Vara anului 2016. Mai este puţin până la Bacalaureat şi, chiar şi pentru elevii celui mai bun liceu buzoian, emoţiile examenului încep să se simtă tot mai puternic. Trei adolescente de la clasa de filologie a Colegiului Hasdeu par însă mai concentrate pe pasiunea lor comună: arta. Caietele lor de clasă sunt pline cu tot felul de schiţe de bijuterii, desene şi colaje, iar „proiectele” sunt continuate în cadrul întâlnirilor de după ore. În timp ce majoritatea colegilor de clasă se gândesc să meargă mai departe la facultatea de limbi străine sau la Drept, cele trei prietene sunt hotărâte să aleagă facultăţi de artă. Aşa s-a şi întâmplat, două dintre buzoience au fost admise la facultăţi din Marea Britanie, iar una dintre ele la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
Astăzi, la patru ani distanţă, cele trei au rămas prietene şi ţin legătura împărtăşindu-şi proiectele pe care le derulează – o prietenie la mii de kilometri distanţă hrănită de o pasiune comună: arta.
Oana Mancu, Alice Daiana Isăcilă şi Diana Grigore sunt astăzi absolvente ale trei universităţi prestigioase de artă: Universitatea Hope din Liverpool, University of Kent din Canterbury şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Deşi acum trăiesc în ţări diferite – Oana trăieşte în Marea Britanie, Alice în Olanda, iar Diana în România -, imaginea lor, umplând caietele cu desene în Hasdeu, le urmăreşte încă.
Oana Mancu a absolvit cu cea mai mare distincţie Facultatea de Film şi Literatură din Liverpool, şi, recent, a deschis într-o cafenea din Liverpool o expoziţie de mixed media (lucrări care combină ilustraţii cu fotografii şi text). Alice Daiana Isăcilă a absolvit cu First Class with Honours, obţinând şi premiul pentru Inovaţie şi Creativitate din partea Facultăţii de Inginerie şi Arte Digitale din cadrul University of Kent din Marea Britanie. Momentan s-a stabilit în Olanda, în Eindhoven, unde este artist freelancer. Cea de a treia buzoiancă, Diana Grigore (Daia) este anul I de master la Comunicaţii Vizuale, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, şi lucrează ca part-time Art Director în publicitate, reuşind până acum să realizeze o serie de ilustraţii foarte interesante de carte.
Cele trei buzoience au acceptat să vorbească pentru OPINIA în cadrul unui interviu comun despre prietenia lor şi proiectele pe care le au fiecare în trei ţări diferite.

Alice Daiana Isăcilă – de la ilustraţii de carte la Kent Full English Festival la Wave Festival

Reporter: Cum te-ai hotărât să urmezi o facultate de arte?

Alice Daiana Isăcilă: Încă de când am ales profilul de filologie bilingv ştiam că cel mai probabil nu voi sfârşi prin a urma o carieră direct corelată cu ceea ce implică el. Motivul pentru care l-am ales a fost pentru oportunitatea de a cunoaşte cât mai multe idei despre oameni şi omenire, etică, motivaţie, cultură. Fiind pasionată de literatură universală, filosofie şi artă, am fost determinată să urmez cursul unei facultăţi care să îmi dea oportunitatea de a învăţa ceva complet diferit, dar a cărui motivaţie să fie determinată de factorul uman. Astfel, am ales să studiez Arte Digitale, un domeniu minunat care îmi dă voie să lucrez la graniţa dintre artă şi tehnologie şi să creez lucrări cu substrat, cu o poveste şi un mesaj, care să ofere atât informaţii, cât şi emoţii.

Rep.: De ce ai ales să studiezi în străinătate?

A.D.I.: Am ales Marea Britanie în principal datorită cursului de Arte Digitale de la University of Kent. Programa  conţinea exact ceea ce îmi doream şi am ştiut că va fi alegerea optimă. În România există o secţie foarte bună de Design Grafic, însă eu căutam un curs care să implice şi subiecte ca web design, modelling 3D şi programare, iar un curs ca acesta nu exista în România.

