Sport

Greu până la capăt. Rapid și Slatina, ultimele două adversare în turneul de la Sf. Gheorghe

Meciul de sâmbătă, cu Rapid, este pe TVR 2 de la ora 11.00

După partida cu HC Zalău, de joi seară, handbalistele Gloriei revin pe teren sâmbătă și duminică, pentru ultimele două ­meciuri din penultimul turneu al Ligii Naționale, cu etapele 25-27, programat la Sf. Gheorghe. Testul cu trupa lui Gheor­ghe Tadici este urmat de alte două la fel de dificile, cu Rapid și CSM Slatina. Pe giuleștence, fetele lui Ovi­diu Mihăilă urmează să le întâlnească sâmbătă, de la ora 11.00, în Sepsi Arena, într-o partidă ce va fi transmisă în direct pe TVR 2. Rapidul,  renăscută după ce a fost preluată la sfârșitul anului trecut de selec­ționerul Spaniei, Carlos Viver, se anunță una din forțele campionatului în sezonul viitor, dar și în actuala stagiune, odată cu veni­rea antrenorului ibe­ric, este schimbată aproape total. Din subsolul clasamentului, a ajuns până pe locul 6 și, probabil, dacă ar fi început campionatul în această formulă, ar fi avut acum mult mai multe puncte și ar fi fost implicată în lupta pentru cupele europene. Poate la fel de greu, dacă nu și mai greu, este ultimul meci din turneu pe care Gloria îl va susține duminică după-amiază, de la ora 17.00, împotriva celor de la CSM Slatina. Oltencele au mare nevoie de puncte pentru a evita barajul și vin după trei victorii la rând înaintea turneului de la Sf. Gheorghe, marea lovitură dând-o prin succesul asupra Măgurii Cisnădie. {i în tur buzoiencelor le-a fost greu, obținând atunci o victorie la limită, 24-23, după un final dramatic, în care au avut avantaj până în ultimele cinci minute! Turneul de la Sf. Gheorghe trebuie să îi aducă Gloriei consolidarea locului 4, ultimul care ­asi­gură prezența în Europa, pentru ocuparea căruia se bate și Măgura Cisnădie. Ardelencele au însă un program teribil. La un punct în spatele Gloriei, echipa ­si­biană a început turneul cu un duel de foc cu Dunărea Brăila și va continua apoi cu șocurile cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea!

Liga Națională – Etapa a 25-a

  • Gloria Bistrița – CSU Cluj Napoca 28-22
  • CSM Galați – Activ Ploiești 29-27
  • Minaur Baia Mare – SCM Craiova 28-21
  • Rapid București – Dacia Mioveni 36-21
  • Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie 27 – 30
  • Gloria Buzău – HC Zalău 25 – 23
  • CSM București – SCM Rm. Vâlcea – joi seară
  • CSM Slatina a stat

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 67 p.
  2. Baia Mare 61 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 57 p.
  4. Gloria Buzău 44 p.
  5. Cisnădie 43 p.
  6. Rapid 37 p.
  7. Brăila 34 p.
  8. HC Zalău 33 p.
  9. Bistrița 33 p.
  10. SCM Craiova 25 p.
  11. CSM Slatina 25 p.
  12. Dacia Mioveni 24 p.
  13. CSM Galați 13 p.
  14. CSU Cluj Napoca 9 p.
  15. Activ Ploiești 5 p.

Etapa a 26-a – sâmbătă, 22 mai

  • ora 10.15: SCM Rm. Vâlcea – CSM Galați
  • ora 11.00: Gloria Buzău – Rapid București (TVR 2)
  • ora 13.00: CSU Cluj Napoca – Dunărea Brăila
  • ora 14.30: Măgura Cisnădie – CSM București (TVR 1)
  • ora 15.45: SCM Craiova – Gloria Bistrița
  • ora 17.10: Dacia Mioveni – CSM Slatina
  • ora 19.45: Activ Ploiești – HC Zalău

Minaur Baia Mare stă

Etapa a 27-a – duminică, 23 mai

  • ora 11.00: CSM București – CSU Cluj Napoca (TVR 2)

-ora 11.30: Minaur Baia Mare – Dacia Mioveni

  • ora 14.15: Dunărea Brăila – SCM Craiova
  • ora 14.30: Măgura Cisnădie – SCM Rm. Vâlcea (TVR 1)
  • ora 17.00: Gloria Buzău – CSM Slatina
  • ora 19.45: Rapid București – Activ Ploiești
  • Gloria Bistrița stă

Joi seară, în primul meci de la Sf. Gheorghe 

Gloria Buzău – HC Zalău 25-23 (12-13)

Victorie prețioasă obținută de Gloria joi seară, în primul meci din turneul Ligii Naționale de la Sf. Gheorghe. Echipa buzoiană a învins-o cu 25-23 pe HC Zalău și se menține pe locul 4, în condițiile în care și rivala Măgura Cisnădie a trecut de un examen la fel de dificil, învingând-o cu 30-27 pe Dunărea Brăila. După o primă repriză ce a stat sub semnul echilibrului, cu cele două echipe alternând la conducere, dife­rența s-a făcut în ultimul sfert de oră. În minutul 52, după reușita Andelei Janjusevic, Gloria s-a desprins la un maxim de șase goluri, 25-19. Zalăul a încercat să revină în meci, dar cursa de urmărire nu a avut rezultatul dorit de ardelence. Jucătoarele lui Tadici au înscris de patru ori la rând, dar cele trei puncte au ajuns la Buzău: 25-23.

Marcatoare Gloria: Janjusevic (8 goluri), Rotaru (5), Livrinikj (4), Subțirică (3), Simion (3), Iuganu (1), Petrovic (1)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker