Economic

Green Group așteaptă o lege ca să angajeze peste 200 de buzoieni

Pentru reparații electrocasnice

Președintele Green Group, Constantin Damov, are planuri îndrăznețe pentru fabricile de la Buzău și a lansat o idee impresionantă în spațiul public, aceea a angajării a peste 200 de electroniști, dacă legea conform căreia unele dintre produsele propuse spre casare, și procesate în acest sens de fabricile grupului, vor putea fi recondiționate. Planul are nevoie, însă, de un cadru legal clar, la care lucrează, în prezent, reprezentanții Comisiei economice, industrii și servicii din Senatul României, care s-au aflat la Buzău săptămâna trecută, special pentru a demara procedurile legale în acest sens.

Standardul există, legea încă nu

Șansele ca proiectul de lege să fie adoptat sunt destul de mari, ținând cont de potențialul impact pe care recondiționarea produselor l-ar putea avea asupra pieței. Senatorul Daniel-Cătălin Zamfir, președintele Comisiei economice a camerei superioare a Parlamentului, s-a arătat încrezător în șansele de reușită ale unui astfel de proiect, adăugând că „reciclarea e o sursă uriașă de economisire a energiei electrice”.

„Vom iniția un proiect de lege în care vom reintroduce în circuitul economic, social, acele obiecte electrocasnice care se pot repara. A dispărut industria de reparare a electrocasnicelor, practic. Omul vine, îl aruncă la gunoi. Eu cred că poate reintra într-un circuit economico-social, pot fi spitale, instituții care pot folosi aere condiționare, frigidere, televizoare etc. Ne trebuie o lege pentru că, în momentul ăsta, legea prevede ca res­pectivul material, odată ajuns la reciclator, el trebuie distrus pur și simplu (…) Ideea pe care o întărim aici e că reciclarea e o sursă uriașă de economisire a energiei electrice”, a transmis senatorul Zamfir.

Constantin Damov a adăugat că există deja un standard în ceea ce privește recondiționarea produselor, însă este necesară o lege care să clarifice cine este răspunzător de calitatea acestora, în ce măsură își poate asuma reparatorul vina în cazul unor situații neprevăzute, precum și perioada sau condițiile acordării garanției.

 „România are și o țintă de reparare în vederea reutilizării. De ce trebuie o lege? Pentru că acele aparate care se repară, se repun pe piață, vor trebui să aibă o etichetă: cine le-a reparat, cât este responsabilitatea reparatorului, perioada de garanție, minimum șase luni. Acest standard este făcut și Coaliția pentru economia circulară a lucrat de doi ani și Asociația Română pentru Standarde (ASRO) au elaborat acest standard. Ne mai trebuie o lege”, a completat președintele Green Group.

Circa 25.000 de frigidere reciclate lunar la Buzău

Potențialul produselor recondiționate este destul de mare nu doar la Buzău, ci în toată țara. Constantin Damov a mărturisit că, lunar, la Buzău, fabricile grupului reciclează circa 25.000 de frigidere și aproape 5.000 tone de electronice, iar un procent de 10 la sută ar putea fi salvate. Produsele reparate ar putea fi vândute persoanelor sau instituțiilor care nu dispun de bugete generoase și nu își pot permite diverse aparate care să le faciliteze viețile sau activitățile de zi cu zi.

„În Buzău, reciclăm aici, lunar, 25.000 de frigidere și reciclăm 5.000 tone lunar de electronice. Minimum 10 la sută pot fi reparate (…) Există aici o piață socială a celor care n-au bani și a instituțiilor care n-au bani, din zone rurale, e o listă întreagă de utilizatori care nu-și permit aer condiționat, scannere, routere, frigidere. Avem o resursă enormă pe care o putem trimite în piață”, a mai transmis Damov.

Printre aparatele care ajung la fabricile Green Group se numără nu doar cele recente, ci și unele care se apropie de un veac de existență, pe care angajații sunt nevoiți să le caseze și să le separe în funcție de categoria deșeurilor: plastic sau metal. Aceasta deși ele ar putea fi reparate și utilizate pentru ani buni chiar, dacă o lege în acest sens ar exista, după cum mărturisește președintele Green Group: „Sunt foarte multe programe de buy-back și de rabla de electronice, prin care oamenii vin cu niște aparate în stare de funcționare. Avem de la aparate moderne, până la aparate din anii ʼ30, care chiar sunt opere de artă, pe care noi, conform legii actuale, trebuie să le distrugem pentru a separa metale, plastic (…) Valoarea de întrebuințare este încă acolo”.

Damov: Avem o cerere foarte mare de piese

De la stânga la dreapta: Constantin Damov, senatorul Radu Oprea și senatorul Daniel Zamfir

Dincolo de posibilitatea de a recondiționa anumite electrocasnice, Constantin Damov mai spune și că există o cerere foarte mare de componente, care ar putea fi valorificate și vândute cu ajutorul unui magazin on-line. Beneficiul acestui lucru ar fi acela că s-ar
relansa industria reparării diverselor dispozitive, care a cam dispărut de pe piața românească, odată cu multitudinea de produse disponibile, dar și din cauza campaniilor de marketing ce promovează ideea de achiziționare a unui produs nou în detrimentul reparării celui vechi.

Dacă legea ar fi votată, primii beneficiari de pe urma ei ar fi chiar buzoienii, iar Constantin Damov a anunțat fără pic de ezitare că ar crea un centru de reparare la Buzău, în incinta fabricilor grupului, unde ar angaja 200 de electroniști, care să lucreze atât la repararea electrocasnicelor, cât și la recuperarea pieselor. Pentru aceasta, președintele Green Group a declarat că este dispus chiar să încheie parteneriate cu liceele din Buzău, astfel, oferindu-le tinerilor de la profilurile tehnice posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă după terminarea școlii.

„Primim sute de telefoane prin care ni se cer componente: cineva vrea un raft, altul vrea un compresor. Nu putem să le dăm pentru că ele sunt considerate deșeuri, iar noi trebuie doar să le tocăm. Și atunci, există și partea cealaltă, de asigurare de piese de schimb și dintr-odată o industrie întreagă s-ar putea reporni, aceea de reparare în vederea reutilizării și prelungirii duratei de viață (…) Dacă asemenea lege va apărea, atunci, planul nostru este realizarea unui centru de reparare în vederea reutilizării a electronicelor aici la Buzău, exact în aceeași locație și un centru de recuperare a pieselor componente, care se vor vinde dup-aceea simplu, on-line, prin curier, fiecare își poate primi bucățica din frigider sau din ce vrea el, acasă”, a mai adăugat președintele Green Group.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker