Administrație

Grebănu: Apă cu porția pentru sătenii din Livada Mare și Livada Mică

Conducerea Companiei de Apă Buzău a luat încă o decizie de restricționare a programului de furnizare a apei potabile, de data aceasta fiind vorba despre alimentarea gospodăriilor în satul Livada Mică, din comuna Grebănu. „Începând cu data de 29 aprilie, programul de furnizare al apei în UAT Grebănu, localitatea Livada Mică se va desfășura după următorul program: în fiecare zi în intervalul orar 7.00-9.00”, se arată în comunicatul postat pe pagina oficială a furnizorului.

În zona Grebănu-Topliceni-Valea Râmnicului, inclusiv orașul Râmnicu Sărat, Compania de Apă Buzău are angajate lucrări pentru realizarea de rețele pentru distribuția apei potabile și pentru preluarea apelor uzate (canalizare) cuprinse în Contractul de Lucrări nr. 5. La acest moment lucrările sunt avansate, în multe dintre zone în procent de peste 75 la sută. Cu toate acestea, primarul comunei Grebănu, Vasile Iftinoiu, apreciază că cel puțin în zona Grebănu lucrările se vor întinde și pe durata acestui an, șantierul fiind început aproximativ în perioada primului trimestru al anului trecut. În zona Grebănu-Livada Mare-Livada Mică au fost executate 14 foraje, specialiștii de la Compania de Apă apreciind că au descoperit o acumulare subterană importantă, astfel că la această sursă vor fi conectate și comunele Topliceni și Valea Râmnicului, iar în cazuri extreme, de necesitate, ar putea fi alimentat și municipiul Râmnicu Sărat.

În această perioadă, pentru că sursa existentă, un foraj vechi, nu are capacitatea să acopere consumul în satele Livada Mică și Livada Mare, cei aproximativ 800 de localnici primesc apă potabilă prin implicarea Companiei de Apă, care aduce în zonă, în fiecare zi, tone de apă transportată în recipiente cu o capacitate de 1.000 de litri.

 

Articole similare