Grebănu: Elevii l-au provocat la discuții pe primarul Vasile Iftinoiu

Vasile Iftinoiu, primarul comunei Grebănu, de Buzău, a avut parte de o surpriză plăcută din partea unui grup de copii, elevi la Școala de Coordonare din localitatea de reședință, care însoțiți de învățătoarea Adela Dorina Nechifor au venit în vizită la Primărie. S-ar părea că unul dintre motivele vizitei l-a reprezentat faptul că primarul Iftinoiu a dăruit flori și mărțișoare cadrelor didactice de 1 și 8 Martie, nu numai de la Școala de Coordonare, iar elevii au considerat că este de datoria lor să întoarcă vizita de curtoazie.
„Astăzi am avut bucuria de a primi la sediul Primăriei Grebănu o vizită specială din partea elevilor Școlii Gimnaziale Grebănu, însoțiți de doamna învățătoare Nechifor Dorina Adela. Întâlnirea a fost un prilej frumos de dialog și curiozitate, copiii venind să afle mai multe despre activitatea primarului și despre cum funcționează administrația locală. Le mulțumim pentru vizită, pentru întrebările inteligente și pentru energia pozitivă pe care au adus-o în instituția noastră! Viitorul comunei noastre arată bine când vedem atât interes din partea celor mici!”, este mesajul postat de primarul Iftonoiu pe pagina personală de socializare.
Dincolo de atmosfera relaxantă, primarul Iftinoiu a considerat că este oportun să arate copiilor care sunt preocupările celor mari pentru a le pregăti un viitor cu cât mai puține griji și condiții de studiu în ton cu timpurile. Un proiect de investiții ce se află pe ultima sută, și care vizează achiziții de aparatură și tehnică școlară, plus mobilier pentru toate școlile din comună, a depășit faza de licitație într-un program dezvoltat de PNRR (Programul Național pentru Redresare și Reziliență), prin care Învățământul local va beneficia de o finanțare europeană în valoare de 11,5 miliarde de lei vechi. Cu acești bani, cele 21 de săli de curs, inclusiv cele amenajate ca laboratoare, vor fi dotate cu table inteligente, laptop-uri și tablete.
De asemenea, elevii care învață în Școala Gimnazială din satul Plevna vor fi beneficiarii unei investiții pentru renovarea clădirii. Este vorba despre o finanțare în valoare de 1,1 milioane de euro, fonduri ce au fost atrase tot printr-un program european, de data aceasta fiind vorba despre Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Est Brăila. Noua școală va fi amenajată și dotată la standarde moderne, inclusiv prin eficientizarea consumului energetic, folosindu-se surse regenerabile – panouri fotovoltaice, pentru producerea energiei electrice și pompe de căldură, pentru eficientizare termică. Pentru cea de-a treia școală, cea din satul Homești, primarul Iftinoiu are pregătite documentațiile tehnice și urmează să le depună la Ministerul Dezvoltării, pentru a fi obținută o finanțare, fie prin programul Anghel Saligny, fie prin CNI (Companie Națională de Investiții). Nu în ultimul rând, în perioada imediat următoare primarul Iftinoiu va emite Ordinul pentru începerea lucrărilor – organizarea de șantier, la un proiect de investiții care este așteptat de doi ani – Sala de Sport, obiectiv care are asigurată finanțarea prin Compania Națională de Investiții.