Rep.: Ai absolvit facultatea cu cea mai înaltă distincţie. Cât de greu a fost?

A.D.I.: După părerea mea, facultatea în modelul britanic este de cele mai multe ori atât de grea cât vrei tu să fie. În afara eventualelor examene, accentul cade pe cât de mult îşi dă interesul studentul. În cazul meu, notele au fost acordate aproape exclusiv pe proiecte şi aplicaţii practice, care, evident, trebuiau însoţite de teste şi rapoarte. În consecinţă, pentru rezultate peste medie, era de aşteptat să venim cu idei inovatoare şi să creăm proiecte peste limitele cerinţei. Cea mai importantă lucrare din facultate a fost cu siguranţă proiectul de absolvire. Împreună cu alţi doi colegi, am creat o animaţie de 7 minute despre evoluţia cinematografului local din ultimii 50 de ani în context istoric internaţional, animaţia fiind proiectată pe faţada cinematografului şi construită pe baza detaliilor sale arhitecturale. Proiectul a fost rezultatul multor luni de lucru intens şi prezintă o serie de evenimente locale corelate cu echivalentul ori determinantul lor în plan internaţional, elemente vizuale 2D şi 3D, o naraţiune atent construită şi o coloană sonoră special făcută pentru a complementa fiecare secundă a poveştii. În final, acest proiect mi-a asigurat absolvirea cu First Class with Honours şi premiul pentru Inovaţie şi Creativitate din partea Facultăţii de Inginerie şi Arte Digitale.

Rep.: În ce proiecte ai fost implicată până acum?

A.D.I.: Din fericire, facultatea mi-a permis să experimentez cu arta în diferite forme, de la scurt metraje, până la realitate augmentată. Deşi îmi place să lucrez cu diferite medii şi să îmi dau provocări cât mai diverse, constat că tind să gravitez către design grafic, motiv pentru care trebuie să menţionez ilustrarea cărţii „Life itself” de Ioana Popescu şi lucrările pentru Kent Full English Festival ce mi-au adus munca mai aproape de literatură.

O altă iniţiativă importantă pentru mine a fost o colaborare între University of Kent şi Nanyang Technological University din Singapore care s-a materializat prin selectarea celor mai bune scurt metraje pe tema „Apă şi plastic” realizate de studenţii ambelor universităţi. După ce filmul meu a fost unul din cele alese, am fost invitată să iau parte la organizarea unui eveniment care să prezinte lucrările, astfel creând festivalul WAVES.

Cu toate acestea, proiectul cel mai drag mie este cu siguranţă rolul de Media Officer pe care l-am avut în cadrul societăţii de caritate Kent Raise and Give. Colaborând cu toate departamentele societăţii, timp de doi ani am fost responsabilă cu tot ce implică imaginea ei: rebranding, grafică pentru social media, materiale promoţionale şi multe altele. Astfel, am avut ocazia de a învăţa despre conexiunea design – privitor sau produs – consumator chiar practicând asta.

,,Am o mulţime de idei ambiţioase care ştiu că la un moment dat vor deveni realitate”

Rep.: Cum ai ajuns să trăieşti în Olanda şi cu ce te ocupi acolo?

A.D.I.: Odată ce am terminat facultatea, am ştiut că nu vreau să rămân în Anglia şi că vreau să ajung într-un mediu care să îmi ofere cât mai multe oportunităţi. Fiind una din cele mai bune ţări europene în ceea ce priveşte arta digitală şi tehnologia, Olanda a fost o alegere naturală, cu atât mai mult cu cât o luasem în considerare ca o posibilitate pentru viitor încă dinainte de a merge la facultate. Locuiesc în Eindhoven, un oraş unde constant există o nouă expoziţie de artă modernă, o nouă şi surprinzătoare instalaţie, un festival de design sau un simpozion despre viitorul tehnologiei. Momentan, fac freelancing, lucrând la proiecte pentru diferiţi clienţi, de la postere şi ilustraţii, până la rebrandingul unui business. În acelaşi timp, îmi dezvolt proiectele personale, şi anume o colecţie de postere ce vizează în principal sănătatea mentală sau exprimarea unor sentimente extrem de specifice, şi o nouă serie de ilustraţii ce are ca scop îndemnarea publicului la a face mici schimbări în rutina zilnică, pentru a beneficia atât mediul, cât şi calitatea propriei vieţi.

