Sport

Gloria, o victorie şi o remiză în amicalele cu echipele ruseşti

Gloria a trecut cu bine testele de… limba rusă, susţinute în cantonamentul din Antalya. După victoria cu 2-1 în faţa bulgarilor de la Vitosha Bistritsa, fotbaliştii buzoieni au întâlnit în următoarele două meciuri amicale formaţii din eşaloanele inferioare din Rusia.

Mai întâi, elevii lui Ilie Stan au întâlnit-o pe Olimp Khimki, de care au trecut cu scorul de 1-0, unicul gol fiind marcat de Marian Chică-Roşă în minutul 89. În acest al doilea amical, Gloria i-a avut pe teren pe:

Cristian Andrei – Alexandru Gîţ, Dragoş Ioniţă, Ciprian Perju, Călin Toma, Iulian Roşu, Cristian Balgiu, Cosmin Tucaliuc, Valentin Munteanu, Adrian Stoica, Bogdan Gavrilă. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Rareş Şerban, Marian Chică-Roşă, Adelin Pîrcălabu, Călin Tudose, Răzvan Catană, Călin Savin, Dragoş Huiban, Matei Constantinescu şi David Stăi­culescu.

Duminică, în al treilea amical din Antalya, Gloria a încheiat la egalitate, 2-2, cu Volgar Astrakhan, golurile buzoienilor fiind reuşite de Dragoş Huiban şi de Cosmin Tucaliuc.

Astăzi este programat meciul cu danezii de la BK Fremad Amager (Liga a 2-a), iar joi, în ultimul test, buzoienii îi vor întâlni pe georgienii de la Samgurali Tskhaltubo (Liga a 2-a).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker