Educație

FOTO – VIDEO / Parteneriatul buzoian Biserică–Armată–Școală, sprijin pentru o asociație care are în grijă 400 de suflete

De ani buni încoace, voluntarii de la Biserica Militară „Pogorârea Sfântului Duh”, la inițiativa unor cadre militare ale Comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, împreună cu elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”, sunt alături de marea familie de la Valea Plopului și de preotul Nicolae Tănase, care și-a luat în grijă – prin Asociația „Pro vita”, pe care o păstorește, din satul Valea Screzii, comuna Posești, județul Prahova – copii orfani, copii ai străzii, bătrâni bolnavi, persoane cu dizabilități, și, mai nou, refugiați din calea războiului din Ucraina, în număr de peste 400 de suflete.

Luni, 24 aprilie 2023, 17 voluntari, coordonați de preotul paroh al Bisericii Militare „Pogorârea Sfântului Duh”, Alexandru Tudose, împreună cu 47 elevi și cinci cadre didactice de la Colegiul „Național Mihai Eminescu” și două cadre didactice și doi elevi ai Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău, s-au deplasat la așezămintele preotului Nicolae Tănase pentru a sta de vorbă cu bătrânii și cu copiii asistați social  de aici, dar și pentru a le oferi un sprijin material. De această dată, cu banii care s-au strâns din donațiile partenerilor implicați în proiect s-au achiziționat o mașină de spălat, un cuptor, un covoraș și un  cărucior de bucătărie. Toate aceste produse, despre care gazdele au spus că au mare nevoie, au fost livrate în aceeași zi de firma de la care au fost achiziționate.

 Reîntâlnire cu ucrainenii și cu preotul lor, Roman

La Valea Plopului, părintele paroh Alexandru Tudose l-a reîntâlnit pe preotul ucrainean Roman, refugiat din calea războiului. Reamintim că preotul Tudose, împreună cu câțiva enoriași, a mai fost aici și în iarnă, înainte de Crăciun, în cadrul aceluiași proiect de colaborare cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, și a dus ajutoare în valoare de peste 17.000 lei. Au vizitat, ca și acum, în cadrul acestui proiect filantropic, copiii și persoanele vârstnice din așezămintele localităților Posești, Valea Plopului și Valea Screzii, toate din județul Prahova, din cadrul Asociației „Pro Vita. Sfinții martiri Brâncoveni”. Din acei bani a fost cumpărat și un tocător de legume, de care aveau  mare nevoie cei care pregătesc masa asistaților social.

Preotul Roman s-a arătat bucuros de revedere și le-a împărtășit buzoienilor bucuria de a se afla pe mâna unor gazde primitoare, mai ales că numărul ucrainenilor care beneficiază de masă, casă și asistență medicală la Valea Plopului a mai crescut între timp. El povestește cum au fugit din Donețk cu un autobuz în care au urcat 50 de oameni, trei dintre aceștia decedând pe drum. Situația medicală a celor ajunși la Valea Plopului nu este deloc una bună.  „Din cei 50 de bătrâni ucraineni refugiați, 20 sunt paralizați la pat”, se străduiește să explice în limba română preotul Roman.

 Preotul Nicolae Tănase, lecție de viață pentru tineri

Buzoienii au fost întâmpinați de Gabriel Tănase, fiul preotului Nicolae Tănase și, în același timp,  administratorul de la Posești, unde se află cele mai noi construcții ale asociației, realizate după pandemie. Apoi, preotul Nicolae Tănase le-a vorbit adolescenților despre istoria locului, a edificiilor ridicate, le-a oferit sfaturi pentru viață și le-a prezentat pe teme de interes pentru ei. „Trăiți-vă viața!”, i-a îndemnat părintele, „dar nu oricum, ci fiecare să facă ce trebuie făcut potrivit vârstei pe care o are”. Preotul le-a mai spus câte ceva și despre perioada comunistă în care libertatea religioasă era îngrădită, despre imposibilitatea de a ridica biserici în acea perioadă, și i-a invitat în biserica în construcție, explicând cateva dintre scenele biblice ce erau ilustrate acolo.

Această deplasare la Valea Plopului a avut, pe lângă componenta social-filantropică, și o componentă educativă, întrucât elevii buzoieni, ca și ceilalți voluntari de altfel, după ce au părăsit așezămintele de aici, au participat la o interesantă activitate la Mănăstirea Turnu, unde au aflat cum se prepară săpunurile parfumate și multe alte secrete de fabricație  ce țin de grija pe care o au pentru mediul înconjurător. De asemenea, au aflat și despre istoria locului, despre faptul că Mănăstirea Turnu este aşezată pe vatra unei străvechi aşezări omeneşti ce are peste două milenii de existenţă continuă. Voluntarii Bisericii Militare „Pogorârea Sfântului Duh” au făcut popas la întoarcere și la Mănăstirea Ghighiu, unde arhitectura bisericii amintește de stilul brâncovenesc.

 Cine este și ce face Asociația „Pro vita Valea Plopului”

Asociația „Pro vita Valea Plopului” a luat ființă în anii ’90, ca o variantă în lupta împotriva avorturilor, a explicat Gabriel Tănase, administratorul așezământului de la Posești, care povestește că bazele organizației au fost puse de părintele Nicolae Tănase împreună cu un grup căruia i s-a alăturat și poetul Ioan Alexandru. Preotul Nicolae Tănase le-a vorbit mai întâi în conferințe oamenilor despre necesitatea încetării avorturilor având în vedere milioanele de suflete care nu s-au mai născut în România după Revoluție și apoi a trecut de la vorbe la fapte. A dat de știre că tinerele și mamele care nu pot crește copilul să nu îl mai avorteze, ci să îi dea viață și apoi să îl aducă la Asociația Pro Vita. De atunci și până astăzi, în 30 de ani, peste 5.000 de copii au trecut pe la această asociație care are acum în grijă peste 400 de suflete. Nou-născuții au crescut și au fost sprijiniți în toate etapele vieții ca într-o mare familie: au fost dați la școală, unii au terminat și studii superioare, au fost sprijiniți să își întemeieze o familie și să aibă un acoperiș deasupra capului,  și au primit pământ pe care să îl lucreze, acolo unde a fost cazul.

Aici activitățile sunt diversificate și se face tot posibilul să se strângă banii pentru asigurarea celor necesare pentru copii și bătrâni. Cea mai recentă activitate de colectare de fonduri a fost pentru refacerea parcului de joacă „Pro Vita” de la Valea Screzii. A fost vorba despre  o experiență Off Road deosebită, care s-a desfășurat cu sprijinul unor sponsori, așa cum se petrec aici toate activitățile.

Pe de altă parte, pe lângă cele necesare asigurării în bune condiții a traiului copiilor și bătrânilor, organizația trebuie să asigure și niște salarii personalului angajat, precum asistenții medicali care îngrijesc de bătrânii bolnavi, 24 de ore din 24, în schimburi. Asociația mai are angajat șofer, și mai nou, de când au în grijă și ucraineni și un translator.

Programul  delegației buzoiene a constat în vizita la așezământul pentru bătrâni și copii de la Posești, apoi au făcut popas la bătrânii, copiii și refugiațiii din Ucraina, care sunt găzduiți la Valea Plopului. A urmat o vizită la Mănăstirea Turnu, din localitatea Târgoșorul Vechi, unde „eminescienii” au desfășurat un atelier de creație. Ei s-au întâlnit și cu Mihai Coadă, omul pe care foarte mulți îl cunosc din serialul „La Bloc”, care s-a retras din actorie la mănăstirea Turnu, unde și-a găsit pacea.

La activitate au luat parte copii din clasa a IX-a A, a IX-a B , a X-a și  a XII-a, în total 52 de copii ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”, cărora li s-au adăugat doi copii ai Liceului Special pentru Deficienți de Vedere  din Buzău. Ei au fost însoțiți de cadrele didactice de la „Eminescu” Florentina Dobre, Cristina Tănasă (inițiatoarea proiectului), Iulia Barbu, Daniela Paraipan și Ciprian Răduță. Lor cărora li s-au alăturat preotul Ștefan Tănasă șiMiruna Mirea, cadre didactice de la Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău. Alături de ei s-au aflat și 17 enoriași ai Bisericii Militare Buzău.

 

Articole similare