Rep.:  Care este visul tău în plan profesional?

A.D.I.: În viitorul apropiat, plănuiesc să mă implic tot mai mult în sfera de design şi inovaţie a oraşului unde mă aflu şi, eventual, să lucrez pentru un studiou creativ. Iau în considerare şi începerea unui curs de master, însă nu am găsit încă un curs care să mă convingă. Când vine vorba de planul ideal, acesta probabil că ar fi ca eventual să deţin propriul studiou creativ care să inspire prin proiecte şi campanii puternice şi pozitive. Am o mulţime de idei ambiţioase care ştiu că la un moment dat vor deveni realitate şi la baza tuturor stă ideea conform căreia un design bun poate educa, poate inspira şi poate bucura privitorul. Acesta e rezultatul pe care vreau să îl am constant în urma lucrărilor mele, şi motivaţia din spatele lor.

Rep.: Cum a decurs prietenia dintre voi trei şi cât de des vorbiţi acum?

A.D.I.: Pasiunea pentru artă era destul de evidentă încă din liceu în cazul nostru. Fiecare avea tot timpul o agendă sau un colţ de caiet gata pentru o schiţă şi ne încurajam reciproc să ne fructificăm pasiunea. Am ţinut legătura în continuare şi deşi nu vorbim atât de des din cauza distanţei şi a proiectelor personale, arta este un subiect care ne leagă constant. Cu toate că avem stiluri complet diferite, ne urmărim progresul şi ne susţinem una pe cealaltă.

Oana Mancu: „Arta este un demers vizual de a mă înţelege pe mine”

Reporter: Cum ai ajuns de la cinematografie la arta plastică?

Oana Mancu: Cred că pasiunea mea a fost şi va fi pentru mult timp partea vizuală a cinematografiei. Într-adevăr, pot să apreciez o linie narativă bine construită şi admir un actor care joacă bine dar, pentru mine, nimic nu poate depăşi un cadru bine construit. În facultate cele mai multe dintre eseurile mele au analizat tocmai acest aspect. În ceea ce priveşte arta, aş numi ceea ce fac eu mai degrabă un demers vizual de a mă înţelege pe mine şi de a memora ceea ce mi se întâmplă. Am desenat mereu şi iniţial am construit două proiecte foarte dragi mie – “Jurnalul Visual” şi  „Textraţiile”. Mereu am construit în jurul cuvintelor, compensând pentru ceea ce nu am putut ilustra.

Rep.: Vorbeşte-mi despre lucrările tale.

O.M.: Cea mai mare inspiraţie a mea în momentul de faţă e faptul că simt că-mi pierd „limba” pe zi ce trece. Nu mă mai identific în întregime cu imaginea pe care o am în minte când mă gândesc la textraţii (n.r., text şi ilustraţie). Şi, cu toate astea, simt că nu sunt în întregime nici de partea cealaltă a apei. Nu pot şi nu voi putea niciodată să mă exprim la fel aici.

Rep.: Ce planuri ai în legătură cu arta plastică?

O.M.: Nu am planuri. Prefer să nu-mi fac planuri.

Rep.: Vorbeşte-mi despre expoziţia pe care ai deschis-o recent!

O.M.: Am primit o invitaţie de la proprietarul unei cafenele să-mi expun câteva lucrări acum câteva luni şi… am acceptat. Sper că e prima dintr-o serie.

Rep.: Ce îmi poţi spune despre proiectele tale privind cinematografia?

O.M.: Nu cred că am niciun plan în viitorul apropiat şi nu vreau să fac promisiuni. Momentan am început un job nou, pe o rută foarte diferită şi cred că pot să mă dezvolt pe plan creativ chiar dacă nu o fac full time.

Rep.: Vorbeşte-mi despre cum a decurs prietenia dintre voi trei.

