Sport

Gloria nu e moartă, Gloria se transformă! Manager şi antrenor surpriză în Crâng!

Telenovela preluării echipei de fotbal din Crâng de către mediul privat se apropie de final. Până la urmă, salvarea formaţiei locale de ligă secundă, la un pas de desfiinţare în iarnă, după ce primarul Constantin Toma a anunţat că nu mai poate susţine de la bugetul local finanţarea unei echipe ce nu poate promova în Liga 1 din cauza statutului, ulterior revenind asupra deciziei şi acordându-i o perioadă de graţie până la finalul campionatului, nu a venit nici nici Rusia, nici din Belgia, nici din Turcia şi nici din zona arabă ci de la…Lanurile! Concret, din acţionariatul noii entităţi, AS Fotbal Club Buzău va face parte inginerul Constantin Cristea, patronul divizionarei D Voinţa Lanurile, socrul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Felix Rache. De altfel, în lumea fotbalului buzoian, se ştie deja că inginerul Cristea va fi doar o interfaţă a vicelui CJ, cel care va controla, în realitate, partea din acţionariat aferentă.

Interesant este că din noua structură care va gestiona activitatea echipei de fotbal vor face parte, în procente egale, câte 40 la sută, atât Consiliul Local Municipal, cât şi Consiliul Judeţean, care îşi vor trimite proprii reprezentanţi în Comitetul Director al noului club.

De ultimele evenimente din fotbalul buzoian nu este străin secretarul general-adjunct al Federaţiei Române de Fotbal, Gabriel Bodescu. Pe surse, chiar Bodescu ar fi gândit această mutare, în urma unor discuţii şi întâlniri cu primarul Constantin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu şi vicepreşedintele CJ, Felix Rache. Ipoteza este cu atât mai mult veridică, cu cât Bodescu va impune la conducerea noului club pe unul din oamenii săi de mare încredere, Daniel Stanciu! Acesta ar urma să vină la pachet, în Crâng, cu antrenorul Costel Enache, adică exact cuplul care a reuşit contraperformanţa de a nu o califica pe Universitatea Cluj în play-off-ul Ligii a 2-a şi de a o scoate, astfel, din lupta pentru promovarea în Liga 1!

Oficializarea noii structuri sportive va fi făcută marţi, când vor avea loc şedinţe extraordinare şi la Consiliul Local Municipal, şi la Consiliul Judeţean unde va fi votată asocierea celor două entităţi publice cu nou înfiinţata AS FC Buzău.   

2 Comentarii

  1. Daca se va intampla asta, va fi inca o dovada de mocirla si jigodismul care exista inca . Acest Stanciu este o nulitate, care a fost dat afara de peste tot unde a activat, dar culmea, se aseamna cu Dl Bodescu, clica lor de combinatori si jevrisme. Dl Rache am crezut ca este mai vertebral, dar de cand a luat si el o functie, deja isi da arama pe fata. Cine este socrul lui pana la urma sa fie in conducerea acestui club?? Cumva Galiano si noi nu stim??
    Rusine si scarba sunt cuvintele, iar dl primar ar trebui sa deschida ochii la astfel de combinatii venit din partea unora ca Badescu, Petre care este catelusul lui.

  2. Dar pe buzoieni ii întreabă cineva daca vor că banii lor sa fie cheltuiți pentru echipe profesioniste? Drumurile din Buzău și din județ sunt praf, locuri de parcare nu avem, dar trebuie sa dăm banii pentru care muncim din greu unor mingicari. Oare pentru asta am votat noi?! Eu mă simt mințit!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker