Cultură

FOTO-VIDEO/ Încă o după-amiază cu „Bzâmbete”

Zeci de buzoieni au trecut, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 28 mai, pragul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” pentru a-i întâlni pe cei opt caricaturiști, care participă la ediția din  acest an a Festivalului „Bzâmbete”. Este vorba despre Adrian Bighei, Iancu Avram, Cătălin Zaharia, Daniela Bălan, Vasile Milică Ene, Ștefan Daniel Lăzărescu, Miruna Blănar. Lor li se adaugă  cu statut de  invitat de onoare al Centrului Cultural și Educațional  „Alexandru Marghiloman”, caricaturistul George Williams, din Anglia.

Nu a plecat nimeni acasă, de la mic la mare, fără să fi beneficiat de talentul artiștilor de a le surprinde trăsăturile într-un mod simplificat sau exagerat prin schițe, linii de creion, spre amuzamentul tuturor.

Alex Ștefănescu

Artiștii au fost asaltați de cei care au dorit să le surprindă chipurile într-o imagine care să le rămână amintire a acestui eveniment, cei mai mulți fiind tineri și copii. Nu au ratat această ocazie nici adolescenții voluntari de la C.N. „B.P. Hasdeu” și Liceul de Arte „Margareta Sterian”, care sunt foarte buni ghizi pentru buzoienii care ajung la Vila Albatros, unde se desfășoară festivalul de caricatură.

Spre divertismentul celor prezenți, caricaturistul George Williams a executat chiar și câteva mișcări de dezmorțire, după ore în șir de creionat chipuri, o adevărată „chirurgie socială”, începută la ora 17.00 și finalizată la ora 20.00, când  cei prezenți au asistat la un recital muzical al actorului Alex Ștefănescu.

A fost un recital excepțional, despre viață, iubire, stare de bine, cu mult umor, în care și-au găsit locul  „sfaturi de viață, pentru o viață cu cel puțin 72% mai împlinită”, după cum a dat asigurări Alex  citând  cercetătorii de la Oxford, în care adolescenții, tinerii au fredonat împreună cu el versurile celor mai multe dintre melodiile interpretate de el. A povestit câte ceva despre un turneu pe care urmează să-l facă la începutul lunii iunie la Oradea și Baia Mare; el a lansat invitația publicului buzoian, în special tinerilor, de a-i fi alături dacă se vor afla pe acolo pe 10 și 11 iunie și a amintit și de pritenii din Buzău care l-au ajutat la videoclipul recent lansat.

B zâmbete va continua și astăzi, tot de la ora 17.00, când publicul se va putea întâlni din nou cu cei opt caricaturiști, iar de la ora 20.00, se vor afla, de această dată cu „Țapinarii”, o trupă care s-a format în anul 2001. „Cosmin Covei făcuse un filmuleț-portret, având ca protagonist un pitic stripper, apoi a fost compusa si piesa <Sunt fericit>, iar filmulețul s-a transformat în videoclip muzical. Cenzurat de MCM la acea vreme, din cauza faptului ca protagonistul apărea destul de sumar îmbrăcat, doar în chiloți, <Sunt fericit> a avut premiera pe TVR 1 la matinalul lui Robert Turcescu. Atomic TV a difuzat videoclipul în noaptea de înviere în 2001. Difuzat de 11 ori doar într-o oră la<Metropolis>, ceea ce a însemnat un record de difuzare, videoclipul a avut un mare succes, fiind nominalizat la secțiunea <Videoclipul anului> de către revista Musical Report. Așa ca la primul lor concert din august 2001, Țapinarii au umplut până la refuz < Strada de Vară>”,  povestesc ei despre începuturile trupei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker