Actualitate

FOTO-VIDEO / Șoferul buzoian care a evitat o bătrână ce traversa neregulamentar, premiat de polițiști

Georgian Dinu, șoferul care a evitat în ultimul moment o bătrânică ce i-a ieșit în cale pe un drum din Galați, a fost premiat marți de către polițiștii buzoieni.

Buzoianul în vârstă de 37 de ani a reușit să salveze viața unei bătrâne de 90 de ani printr-o manevră care i-a avariat autovehiculul de mare tonaj și a distrus un gard și un stâlp de iluminat.

„Vreau să îi acordăm toată stima și toată aprecierea noastră pentru că nu de multe ori ne întâlnim cu astfel de exemple cum a reușit dumnealui să efectueze acea manevră într-un spațiu redus și într-un timp foarte mic, ceea ce a dus la salvarea unei vieți omenești. Pentru aceasta îi oferim o dilplomă și un mic premiu simbolic care să vă aducă aminte și să vă permanentizeze această prezență de spirit și acest gest pe care l-ați făcut pe drumurile publice”, a spus comisarul Silviu Dinu, șef Serviciul Rutier al IPJ Buzău.

De asemenea, șoferul a explicat cum s-a întâmplat totul dar și că nu este la primul eveniment de acest gen, anul trecut reușind să evite un impact violent cu un bărbat de 80 de ani aflat la volanul unei mașini care i-a ieșit în față.

„Am descărcat bere la un depozit de la intrare în Galați și pe la 10.20 m-am pus în mișcare iar după cinci kilometri după două curbe m-am trezit în față cu un pieton care ieșea fără să se asigure de la un magazin alimentar. Fiid atent și având o viteză mică am virat stânga, am frânat și am intrat în gardul unui om și am dărâmat un stâlp de electricitate”, a spus buzoianul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker