Administrație

FOTO – VIDEO / Cum a răsărit un parc de tip pajiște urbană în zona industrială

Am asistat vineri, 26 mai, la un eveniment menit să continue  schimbarea la față a municipiului, începută cu câțiva ani în urmă, atunci când municipalitatea a dat undă verde proiectului „Buzău, oraș circular”. Acest nou proiect, pus la cale de Primăria Buzău în parteneriat cu Green Grop, are menirea nu numai să continue ceea ce s-a început – și anume schimbarea în bine a imaginii orașului și să facă aerul mai respirabil pentru buzoieni -, ci și să contribuie la schimbarea mentalității colective și chiar și a agenților economici cu privire la modul în care trebuie să arate  spațiul care ne înconjoară.

Este vorba despre proiectul „Grădina – Drăgaica”, din cartierul Poștă, o investiție de circa 145.000 euro făcută de Green Group; un proiect inaugurat, la finalul săptămânii, de primarul Constantin Toma, în prezența președintelui Green Group, Constantin Damov. Despre utilitatea acestui spațiu nou amenajat nici nu mai vorbim. El a fost luat imediat în stăpânire de o mulțime de copii, care s-au jucat ca într-o zi de vacanță, explorând toate resursele pe care le-a amplasat firma Green în acest spațiu, devenit fără doar și poate o pată de culoare verde într-un loc cenușiu, cum remarca, de altfel, atât  președintele Constantin Damov, cât și primarul Constantin Toma. Acesta din urmă a povestit, cu o notă de umor, că acel spațiu gri, aproape părăsit, devenise habitatul unui cal, care hălăduia printre buruieni.

„Ne bucurăm că suntem astăzi la Buzău și că reușim să punem o pată verde într-o zonă care preponderent era percepută ca gri-cenușie, adică zona industrială a Buzăului. Nu știu dacă este primul parc din țară într-o zonă industrială, dar în Buzău sigur este singurul parc într-o zonă industrială”, a spus președintele Green Group, Constantin Damov. La rândul său, primarul Constantin Toma a amintit că aceasta nu este singura acțiune de acest fel a Grupului Green, cel mai mare angajator din județul Buzău, care se pregătește ca, în decurs de o lună-două, să mai deschidă o linie de producție. Parcul a fost preluat de la Green Group de către Primărie și intră în proprietatea locuitorilor din cartierul Poștă și al buzoienilor în general, iar dorința președintelui Constantin Damov este ca el să rămână în bună stare. „Ne dorim ca oamenii să-l întrețină”, a spus Constantin Damov, care a promis că reprezentanții Green Grup vor reveni aici pentru a realiza acțiuni cu școlile, cu cetățenii, împreună cu Primăria: „Noi vom veni aici să facem acțiuni care să aibă în centrul lor atenția pentru mediu, pentru verde, să ne bucurăm de ceea ce avem, pentru ca Buzăul să fie un oraș care să-și mențină familiile, tinerii, să devină oraș-magnet, cum spunea domnul primar Constantin Toma, un oraș care să ofere satisfacția de a trăi în el”.

Locația nu a fost aleasă întâmplător în zona industrială. Pe lângă faptul că era un spațiu părăsit, așa cum spuneam, are și un mesaj. „Zona aceasta se află în vecinătatea zonei industriale. Noi (n.r., Green Group) care suntem la câțiva zeci de metri mai încolo cu fabrica, ne-am gândit că  vrem să arătăm că zonele industriale pot fi și ele zone verzi și curate și nu ar trebui să fie doar despre betoane, zone gri și neprietenoase cu mediul. De aceea încercăm să dăm un exemplu și să arătăm cum pot fi înverzite zonele industriale”, explică Anda Stancu, Head of Communications al Green Group.

Cum atinge Primăria obiectivul „Buzău – centru național de economie circulară”

„Așa cum știți, Grupul Green se implică permanent în diferite acțiuni de binefacere, de refacere și în municipiul Buzău, dar și în județul Buzău. Iată ce minune a ieșit aici! Este un exemplu de participare, de implicare socială a acestui grup important, cel mai mare din industria de reciclare a României și nu numai; vorbim de toată Europa. Și mai imprtant este faptul că acest grup ne inspiră și, la propunerea dumnealor, primul proiect al nostru pentru economie, pentru a ne atinge viziunea de dezvoltare a orașului, este «Buzău – centru național de economie circulară»”, a spus primarul Constantin Toma, care a amintit cu această ocazie și alte proiecte în parteneriat cu Green Group. Am primit cel mai mare ecran care există la vreo instituție în această țară, la Parcul Tineretului. Grupul Green, prin Fundația Rotta, a donat multe electroscutere, motoscutere pentru persoanele cu dizabilități”, a amintit primarul municipiului Buzău.

Și proiectele de ecologie continuă…

Constantin Damov a prezentat deja primarului Constantin Toma un nou concept care să ducă la creșterea spațiilor verzi în municipiul Buzău, încât să avem în final un oraș-parc. „Așa cum anul trecut am avut în plan locul acesta, mai avem un concept pe care l-am prezentat domnului primar, de a continua, chiar și în interiorul orașului, cu amenajarea unor spații de tip părcușor; sunt organizări de plante în zonele unde ar fi o stație de autobuz, o parcare, unde practic unde se pot crea câteva locuri de relaxare și plante ca să ai un microclimat verde. Modelul acesta de parc în zone în care nu te-ai așteprta să existe trebuie să continue în Buzău ca acesta să devină un oraș-parc”, a împărtășit Constantin Damov o parte din viziunea pe care o are cu privire la creșterea spațiilor verzi în oraș. Această viziune se potrivește cu cea a primarului care a anunțat la rândul său că are multe proiecte în lucru în această direcție.

„După acest proiect urmează să inaugurăm un alt parc făcut pe fonduri europene, 7,4 hectare, în prelungirea Parcului Tineretului; lucrăm și la acest proiect care se numește transformarea Pădurii Crâng în pădure-parc, conform legii prin care ne-a fost transferat acest bun, care este foarte important și o să avem una dintre cele mai mari păduri-parc din România și din Europa”, a precizat primarul Constantin Toma.

Un parc cu materiale reciclabile

Cum a răsărit acest parc în această zonă abandonată a oferit amănunte președintele Green Group, Constantin Damov. El a explicat mai întâi faptul că proiectul a pornit de la ideea că este bine ca firma să investească pentru mai binele comunității în care afacerea a reușit, în cazul de față cu o participare la profit a cetățenilor Buzăului. Este un parc pe 3.500 metri pătrați amenajat într-o zonă care era complet abandonată. Acest lucru a fost realizat cu materiale reciclabile. „Pentru că suntem o companie de reciclare, tot ce este aici s-a reciclat. Am salvat copacii, i-am toaletat și am adăugat alții în completare. Dunele de aici, micile movile, sunt făcute din reorganizarea pământului și materialelor. De aici nu a plecat niciun camion la groapă cu deșeuri. Totul a fost făcut din materiale biologice. Locurile de joacă sunt făcute din lemn și sunt garantate pentru 10 ani”, a  afirmat Constantin Damov.

Proiectul este integrat în filozofia orașului, pentru că „Buzăul oraș-circular” nu putea să aibă locurile de joacă făcute din plastic, din materiale neprietenoase cu mediul. Președintele Green a oferit detalii chiar despre modul în care au fost procurate o parte din materiale. Ne spune astfel că băncile din acest parc sunt realizate din niște profile de stejar care au fost obținute dintr-o demolare. „Au fost finisate, au fost aduse la dimensiunea unei bănci”. La fel s-a întâmplat și cu amenajarea aleilor. „Drumul și aleea nu sunt realizate din beton turnat, ci s-au folosit pietricele de calcar bătute astfel încât să formeze un postament solid. Sunt multe soluții la care, de-a lungul timpului, putem să revenim”, a explicat Constantin Damov.

Se experimentează concepte noi

Un concept nou pus în aplicare în acest parc este zona de pajiște urbană, unde se experimentează științific teorii de ecologie, precum protejarea polenizatorilor. Parcul este gândit ca o pajiște urbană, unde vegetația va fi lăsată să crească cât mai mult, să atragă polenizatori, fluturi, albine, care sunt importanți pentru ecosistem. La acesta se mai adaugă și conceptul de grădină de secetă, care conține plante perene ce nu au nevoie de udare. Iată ce spune președintele Green Group despre acestea: „Sunt tot felul de experimente aici. Avem zonă de pajiște urbană. Este un concept nou unde încercăm să adunăm polenizatori, albine, care să-și găsească pâlcuri  plante, sunt plante care să atragă insectele amenințate în orașele europene. Mai avem un concept de grădină de secetă, unde am plantat numai plante care nu au nevoie de irigații”.

Ale detalii despre amenajarea spațiului au fost oferite de Anda Stancu, Head of Communications al Green Group: „Noi am încercat să păstrăm tot ce exista aici pe pajiște, corcodușii, și acum o să ne bucurăm de corcodușe. Nu am tăiat nimic. Am păstrat tot ce s-a putut păstra. Am însămânțat pajiștea, să fie iarbă nouă. Proiectul și construcția s-a întins pe un an de zile. Totul este realizat din materiale naturale: locurile de joacă, de lemn, băncile sunt din stejar stabilizat. Panourile de informare sunt tot din lemn. E făcut ca să fie ușor de adminstrat și să fie prietenos pentru natură și pentru oameni deopotrivă. Contează mult modul în care va fi folosit. Arhitecții  care au realizat conceptul parcului sunt sunt specializați în genul acesta de proiecte de regenerare urbană. Se iau zone părăginite să le readucă la viață, să le transforme în spații vii, funcționale și prietenoase cu natura”,  a  spus Anda Stancu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker