FOTO / Teologul Constantin Necula: „Avem câțiva poeți la care ținem ca la bunicii noștri”

„Bucuria  credinței”, o emisiune a postului național de televiziune începe noul sezon cu părintele Constantin Necula în județul Buzău și are ca punct de pornire istoria martirajului Sfântului Sava, la anul 372, care este și borna atestării noastre în istorie, a locuitorilor din această parte de țară pe unde își curge apele râul Buzău. Reamintim că anul acesta s-au împlinit 1.650 de ani de atestare documentară a numelui de Buzău, singurul document scris descoperit până acum – cel care atestă că pe aceste pământuri exista și creștinism – este legat de acest 12 aprilie 372, martiriul Sfântului Sava, care a fost înecat de goții lui Atanaric în râul Buzău, Mousaios. În acea scrisoare a lui Iunius Soranus, din 374, către guvernatorul Sciției Minor – Dobrogea de azi -, către Vasile cel Mare, episcopul Cezareei și Cappadociei, se vorbește despre Sava Gotul care propovăduia creștinismul în această zonă, care atunci se numea Goția. Este un lucru important, pentru că, Buzăul împreună cu Tomisul sunt cele mai vechi două așezări în care exista creștinism la acea dată.

Mărturisirea preotului Constantin Necula despre emisiunea „Bucuria credinței” – pe care el o  realizează  la TVR și pe care o va dedica Buzăului până în luna martie a anului viitor -, a avut loc într-o conferință intitulată  „Citindu-l pe Vasile Voiculescu putem salva lumea”, susținută la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, vineri, 7 octombrie, în prezența directorului instituției de cultură, Sorin Burlacu, și nu este deloc întâmplătoare. Ea are legătură și cu originile sale buzoiene de la Gruiul Dării, pe care cunoscutul teolog le-a făcut cunoscute cu această ocazie, dar și cu imboldul de a porni în această emisiune de la Siriu, de la râul Buzău, de la actul martiric al Sfântului Sava, ca un act de mărturisire a sfințeniei și a patriotismului oamenilor locului, a înaintașilor noștri. De altfel, și  întâlnirea sa cu publicul buzoian de la Biblioteca Județeană a fost tot despre patriotism și sfințenie pe aceste meleaguri, pornind de la bunici, de la străbuni.

„Când eram plecat în Italia”, a povestit preotul Necula, „aveam o fotografie cu Vasile Voiculescu pe care o purtam în una dintre cărți; și, unul dintre studenții italieni m-a întrebat dacă e bunicul meu. Bunicii mei nu au fost ca Vasile Voiculescu. Le-am zis că este un poet român de mare calitate. «Și ce ții așa la el ca la un bunic?», m-au  mai întrebat. Noi, românii, avem câțiva poeți la care ținem ca la bunicii noștri. Din păcate, s-au stins înainte de a ne fi bunici cu adevărat. Eu cred că ce a început Mihai Eminescu a desăvârșit Vasile Voiculescu și vecinul dumneavoastră de județ – ați fost județ foarte târziu –, Nichita Stănescu”.

Pr. conf. dr. Constantin Necula a semnalat și faptul că misticismul și patriotismul la Vasile Voiculescu nu este o consecință a faptului că a fost închis în pușcăriile comuniste. Dar, mărturisește că taina vieții lui a descoperit-o mergând la Jilava și ascultând foști deținuți politici, care, deși  mulți nu l-au cunoscut, puteau descrie o atmosferă. „De la el nu ne-au rămas ca de la Radu Gyr, nu ne-au rămas poezii din pușcărie – sunt manuscrise care au ajuns până la noi, dar nu fundamentale, dar nu ele îl fac pe Vasile Voiculescu mistic. Comportamentul lui, capacitatea lui de a îndura suferința, bucuria prin care reușea să transmită celorlalți cunoașterea lui Dumnezeu așa cum i s-a descoperit lui și, nu în ultimul rând, bătaia de inimă ca o bătaie <Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu», acea care îl face pe Vasile Voiculescu să rămână în istorie ca unul care schimbă vieți”. Și preotul Necula întărește afirmația și cu versurile unei poezii intitulate „Țării”, pe care Vasile Voiculescu a scris-o în 1918. „Zilele trecute am filmat în zonă și mi-am adus aminte de poezia aceasta scrisă (n.r., de Vasile Voiculescu) la 25 decembrie 1918, Crăciunul lui 1918, care se cheamă «Țării» și spune așa: «Lipsesc atâția, dar nu plânge / Azi calea jertfei o încheiem / Deși schilozi, loviți de sânge / Intrăm și noi în Bethlehem // Nu plânge! Morții tăi aflară / Căci vestea-n Cer a răsunat / Și-n rând cu îngerii coboară / Să-ți vadă noul împărat. // Azi magii stelele-și închină / Și bucuroși ciobanii vin /Și ieslea-i plină de lumină / Din Tisa până la Hotin”.

De asemenea, teologul este convins că Vasile Voiculescu poartă pecetea crucii și a amintit publicului prezent la conferință că poetul și-a manifestat această caracteristică de la prima poezie din volumul „Poezii”, publicat la 1916, care se cheamă „Pe cruce”, poezie  ale cărei versuri au fost  rostite în fața publicului buzoian: „Iisus murea pe cruce. Sub arșița grozavă / Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii/ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii / Părea că varsă lavă /(…) Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste / În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul, / Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul / Iisus, vegheat de oaste”.

În primăvara anului 1958, anul arestării sale, în Duminica Paştelui, în cea mai grea perioadă din viaţa lui, poetul era bolnav și suferea cumplit. Dar, în toamna aceea, viaţa avea să-i rezerve o nouă întâlnire cu suferinţa și cu… nemurirea. De aceea, sau poate și de aceea, partea cea mai valoroasă a creației lirice voiculesciene este volumul „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară”.

Orice strofă din orice poezie a lui Vasile Voiculescu, a dat asigurări teologul Constantin Necula, poate constitui motto la mai bine de trei sferturi din predicile de peste an pe care le țin preoții după Sfânta Liturghie, pentru că Vasile Voiculescu este recomandat de opera sa și de faptele sale drept un gânditor adânc al tainelor lui Dumnezeu.

Dar preotul Constantin Necula este fascinat și de alte poezii ale lui Voiculescu, care descriu natura reală a echilibrului prin care Dumnezeu ne dăruiește bucuria trăirii împreună cu el a tuturor lucrurilor care merită trăite. Una dintre poezii, pe care mărturisește că a descoperit-o la Nehoiu, a recitat-o în fața publicului buzoian și este grăitoare cu privire la frumusețea naturii, și „vobește” despre comuniunea omului cu natura: „Am descoperit-o chiar la Nehoiu, acolo unde este locul meu de liniște, din când în când, retras în spatele Bisericii, în seara în care am ajuns să filmăm: <Amurg de zmeură pe munte vara / În poala serii  înroşite / Toţii rugii cerului şi-au scuturat povara:/  Mormanele răscoapte zac strivite. // Stă-n zare ciucur pârga sângerie. / Adulmecând din umbra lor adâncă, / Ies urşii nopţii plini de lăcomie / Şi zmeura amurgului mănâncă>”.

Preotul Constantin Necula a știut să facă reîntâlnirea buzoienilor cu Vasile Voiculescu una de neuitat, motiv pentru care preotul Aurelian Damian, prezent la conferință, a afirmat: „Mă simt dator în nume personal și în numele dumneavoastră, al celor prezenți aici, și chiar și al celor neprezenți – Colegiul Hasdeu, pomenit de domnul director Sorin Burlacu ca fiind instituția emblemă a Buzăului, care nu ezită să participe la nicio activitate dedicată lui Vasile Voiculescu-, să mulțumesc părintelui invitat pe care l-am cunoscut prima oară față către față la <Eminescu>, în urmă cu șase-șapte ani în urmă. L-am cunoscut după nume și după o carte de cateheze, <Porțile cerului>. A contat foarte mult că l-am văzut mai întâi la televizor, în disputele acelea cu ora de religie. Are și o carte pe tema asta (…) Mulțumim părintelui de a fi onorat invitația făcută de domnul director (n.r., Sorin Burlacu) în numele tuturor buzoienilor printr-o poezie de Vasile Voiculescu”. Și părintele Aurelian Damian a recitat poezia „Luminătorul” de Vasile Voiculescu, poezie prin care, a spus el invitatului, „ne vom simți și mai mult frați, nu doar în slujirea de la altar”: „Am fost ca nerodul din poveste / Ce căra soarele cu oborocul / În casa-i fără uşi, fără ferestre… / Şi-şi blestema întunericul şi nenorocul. // Ieşeam cu ciubărele minţii, goale, afară, /În lumină şi pară, /Şi când mi se părea că sunt pline, / Intram, răsturnându-le-n mine. // Aşa, ani de-a rândul / M-am canonit să car lumina cu gândul… / Atunci, ai trimis îngerul Tău, să-mi arate/ Izvorul luminii adevărate: // El a luat în mâini securea durerii/ Şi-a izbit năprasnic, fără milă, pereţii. / Au curs cărămizi şi moloz puzderii, / S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, // Au curs lacrimi multe şi suspine, / Dar, prin spărtura făcută-n mine, / Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, / Soarele a năvălit înlăuntrul meu. // Şi, cu el odată, / Lumina toată… / Îngerul luminător a zburat aiurea, / Lăsându-şi înfiptă securea; // Cocioaba sufletului de-atunci însă-i plină / De soare, de slavă şi de lumină”. Cu această ocazie, preotul Aurelian Damian, care predă Religie la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, a lansat invitația preotului Constantin Necula de a accepta o întâlnire cu elevii acestei școli buzoiene de prestigiu.