Actualitate

FOTO/VIDEO | Green Group a lansat „Aparatul de Fapte Bune”

Reciclatorul Green Group a deschis la Buzău un centru automatizat de colectare a deșeurilor, denumit „Aparatul de Fapte Bune”. El a fost prezentat comunității buzoiene în cadrul unei conferințe de presă la care au participat cei trei actori implicați în realizarea acestui proiect cu multiple implicații, atât în economia buzoiană, dar și în ceea ce privește protecția mediului. Este vorba despre reprezentanții  Grupului Green, ai Carrefour și ai Primăriei Buzău, care au explicat care sunt tipurile de deșeuri care se colectează, în ce materiale vor fi transformate deșeurile colectate și unde se va petrece acest lucru, cum vor fi răsplătiți buzoienii care vor aduce deșeuri și vor ajuta la colectarea selectivă, precum și ce opțiuni au cetățenii orașului care doresc să  transforme colectarea deșeurilor într-o faptă umanitară.

„Proiectul acesta este făcut împreună cu partenerii noștri principali Carrefour și Primăria Municipiului Buzău; doresc să le mulțumesc pentru efortul dumnealor și pentru că au dat curs invitației de a se alătura acestui proiect. «Aparatul de fapte bune» este un concept prin care noi încurajăm populația să colecteze selectiv. Aparatul va colecta deșeuri electronice de ambalaj și aici facem referire la sticle PET, doze de aluminiu și deșeuri de carton, dar în cadrul centrului de colectare populația are la dispoziție și cutii speciale pentru deșeurile de baterii și echipamentele de iluminat”, a spus Marius Costache, director general GreenWEEE în conferința de presă.

Ce este „Aparatul de fapte bune”

„Aparatul de fapte bune” este un centru de colectare dotat cu două aparate automate care preiau atât deșeuri de ambalaje (sticle plastic până la 3 litri, sticle și borcane, doze de aluminiu), hârtie, carton, dar și deșeuri de echipamente electrice și electronice DEEE (orice tip de echipament care se poate introduce în priză sau funcționează pe bază de baterii) și eliberează pe loc bonuri valorice care pot fi folosite la cumpărături în hipermarketul Carrefour. Totodată, locația beneficiază de cutii speciale pentru colectarea de echipamente de iluminat (becuri, lămpi) și baterii.

Centrul, deservit de un operator, este localizat în parcarea din spate a mall-ului Galleria Buzău, Str. Aleea Galeriei și are program de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00.

Cum se calculează valoarea bonurilor

Valoarea bonurilor se calculează în funcție de tipul și cantitatea deșeurilor aduse, plecând de la următoarele valori de referință: 2 bani pentru un ambalaj PET, 3 bani pentru o doză de aluminiu, 1 ban pentru o sticlă, 15 bani pentru un kilogram de hârtie sau carton. În interiorul centrului există un sistem de colectare automat al ambalajelor, care identifică imediat tipul în funcție de formă sau greutate, calculează valoarea care trebuie rambursată şi tipăreşte un voucher. Pentru colectarea echipamentelor electronice, clienţii folosesc un alt sistem de colectare, și în funcţie de greutate, se calculează valoarea voucherului pe care îl primesc. De exemplu, pentru un frigider de 55 de kg, valoarea bonului valoric este de 44 lei.

Cum devine colectarea deșeurilor o faptă umanitară

Utilizatorii au opțiunea de a susține o cauză în comunitatea locală, având posibilitatea de a alege să transfere valoarea primită pentru voucher către ONG-ul „Asociația Totul Va fi Bine”.  Conceptul este simplu și a fost explicat de directorul Green. El a explicat și scopul acestui demers pe care firma Green îl susține financiar. „Populația vine cu deșeurile menționate, le predă la centru și va primi  vouchere de cumpărături, care vor fi decontate la cumpărături în cadrul magazinului Carrefour aflat în apropierea centrului nostru. Aș vrea să subliniez faptul că populația are la dispoziție voucherul res­pectiv pentru a-l deconta în magazinul Carrefour, dar totodată are posibilitatea de a dona valoarea respectivă unei asociații caritabile. Menționez lucrul acesta pentru că sunt sigur că sunt oameni care nu își doresc neapărat valoarea respectivă să o deconteze și doresc să facă o faptă bună și împreună cu partenerii noștri oferim și această posibilitate și încurajăm oamenii să vină cu deșeuri la centru”.

La rândul ei, directoarea Carrefour Buzău a oferit explicații cu privire la modalitatea de valorificare a bonului obținut pentru deșeurile colectate: „Și pentru că orice faptă bună merită și o răsplată ea se poate transforma fie într-o sesiune de cumpărături în hipermarketul nostru din Buzău, Carrefour, fie folosind voucherele pentru a le dona către o cauză caritabilă. Carrefour a îmbrățișat cu drag și interes această inițiativă care îmbină grija față de comunitate și față de mediul înconjurător și sperăm să participați cu toții începând de acum la proiectul nostru”.

Cum prind deșeurile viață

Proiectul propune soluții pentru dezvoltarea orașului în spiritul economiei circulare, al regenerării resurselor și naturii. Toate deșeurile colectate la centrul de colectare „Aparatul de Fapte Bune” sunt transportate în fabricile de reciclare Green Group și în cele ale partenerilor, unde sunt transformate în resurse valoroase pentru economie și mediu. Prin urmare, investiția Green răspunde cerințelor buzoienilor care au nevoie de un centru pentru colectare deșeuri de echipamente DEEE și electronice și pentru deșeurile de ambalaje, iar pe de altă parte, răspunde nevoilor economiei, deșeurile colectate urmând a fi reciclate în fabricile Green din Buzău și din țară, fiind astfel transformate în materii prime, un  lucru foarte important „mai ales în contextul actual pe care îl trăim”, a subliniat directorul general GreenWEEE. Despre circuitul deșeurilor și cum ajung ele să capete o nouă viață, Marian Costache, directorul general GreenWEEE a spus: „<Aparatul de fapte bune> are o componentă interactivă și întreaga experiență a colectării este implicit mai prietenoasă și îi motivează pe oameni să folosească aparatele. Toate deșeurile sunt înregistrate cu ajutorul unui software inteligent și astfel avem o evidență foarte clară asupra lor și le putem urmări drumul către fabrici. Deşeurile electrice și electronice colectate aici sunt reciclate la fabrica GreenWEEE din Buzău, unde primesc o nouă viață și sunt reintroduse în circuitul economic. Sticlele PET sunt transportate la fabrica Greentech din Buzău, unde sunt procesate şi transformate în fulgi PET de înaltă puritate sau în granule rPET.  La fabrica din Buzău deșeurile de echipamente DEEE și electronice  materii prime secundare, fier, cupru, plastic. Toate astea au drumul lor în industrii locale și mondiale”.

Proiectul se înscrie în cadrul platformei „Buzău Circular”

Proiectul se înscrie în lista proiectelor realizate de Green Group în cadrul platformei „Buzău Circular”, o colaborare între grupul de reciclare și Primăria municipiului Buzău. O mână de ajutor pentru încurajarea procesului de colectare selectivă în rândul populației este dată de  Carrefour. Despre această implicare, Felician Cardoș, Environmental Manager Carrefour România, a transmis într-un comunicat: „Anunțăm cu entuziasm lansarea noului centru automatizat de colectare a deșeurilor alături de GreenGroup, aliniat la misiunea noastră de a promova obiceiuri responsabile cu fiecare acțiune pe care o facem. Prin acest nou proiect, ne dorim să facem reciclarea mai accesibilă și să încurajăm un tip de economie circulară, la care să putem contribui cu toții, prin transformarea deșeurilor în noi resurse. Mai mult decât atât, fiecare faptă bună se transformă într-o sesiune de cumpărături sau într-o nouă oportunitate de a da binele mai departe prin susținerea unei cauze din comunitatea locală”.

Ionuț Apostu

Prezent la inaugurare, viceprimarul Ionuț Apostu a subliniat că preocuparea municipalității de a crea o platformă „Buzău oraș circular” există de mai multă vreme. „Astăzi mi-am amintit cu plăcere că în urmă cu 9 ani am participat la deschiderea primei stații de colectare selectivă  sigure, în municipiul Buzău, tot în cadrul unei parteneriat cu Primăria municipiului. Iată că acum aș putea spune că Grupul Green este un partener tradițional al  Primăriei municipiului în implementarea unor astfel de proiecte privind colectarea selectivă. Într-adevăr, numele acestei stații, «Aparatul de fapte bune», ne spune că, de fapt, acesta este esența colectării selective și implicării municipalității în proiecte similare. Primăria Buzău a declanșat o amplă campanie de informare încă din urmă cu doi-trei ani privind importanța colectării selective. Ceea ce vreau să precizez astăzi este că toate deșeurile care vor fi colectate de aparatul de fapte bune vor fi raportate către Primăria municipiului Buzău, pentru a ne atinge țintele impuse de legislația de mediu. Este un proiect ambițios demarat de Green Group și Primăria municipiului pentru a atinge țintele asumate prin directivele europene  și nu este un lucru ușor; de aceea, trebuie să existe un parteneriat între Primărie, cetățeni și agenții economici”, a spus Ionuț Apostu.

La rândul ei, directoarea Carrefour Buzău a vorbit despre importanța acestui parteneriat, care îmbină grija față de comunitatea buzoiană cu cea față de mediul înconjurător. „Mă bucur să mă aflu aici, mai ales într-o ocazie specială care marchează încă un pas pe care îl facem împreună pentru schimbarea în mai bine, pentru că deja știm cu toții că fiecare acțiune pe care o facem, fie ea cât de mică, poate produce schimbări mari, cu rezultate neașteptate. <Aparatul de  fapte bune> pe care îl inaugurăm astăzi împreună cu partenerii noștri de la Green WEE, cu sprijinul Primăriei Buzău, este un exemplu despre cum valorificăm deșeurile și cum le putem transforma în resurse care să își continue ciclul de viață, contribuind astfel la  proiectul de  economie circulară din Buzău și la un mod de viață sustenabil”,  a declarat Oana Andrei, director Carrefour Buzău .

Beneficii aduse de reciclare

Din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor. Sticla poate fi reciclată la infinit fără a-și pierde claritatea sau puritatea. Un televizor poate merge trei ore încontinuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu. Reciclarea unui monitor salvează 745 litri de apă potabilă şi previne generarea de aceeaşi cantitate de apă reziduală. Reciclarea unui frigider economisește 2.800 kg CO2, echivalentul a 13.000 km parcurși cu mașina.

Cine este  Green Group

Green Group este unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul reciclării în Europa, cu activitate în reciclarea tuturor fluxurilor majore de deșeuri, inclusiv PET, sticlă, deșeuri electrice și electronice (WEEE), lămpi și baterii. Are cea mai mare capacitate instalată de reciclare din România și una dintre cele mai mari din Europa, procesând anual peste 460.000 de tone de deșeuri.Cu investiții în valoare de 170 milioane EUR, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor valoroase provenite din deșeuri și este un pilon important al economiei circulare în România.

Din Green Group fac parte: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), GreenFiber International (lider european in producţia de fibră sintetică), Green WEEE (lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor), cât și Green Resources Management (implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile de ambalaje).

Mai multe pe: https://www.green-group-europe.com/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker