Actualitate

Grevă în școli. Cum se desfășoară

Sindicatele din educație au anunțat că de luni va avea loc greva generală din școli, după ce la negocierile de duminică cu Guvernul nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis duminică reprezentanţilor sidicatelor din educaţie că nu pot lăsa copiii astăzi în prag de examen şi înainte de finalul anului de învăţământ suspendaţi pentru că nu au soluţii pentru problemele pe care aceştia le ridică, relatează News.ro. „Pe bază de dialog, pe bază de asumări concrete eu sunt convins că vom identifica soluţiile pentru tot ceea ce dumneavoastră aţi ridicat”, a mai spus şeful Executivului.

Sindicatele din educaţie au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, cu liderul PSD Marcel Ciolacu şi cu mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor.

„Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic”, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI. „Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest”, a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria, relatează News.ro

Conform legii, pe perioada derulării grevei cadrele didactice participante nu vor fi plătite; liderii de sindicat spun că cele peste 150.000 de cadre didactice şi 50-60.000 personal nedidactic şi personal auxiliar şi-au asumat acest lucru.

Cum ar urma să se desfășoare greva în școli

Sindicatele din învățământ au anunțat că intră în grevă generală de luni, 22 mai, de la ora 8.00, după ce negocierile avute la Ministerul Educației și la guvern pe tema majorărilor salariale din învățământ au eșuat. Conform sindicatelor, va fi grevă în toate școlile în care există membri de sindicat. În total, ar urma să intre în grevă peste 100.000 de cadre didactice și alți angajați din învățământ.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, greva generală este susţinută de 71 la sută dintre membrii de sindicat.„Conform legii, greva e făcută de membrii sindicat, nu avem treabă cu ceilalţi. Noi ne raportăm la membrii sindicat, adică din 145.000 de membri ai FSLI, sunt 105.000 care intră în grevă”, a spus el.

Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a „ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.

Într-un document trimis în teritoriu de către sindicatele din educație regulile pentru perioada în care are loc greva sunt următoarele:

1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanti la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unității;

2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;

3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;

4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;

5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker