Grupă imposibilă pentru Ovidiu Ionescu la Cupa Mondială

Cupa Mondială 2025 a revenit la Macao cu o nouă ediție în care s-au aliniat la start 48 de jucătoare și jucători de pe cinci continente, în Galaxy Arena, între 14-20 aprilie. Cupa Mondială din acest an constă în două etape. În Stage 1, fiecare grupă dintre cele 16 va fi alcătuită din trei sportivi, iar în meciuri se vor juca patru seturi. Clasamentul final va fi stabilit pe baza victoriilor, setaverajului și punctaverajului. Primul loc asigură calificarea în Stage 2, unde se joacă după sistemul cel mai bun din șapte seturi, în format eliminatoriu.
Din păcate pentru buzoianul Ovidiu Ionescu, sorții și clasarea în rankingul mondial l-au aruncat într-o grupă imposibilă, alături de Shunsuke Togami și de Lin Gaoyuan. În fața primului, medaliat cu bronz mondial alături de echipa Japoniei, Ovidiu a pierdut cu 0-4 (6-11, 7-11, 8-11, 6-11), după o partidă în care sportivul din România a reușit câteva execuții spectaculoase, s-a apropiat în două dintre seturi de adversarul său, însă a cedat, de fiecare dată, punctele decisive.
Cel de-al doilea meci, disputat contra multiplului campion mondial chinez, a fost, culmea, mai bun pentru Ovidiu. Sportivul nostru a avut o prestație admirabilă, a căpătat încredere în setul al doilea, pe care l-a câștigat după o combinație de lovituri la înălțime și a continuat să-i pună probleme oponentului în momentele în care a rezistat în schimburi aprig disputate. În cele din urmă, Ovidiu Ionescu a cedat, scor 1-3 (8-11, 11-8, 7-11, 8-11), și a fost eliminat după a doua înfrângere din faza grupelor.
România este reprezentată de Bernadette Szocs (locul 13 mondial), Elizabeta Samara (locul 33 mondial) și Ovidiu Ionescu (locul 71 mondial). Cele două fete din echipajul tricolor au debutat cu victorie, Bernadette trecând în patru seturi de autralianca Constantina Psihogios, iar Elisabeta Samara de americanca Amy Wang.