O.M.: Cu Alice şi Daia mereu am simţit că am o conexiune, şi cred că latura noastră creativă şi ludică a fost motivul. Le urmăresc din umbră în momentul de faţă cred că e greu să menţinem o prietenie la fel de apropiată ca în liceu. Am crescut împreună, dar am înflorit pe drumuri diferite şi în ţări diferite. Mi se umple inima de bucurie atunci când văd cât de creative sunt!

Diana Grigore – ilustraţii cu ,,Fricile pe care le învăţăm la şcoală”

Reporter: Cum te-ai hotărât să urmezi Universitatea de Arte din Bucureşti?

Diana Grigore (Daia): Decizia să urmez o carieră într-un domeniu creativ nu cred că a surprins pe nimeni, pentru că dintotdeauna am avut oarecare înclinaţii artistice. Când nu mergeam la şcoală (şi uneori chiar şi în timpul orelor) desenam, când nu desenam pictam, făceam bijuterii, colaje şi pirogravuri. Familia mea, prietenii şi chiar şi profesorii ştiau că sunt ,,făcută” pentru asta. Doar eu am aflat – sau mai bine zis, am acceptat – puţin mai târziu.

Rep.: De ce Graphic Design?

D.G.: Fiind pasionată de Photoshop încă de prin clasa a 6-a, am căutat pe cât posibil o latură mai digitală a artei, aşa că, pe la 16 ani, i-am rugat pe ai mei să îmi cumpere o tabletă grafică. A urmat apoi o lungă perioadă de experimentare, în care, în mare parte, făceam ilustraţii şi colaje digitale. Ulterior, mi-am dorit ca ceea ce fac să aibă o funcţionalitate, o aplicabilitate clară, care, eventual, să contribuie la o societate puţin mai coerentă. Şi aşa am aflat ce înseamnă, de fapt, design.

Rep.: Cu ce te ocupi acum?

D.G.: În prezent, sunt în anul I de master la Comunicaţii Vizuale, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Lucrez ca part-time Art Director în publicitate, la Jazz Communication şi, printre picături, mă ocup de diverse colaborări din sfera ilustraţiei şi a designului grafic – branding, design de afiş.

Rep.:  Am văzut că ai fost implicată în câteva proiecte interesante.

D.G.: Din categoria ,,proiecte de suflet” se numără proiectul de licenţă, cartea ilustrată ,,Te-am găsit, în sfârşit” (n.r., dincolo de formele jucăuşe şi textul colorat, proiectul îşi doreşte să atragă atenţia asupra lipsei noastre de atenţie, pierdută printre ecrane), realizat în colaborare cu scriitoarea Alina Vârlănuţă. Este un proiect foarte drag mie, care, timp de un an de zile, nu m-a lăsat nicio clipă nici să mă plictisesc, nici să mă satur. Tot aici se numără şi ,,Fricile pe care le învăţăm la şcoală” – o serie de articole online despre experienţele mai puţin plăcute din învăţământ, ilustrate pentru Şcoala 9, care vin mereu ca o nouă provocare creativă şi care nu încetează să mă surprindă.

Rep.: Vorbeşte-mi despre cum a decurs prietenia dintre voi trei şi cât de des vorbiţi acum.

D.G.: Oana, Alice şi cu mine nu stăteam locului ­nicio­dată. Bacalaureatul era după colţ şi noi făceam mandale din puncte, colaje, bijuterii, mâzgăleli de tot felul – zilele păreau mai lungi, atunci. Suficient de lungi încât să ieşim de la liceu şi să ne mai rămână timp şi pentru micile “proiecte artistice”.

Ţinând cont că eu sunt singura care a rămas în ţară, ţinem o relaţie la distanţă bazată pe diverse tipuri de încurajări reciproce, de la like-uri, la ,,ce faină ţi-a ieşit expoziţia!”. În secret, ne e dor de când ne luam mai puţin în serios. De Buzău, de liceu, de pauzele în care de­senam pe banane, de câinii prietenoşi din curtea şcolii şi de cornurile cu ciocolată supra-încălzite de la chioşc.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.