Sport

FOTO – VIDEO / Handbalistă de la Gloria, la „Vocea României”

Yasi Burlachenko a trecut trialurile concursului

De pe terenul de handbal la un concurs național de interpretare. Jucătoarea Gloriei Yaroslava „Yasi” Burlachenko a ieșit, încă o dată, din zona ei de confort, acceptând o provocare considerată dificilă și de unii oameni din zona muzicii, aceea de a participa la „Vocea României”.

Pivotul de la Gloria a acceptat la începutul anului o invitație la casting, iar pe 28 aprilie a susținut prima probă. S-a bucurat de moment, deși emoțiile nu au fost mici, mai ales că a văzut destui interpreți primind refuzuri înaintea ei. A cântat, a convins, fiind înștiințată destul de rapid, după doar câteva minute, că a trecut în următoarea etapă.

Acum câteva zile, Yaroslava Burlachenko a apărut în mediul online interpretând „Hallelujah”, o piesă lansată de Leonard Cohen și preluată, între timp, de multe voci remarcabile. Pe înregistrare, Yasi cântă în duet cu un cunoscut artist buzoian, Edi Antochi, cel care i-a pus, cel mai probabil, studioul la dispoziție. În ciuda acordurilor destul de dificile ale piesei, ucraineanca cu cetățenie română pare că se descurcă de minune. Nu se știe, deocamdată, dacă aceasta va fi piesa de la „Vocea României”. Cert este că momentul a primit sute de aprecieri din partea internauților. Tot din studioul lui Edi Antochi, sportiva posta o înregistrare la finele lui aprilie, probabil chiar înainte de trialul de la „Vocea României”. În acel moment, probabil din cauza clauzelor de confidențialitate, Yasi nu dezvăluise încă mai nimic despre aventura de la concursul PRO TV.

 

Recent, Yaroslava Burlachenko a obținut, după o așteptare de patru ani, cetățenia română. Sportiva născută la Kiev a ajuns prima oară în România în 2012, atunci când avea doar 20 de ani. A avut nevoie de viză și a devenit jucătoare la Danubius Galați. Între timp, a devenit o jucătoare titrată, respectată și îndrăgită. La Gloria Buzău a venit în 2022, de la Minaur Baia Mare.

La finele acestui sezon, este foarte probabil ca Yasi să facă rocada, de la Buzău la cealaltă Glorie, Bistrița. Indiferent de drumul pe care îl va alege, fanii echipei locale își vor aminti cu plăcere de jucătoarea născută în țara vecină, devenită, între timp româncă.

 

Articole similare