Actualitate

Cariera militară nu mai face buzoienilor cu ochiul

Armata nu mai este la fel de „dorită” de către absolvenții buzoieni, iar acest lucru se întâmplă, în mod special, din cauza războiului din Ucraina. În acest an, de exemplu, niciuna din școlile de maiștri militari și subofițeri de la nivel național nu a reușit să ocupe toate locurile disponibile, în condițiile în care în alți ani pe un singur loc se luptau trei-patru candidați.

Prin urmare, școlile de maiștri militari și subofițeri din Buzău, Sibiu și Pitești au reușit să atragă doar 70 la sută din numărul total al elevilor pe care îi puteau pregăti pentru o carieră militară. Chiar și la Marină, în Constanța, au rămas 10 la sută dintre locurile disponibile.

Dacă în acest an situația a fost așa, anul viitor se anunță o scădere și mai mare a numărului de elevi care vor să fie admiși în Armată, motiv pentru care Armata a început deja să își trimită reprezentanții în licee pentru a-i convinge pe elevi să urmeze o carieră militară. Astfel de întâlniri sunt organizate în toată țara după ce școlile militare nu mai au mulţi candidaţi. Este o situație cu care Armata nu s-a mai confruntat până acum.

Principalele motive pe care tinerii le invocă sunt teama și războiul din Ucraina care i-ar putea pune în pericol. Dar, președintele Asociația Veteranilor trage un semnal de alarmă și spune că aceste lucruri sunt nefondate, mai ales că dacă intri în armată nu înseamnă că începe un război. „Dacă există această temere, este nefondată. Nu înseamnă că dacă intrăm în armată începe un război”, a precizat acesta, potrivit protv.ro.

Armata încearcă să compenseze aceste riscuri despre care vorbesc tinerii cu promisiunea unei meserii bine plătite. Lt. col. Vasile Mitrea, comandantul Centrului Militar Județean Galați spune că un surgent va câștiga undeva la 3.000-3.500 de lei, în timp ce un sublocotenent va încasa lunar suma de 4.000 lei. „Undeva pe la 3.000 – 3.500 de lei pentru un sergent și 4.000 de lei pentru un sublocotenent. Are dreptul la o indemnizație lunară care acoperă parțial și uneori integral chiria”, a spus acesta. Acțiunile de atragere a tinerilor către viața militară vor continua în școlile din România până la sfârșitul lunii octombrie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker