Cultură

FOTO / VIDEO l A început mutarea celor 450 de tone de cărți din sediul Bibliotecii Județene

Forfotă mare, joi diminea­ță, la sediul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” de pe Bulevardul Unirii. Zeci de militari din Garnizoana Buzău, angajați ISU, ai Poliției Județene și ai Jandarmeriei au asigurat în­căr­carea cărților și obiectelor de mobilier în camioanele armatei, cu care au fost transportate în noul sediu de la Galleria Mall.

Operațiunea este premergătoare începerii lu­crărilor de reabilitare a ­sediu­lui Bibliotecii, aflat într-o stare avansată de degradare. Proiectul de reabilitare este derulat de Consiliul Județean pe baza unei finanțări europene în valoare de 4,3 ­mi­lioane de euro. Ajutorul militarilor este esențial, fiind vorba despre 450 de tone de carte și 200 tone de mobilier.

Mutarea se derulează în prezența reprezentanților Consiliului Județean, Liliana Nicolae (manager proiect), Liviu Olaru (asistent de proiect) și directorul bibliotecii, Sorin Burlacu.

„Perioada destinată mutării este 2-3 luni”

 „Astăzi a început mutarea cărților de la sediul bibliotecii de pe strada Unirii către noua locație de la Galleria Mall. Sunt cinci camioane care vor face câte două transporturi. 30 de militari vor acționa la sediul vechi, iar la sediul nou, alți 30 angajați de la Poliție, Pompieri și Jandarmi. Azi, încercăm să mutăm mobilierul și o parte din cărți, urmând ca în următoarele zile să fie eliberat tot etajul. Urmează parterul și subsolul. Perioada destinată mutării este 2-3 luni”, a declarat Liviu Olaru.

Sentimente amestecate ne încearcă astăzi, tristețe și bucurie deopotrivă cu speranța unui viitor mai bun. Mulțumiri militarilor buzoieni, Jandarmeriei, Poliției locale precum și ISU Buzău.#bibliotecasemuta, #primultransport

Publicată de Biblioteca Judeţeană "V. Voiculescu" Buzău pe Joi, 28 martie 2019

„A început drumul cărții”

Odată cu eliberarea încăperilor bibliotecii se pot vedea cu ochiul liber problemele grave apărute la nivelul construcției. Este vorba despre fisuri ale pereților care au dus la înclinarea camerelor dar și la probleme la nivelul pardoselei, chiar în aula Basil Iorgulescu, acolo unde aveau loc cele mai multe evenimente cu public. Pardoseala din beton s-a lăsat cu câțiva centimetri față de nivelul inițial.

„Iată că a sosit și ziua cea mare și am început <drumul cărții>, un drum care sperăm să fie de bun augur, să putem muta într-un timp rezonabil tot fondul de carte și mobilierul nostru. Ne ajută din plin Armata, jandarmii, poliția și pompierii și le mulțumim din suflet că sunt alături de noi. De acum avem nevoie de răbdare, putere de muncă și sperăm ca utilizatorii noștri, cei care vin la noi să citească cărți, vor veni și la noul sediu care se află la Galleria Mall”, a declarat directorul Sorin Burlacu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker