Sport

Gloria îşi face echipa a doua la handbal feminin

SCM Gloria Buzău a anunţat înfiinţarea, începând cu noul sezon competiţional, a echipei a doua la handbal feminin care va evolua în Divizia A şi va fi alcătuită din jucătoare tinere. Este vorba, în majoritate, de sportive de la Liceul cu Program Sportiv, născute între 2004 și 2007, echipa urmând să fie condusă de pe banca tehnică de către profesorul Lucian Săndoiu, de la acelaşi liceu.

Gloria se alătură, astfel, echipei masculine de handbal, HC Buzău, care a înfiinţat încă din sezonul trecut echipa a doua, care a evoluat, cu rezultate foarte bune, în eşalonul secund. Este adevărat, însă, că la masculin grupările din primul eşalon sunt obligate să aibă echipa a doua înscrisă în eşalonul secund. La feminin nu există o asemenea obligativitate, astfel că, în sezonul precedent, doar două echipe din Liga Naţională au avut formaţii secunde în Divizia A, CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa.

În afară de Gloria, campioana Rapid Bucureşti şi Dunărea Brăila au anunţat, de asemenea, înfiinţarea unor echipei secunde, în eşalonul secund. Evident, şi pentru fete este valabilă aceeaşi regulă, fără drept de promovare în Liga Naţională.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker