Monden

FOTO – VIDEO / Începutul de an aduce o nouă piesă marca Ellie White

Prima lună a anului i-a dat de lucru buzoiencei Ellie White, artista având inspirație și punând cap la cap o piesă cu versuri sensibile și un videoclip emoționant. Când nu mai poate fi recuperat nimic dintr-o relație de dragoste, nu îți mai rămân decât regretul și amintirile frumoase, așa că piesa predispune la rememorarea lor, fără speranța de reclădire. Lansată în urmă cu câteva zile, „No me in your arms”, melodia cu care Ellie își deschide proiectele muzicale din acest an, a obținut până acum aproximativ 2.600 de aprecieri.

În rest, când Ellie nu este în studio alături de Doru Tinca, ea se bucură de timpul petrecut cu familie, în oraș, sau pe afară, la joacă, cei doi plimbându-se cu copiii Maria și Mihai sau cu animalul de companie. Recent Ellie a participat și la un eveniment intitulat „Săptămâna de Prevenție a Cancerului de col uterin”, de la care a postat pe rețelele de socializare poze și explicații, susținând ideea că fiecare femeie trebuie să aibă o șansă mai mare de a lupta împotriva acestei boli.

Ea pregătește și un studio de dans pentru copii și adulți, însă mai multe detalii a promis că le va oferi din luna februarie, atunci când se va deschide.

*

Buzoianca Elena Băltăgan, cunoscută cu numele de scenă Ellie White, este o cântăreață română de muzică dance și house. Elena s-a născut în orașul Buzău, iar de la vârsta de 7 ani a urmat Liceul de Arte din Buzău, clasa de muzică. Încă din clasa a IX-a aceasta a participat la multe festivaluri naționale importante, de muzică ușoară și populară (Trofeul Amara, Festivalul de la Callatis, Festivalul „Ursulețul de aur” din Baia Mare), obținând nenumărate premii.

Cariera ei muzicală a început în 2003, moment în care a fost solicitată să colaboreze cu trupa DJ Project (Gino Manzotti și DJ Max), devenind solista proiectului. Împreună, cei trei au reușit să „revoluționeze” muzica românească a acelor ani, fiind formația care a staționat cel mai mult timp (40 de săptămâni) în topurile radiourilor din România, cu o singură melodie, intitulată „Lumea ta”. În anul 2005, varianta în limba engleză a single-ului „Lumea ta” a fost promovată de Ministry of Sound (una din cele mai importante case de discuri din Europa) sub numele de „Elena – Before I sleep”. În anul 2006, Elena și DJ Project, au câștigat premiul „Best Romanian Act” în cadrul galei MTV Europe Music Awards, care a avut loc la Copenhaga.

În mai 2007, formația primește, pentru al doilea an consecutiv, titlul de „Cea mai bună trupă dance”, la premiile MTV România. La începutul anului 2008, DJ Project împreună cu Elena lansează, prin Robbins Entertainment, primul lor album, „Before I sleep”, în Statele Unite ale Americii, sub numele de Elena. Albumul a fost lansat pe iTunes pe 18 martie 2008.

La finalul anului 2009, Elena întrerupe colaborarea cu DJ Project, ca urmare a dorinței acesteia de a urma o cariera solo. Plecarea Elenei din trupa DJ Project a ocupat primele pagini din presa de nișă.

În anul 2010, Elena a revenit sub numele de scenă Ellie White, cu un nou single, „Nu te mai caut” care, în doar câteva săptămâni, a intrat pe locul #1 ca număr de difuzări pe radiourile de specialitate din România, aducându-i artistei titulatura de „New Entry Top Hit 2011”, „Best Female” la Romanian Top Hits 2011, „Best New Act” la Romanian Music Awards 2011 și „Best Romanian Song” la Callatis Awards 2011. În următoarea perioadă, Ellie White lansează piesele „Power of Love”, „Sete de noi”, „Ziua mea”, „Feel ft. Kourosh Tazmini” și „Vânzător de lumină ft. Viky Red” care îi aduc următoarele premii: „Best Comeback” la Media Music Awards 2012 , „Girls Top Hit” , „Best Star” la Romanian Top Hits 2012, „Best Girls Act” la Romanian Top Hits 2013 și „Mamaia Best Female Artist” la Mamaia Music Awards 2013.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker