diplome, ci pentru a învăța ce înseamnă cu adevărat spiritul de echipă și implicarea în comunitate”. Bianca pare să fi înțeles că, înainte de a schimba lumea, trebuie să te lași tu atins de ea.

Pe plan academic, ea și-a descoperit pasiunile între două oglinzi ale umanului: limba română și istoria. „Am participat la olimpiadele școlare din domeniile care m-au pasionat cel mai mult… și am reușit să mă calific la etapele naționale ale ambelor”, spune ea, cu modestia care trădează bucuria drumului mai mult decât mândria rezultatului. „Aceste performanțe reflectă ambiția, perseverența și curiozitatea mea de a învăța mereu lucruri noi și de a privi lumea din mai multe perspective”, mărturisește aceasta.

Dar poate cel mai semnificativ lucru este pasiunea ei pentru psihologie. Este coordonatoarea clubului de psihologie „Eye On Mind” la nivelul liceului. „Prin clubul Eye On Mind, am reușit să creez un spațiu de dialog despre emoțiile adolescenței, despre autocunoaștere și echilibru interior”, spune Bianca. „Psihologia e domeniul pe care vreau să-l urmez mai departe”, adaugă ea mărturisind că este un domeniu care  „îmbină știința cu empatia și dorința de a înțelege oamenii, aspecte în care mă regăsesc complet”. În spatele acestor cuvinte se află un plan de carieră, dar poate și o vocație: dorința de a rămâne aproape de oameni.

Despre pasiunea sa pentru scris, Bianca mărturisește: „Scrisul a devenit pentru mine o formă de exprimare sinceră, prin care pot transmite emoții și idei”. Primele sale încercări au prins contur anul trecut, la „Săptămâna Teatrului Tânăr” de la Teatrul „George Ciprian”, când a finalizat prima sa cronică de teatru după ce a văzut „Othello”. „Am privit spectacolul cu alți ochi, nu doar ca simplu spectator… Mi-a plăcut sentimentul acela de a pune pe hârtie tot ce am simțit și gândit”, spune Bianca.

Anul acesta, Bianca s-a alăturat din nou grupului de cronicari de teatru organizat de profesoara Gabriela Șerbu, pentru a surprinde emoțiile spectacolului „D’ale carnavalului”. Eleva surprinde în textul său prospețimea și curajul artistic al regizorului Vlad Trifaș, care aduce un suflu contemporan universului caragialian fără a-i diminua ironia și spiritul satiric. Prin ochii Biancăi, cronicile devin o analiză a unui spectacol reușit și o reflecție despre felul în care teatrul continuă să vorbească despre noi, cei de azi.

Bianca Ioana Lavinia Cazan a înțeles că sensul nu se caută în afară, ci se clădește în sine, cu fiecare gest, fiecare alegere și fiecare pagină scrisă. Și a învățat să facă asta cu pasiune, răbdare și o uimitoare capacitate de a se conecta cu lumea din jur. Portretul ei se leagă într-un fir invizibil: fiecare pas, fiecare implicare, fiecare gând scris sau împărtășit; ea construiește un traseu propriu, o cale a conștiinței. Bianca este o tânără implicată, un spirit atent, sensibil, conștient, care vede în fiecare experiență o lecție și în fiecare întâlnire o oportunitate de creștere. (V.B.)

„D’ale carnavalului” – un Caragiale al prezentului, în viziunea lui Vlad Trifaș

Seara în care am văzut spectacolul „D’ale carnavalului”, în regia lui Vlad Trifaș, a fost una dintre acele experiențe teatrale care te scot complet din cotidian. Departe de o simplă reluare a textului clasic, Trifaș reușește să-l reinventeze, aducându-l în contemporaneitate prin mijloace subtile, dar pline de semnificație.

Vlad Trifaș se înscrie în linia regizorilor care au înțeles că teatrul nu trebuie doar să conserve, ci și să reflecte realitatea momentului. Astfel, Caragiale devine oglinda lumii de astăzi, în care moravurile, ipocriziile și contradicțiile sociale se regăsesc aproape neschimbate.

Scenografia surprinde prin detalii și prin autenticitate: decorul pe două niveluri, dominat de inscripția „Frizeria lui Nae Girimea”, reproduce fidel atmosfera mahalalei, dar o modernizează subtil prin culori intense, lumini industriale și elemente care trimit la periferia urbană contemporană. Spațiul scenic pare viu, încărcat de viață, improvizație și ironie. În acest decor aproape sufocant, personajele se mișcă alert, ca într-un carusel de intrigi și farse amoroase.

Unul dintre cele mai interesante momente ale spectacolului mi s-a părut interpretarea personajului Iordache, jucat travestit. Alegerea regizorală aduce o perspectivă nouă asupra caracterului său, transformându-l într-un simbol al ambiguității și al jocului de roluri care definește universul lui Caragiale.

Publicul a reacționat cu entuziasm, râzând la fiecare farsă, dar și oftând ușor în momentele în care parodia se apropia prea mult de realitate. S-a simțit o conexiune autentică între sală și scenă, acel tip de atenție vie și sinceră care nu poate fi forțată.

Personal, am ieșit din sală cu sentimentul că am asistat la un Caragiale viu, reinventat, dar, în același timp, fidel spiritului său ironic. Punctul forte al spectacolului este, fără îndoială, capacitatea regizorului de a moderniza fără a distruge esența.

În ansamblu, spectacolul lui Vlad Trifaș este o dovadă că teatrul clasic poate fi reinventat. Printr-o scenografie elaborată, o interpretare coerentă și o viziune regizorală modernă, Trifaș oferă un Caragiale apropiat de spectatorul de azi, la fel de actual și de relevant ca în urmă cu un secol.