Monden

FOTO | Wrs, primele poze cu iubitul

Mai tot timpul Wrs a fost un tânăr asumat, iar tot ceea ce a făcut – pe plan personal ori profesional – nu a ținut departe de ochii publicului. Potrivit jurnaliștilor de la libertatea.ro,în ultimele zile buzoianul și iubitul său chiar s-au afișat și împreună pe rețelele de socializare, iar cântărețul susține că este fericit. Conform și reporterilor de la spynews.ro, Wrs și prietenul lui au fost văzuți și într-un mall din Capitală.

Viața lui Wrs s-a schimbat radical în ultima perioadă; este pe culmile succesului pe plan profesional, dar nici pe plan sentimental nu o duce deloc rău. În cadrul unui interviu pe care l-a oferit pentru „El Pais” cu câteva luni în urmă, cântărețul și-a asumat relația pe care o are cu un tânăr de care spune că e foarte îndrăgostit, dar tot el mărturisea că nu ar spune nu unei femei.

Mai nou, cei doi au publicat imagini pe rețelele de socializare, din vacanță și dintr-un mall din Capitală. Potrivit spynews.ro buzoianul împreună cu partenerul lui au intrat în mall și au mers glonț către un magazin de telefoane de ultimă generație. Cei doi par din imagini că se înțeleg de minune și se îmbrăcă în același stil, lejer și ținând cont de cele mai noi tendințe din lumea modei. Wrs și tânărul au stat câteva minute bune în magazinul de telefoane, dar nu au urmărit în mod special gadget-urile, ci au vrut să-și cumpere accesorii pentru telefon, uitându-se la niște huse, mai precis. Aceștia au analizat cu atenție husele pentru telefonul mobil, timp în care au mai privit și alte dispozitive electronice, cum ar fi telefoane sau laptop-uri, dar în principal au fost interesați de husele pentru telefoane. La un moment dat, WRS chiar a cerut ajutorul unui angajat al magazinului pentru a-l ajuta cu ceea ce avea nevoie, asta în timp ce prietenul său analiza în continuare accesorile.

La scurt timp după plimbarea din mall, Wrs a publicat pe pagina sa de Instagram un clip video alături de iubitul lui, îmbrăcați în aceleași haine lejere cu care au fost văzuți și în centrul comercial. Cei doi cărau ceva pe umeri, iar cântărețul a precizat „Ne mutăm”, semn că fie se mută pentru prima dată împreună, fie au decis să-și schimbe locuința în care au stat până acum.

Și vacanța le-a priit celor celor doi. Potrivit „TV Mania”  Andrei Ursu, pe numele lui real, s-a bucurat de o vacanță de vis în Spania, alături de partenerul său. La puțin timp după ce a vorbit deschis despre orientarea lui sexuală, Wrs a publicat o imagine cu iubitul lui. „De-a lungul vieții mele, de fiecare dată când am vrut să merg în vacanță la plajă, am mers în Spania. Și am deja o mulțime de prieteni acolo. Dar, omule, încă nu știu dacă vreau să locuiesc în Barcelona, pentru că am fost acolo de milioane de ori. Sau poate în Insulele Canare. Într-un oraș mare ești conectat cu oamenii și cu noaptea, dar pe o insulă este mare, frumusețe naturală, costă mai puțini bani… Zborurile sunt ieftine, așa că aș putea trăi în ambele părți. Spania a fost cea care a spus «llámame» (n.r., sună-mă) înainte ca eu să o spun la Eurovision”, a spus buzoianul.

Reamintim că Andrei Ursu s-a calificat în finala Eurovision 2022 cu piesa „Llamame” și este de două ori câștigător al marelui premiu din proiectul „Te cunosc de undeva”, alături de Emilian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker