Cultură

FOTO/VIDEO | Vlad Trifaș, un buzoian între două roluri: organizator de festival și regizor

Sunt puțini artiști care pot fi, în același timp, și în spatele cortinei, și în lumina reflectoarelor. Vlad Trifaș, regizor valoros cu rădăcini buzoiene, a reușit și anul acesta să joace dublul rol cu naturalețe și pasiune: director artistic al Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr” și, totodată, regizor al spectacolului de închidere, „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale.

În seara de închidere, înainte ca trupa din Oradea să urce pe scena Teatrului „George Ciprian” cu spectacolul pe care el însuși l-a regizat, Vlad Trifaș a ales să se adreseze publicului buzoian – un public care îl cunoaște, îl respectă și îl așteaptă, de fiecare dată, cu emoție. Într-un scurt moment de confesiune, regizorul a vorbit despre dubla relație pe care festivalul o are cu orașul: aceea de dăruire și de respirație comună.

„Festivalul acesta trăiește prin publicul său – prin sălile pline și aplauzele care nu se mai termină. Ele sunt semnul unei inimi culturale care bate, puternic și constant, în Buzău”, a spus el.

Caragiale, revizitat cu vervă buzoiană

Apoteoza festivalului a venit vineri, 24 octombrie, când cortina s-a ridicat pentru „D-ale carnavalului”, în  montarea lui Vlad Trifaș la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Spectacolul, primit cu aplauze la scenă deschisă, a fost o demonstrație de prospețime și umor inteligent. Caragiale a rămas același, dar parcă la Buzău a fost mai tânăr, mai ironic și mai viu. Nu cred că teatrul trebuie să se ia prea în serios, dar trebuie să fie făcut serios, și-a spus poate  regizorul, zâmbind, pentru că piesa în regia sa  demonstrează publicului că râsul e, de fapt, o formă de luciditate. Și poate că asta e și miza teatrului tânăr, să rămână lucid fără să devină amar.

Spiritul unui oraș care crede în artă

Alături de Vlad Trifaș, Gina Chivulescu, directoarea Teatrului „George Ciprian” a coordonat cu aceeași tenacitate și eleganță un festival care a crescut, de la an la an, în consistență și prestigiu. Ea a dovedit că  este un eveniment făcut cu inimă, nu cu buget mare, dar tocmai de aceea are suflet. Festivalul a atins mai multe obiective care au dovedit că teatrul tânăr nu e un experiment marginal, ci un teritoriu al speranței.

Tinerețea nu ține de vârstă, ci de spirit, a părut să spună Vlad Trifaș, pentru că în perioada festivalului spiritul acestui oraș este viu și vibrant. La Buzău, în aceste zile de toamnă, teatrul a însemnat și o formă de recunoștință, pe lângă artă, bineînțeles. Recunoștință față de public, față de echipă, față de acea parte din noi care încă mai crede că frumusețea poate schimba ceva, fie și pentru o clipă, cât durează o scenă.

De altfel, în mesajul său de final, Vlad Trifaș, directorul artistic al Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, a subliniat rolul esențial al comunității buzoiene în succesul evenimentului: „Publicul din Buzău este inima care pompează și transmite mai departe energia și emoția acestui festival. Ediția de anul acesta mi-a arătat încă o dată că tinerețea nu ține de vârstă, ci de spirit – iar spiritul acestui oraș e viu și vibrant. Le mulțumesc voluntarilor care au fost mereu prezenți, echipei Teatrului <George Ciprian> pentru profesionalism, Ginei Chivulescu pentru încredere și curaj, și, mai ales, publicului nostru – fără de care acest festival nu ar avea sens”.

Bilanțul unei săptămâni de teatru

Între 18 și 24 octombrie, Buzăul a devenit un oraș al scenei, găzduind cea de-a XII-a ediție a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, o sărbătoare care a adus în fața publicului spectacole pline de energie, curaj și inventivitate.

Peste o sută de artiști din București, Brăila, Bacău, Piatra Neamț și Oradea au urcat pe scenă, iar aproximativ 2000 de spectatori au participat la evenimentele din program: o cifră care vorbește, mai convingător decât orice slogan, despre foamea de cultură a comunității.

„Publicul din Buzău nu e unul pasiv. Are o atenție caldă și o formă de recunoștință care te face să vrei să revii. Fără el, nimic din ce facem nu ar avea sens”, a adăugat Trifaș, cu modestia unui artist care știe că spectacolul nu e doar pe scenă, ci și în ochii celor care privesc.

Zece spectacole și un oraș în sărbătoare

Festivalul din acest an a adus zece producții invitate, dintre care trei dedicate copiilor, o alegere inspirată, pentru că micii spectatori sunt, adesea, publicul cel mai exigent. În curtea Centrului Muzeal „I.C. Brătianu”, teatrul a ieșit în aer liber: parade de personaje, spectacole interactive, mascote colorate și improvizații, care au umplut spațiul cu râsete și bucurie. A fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, una în care arta a coborât printre oameni, fără pretenții, dar cu farmec.

Articole similare