Cultură

FOTO | Simpozionul internațional de sculptură, o premieră absolută în istoria Buzăului

Luni a avut loc, la Vila Albatros, deschiderea oficială a Simpozionului internațional de sculptură – o premieră absolută pentru Buzău -, care se desfășoară sub titulatura „Memoria apei” și este dedicat sărbătoririi a 1.650 de ani de atestare a numelui de Buzău, prin  documentul din anul 374 al guvernatorului Scyției Minor (Dobrogea de astăzi) Iunius Oranus, către Vasile cel Mare, episcopul și guvernatorul Capadociei (astăzi în Turcia) – care aparținea Imperiului Bizantin la acel moment-, în care se vorbea despre martiriul Sfântului Sava de la Buzău.

În urma simpozionului, zece monumente din marmură şi metal vor fi amplasate în oraş. Evenimentul, organizat de Primăria Buzău, prin intermediul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, în colaborare cu sculptorul Bogdan Adrian Lefter și cu firma Rotec, a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă, în prezența primarului Constantin Toma, a viceprimarului Oana Matache și a reprezentanților firmei buzoiene.

Înapoi la istorie… vizită la Tabăra de la Măgura

Sculptorii prezenți la simpozion au vizitat cu o zi înainte Tabăra de la Măgura, care a marcat 1.600 de ani de existență ai Buzăului, prin cele 16 ediții, la care au participat toți sculptorii importanți ai României. „Într-un fel sărbătorim ca și atunci, prin acest tip de simpozion, de tabără de sculptură; în momentul acesta noi îmbunătățim cu opere monumentale municipiul Buzău. Aceste zece sculpturi vor fi montate în diferite zone ale orașului și vor îmbogăți patrimoniul cultural municipal. Noi încercăm să ne punem istoria la treabă. Să salvăm acest oraș. Încercăm fim altceva folosindu-ne de toată istoria, de toate tradițiile pe care le moștenim și suntem datori să le ducem mai departe”, spune primarul Constantin Toma.

 

„Salvarea patrimoniului – salvarea identității noastre”

Acest simpozion nu este singurul eveniment care marchează cei 1.650 de ani de atestare documentară ai Buzăului. Prezent la simpozion, primarul Constantin Toma a menționat faptul că „anul acesta avem o mulțime de evenimente legate de celebrarea acestor 1.650 de ani. S-a început pe 12 aprilie cu acea galerie foto, Buzău 1.650 de ani, în care surprindem Buzăul în imagini și comentarii din 372 până în zilele noastre. În partea a doua a anului mai avem un proiect foarte important care se numește «Salvarea patrimoniului – salvarea identității noastre». Am identificat toate monumentele, toate bunurile de patrimoniu cultural din municipiul Buzău care vor primi fiecare câte o tăbliță, inclusiv cu codul QR. Și povestea acelor obiective va fi transmisă în două limbi străine, engleză și franceză. Aceste bunuri care aparțin Primăriei Buzău vor fi reabilitate, refăcute, iar cele care aparțin persoanelor fizice sau juridice vom negocia cu dumnealor, astfel încât acele obiective să fie reabilitate și Buzăul să capete atracție și competitivitate și prin artă și prin cultură”, mai spune primarul Constantin Toma.

Buzoienii îi pot vedea pe sculptori la lucru

Buzoienii vor putea ajunge la locul unde se realizează sculpturile, respectiv la fabrica Rotec. „Este un lucru foarte important, pentru că rar poți vedea artiști de talie internațională la muncă, atunci când fac aceste opere pentru Buzău. Sunt momente istorice și, pentru acest lucru, în fiecare sâmbătă, un autobuz electric de la Tranbus  – suntem în teste cu ele în tot orașul, cu cele 13 autobuze electrice -, va putea duce și aduce buzoieni la Rotec”, mai precizează primarul Constantin Toma. Prin urmare, cei care doresc să-i vadă la lucru pe sculptori, pot să plece cu autobuzul din fața parcului Crâng.

Ce spun reprezentanții firmei buzoiene Rotec

Reprezentanții  Rotec au precizat în conferința de presă faptul că „a fost o implicare în adevăratul sens al cuvântului, adică o lună de zile s-a muncit temeinic la organizarea acestui eveniment. A trebuit să fie puse la punct foarte multe lucruri pentru că fabrica, chiar dacă dispune de toate  dotările și utilitățile și mașinile necesare pentru asemenea lucrări, a trebuit să fie făcute modificări și să facă posibil acest eveniment. În ciuda unei perioade foarte aglomerate, noi fiind acum chiar suprasolicitați pe comenzi, am hotărât să dăm curs acestei provocări. A fost o provocare să ne modificăm un pic programul pentru că noi trebuie să punem la dispoziție resursa umană, utilaje și mule alte lucruri. Fără ajutorul nostru, al domnului Nicu Dinu, care este un iubitor de artă, acest eveniment nu ar fi fost posibil. Suntem mândri în același timp că punem umărul la înfrumusețarea orașului nostru. Mai ales că monumentul amplasat în Orizont poartă și numele unui fost angajat al nostru, anume Dinu Florinel Octavian. Ne dorim să fim gazda cât mai multor evenimente de genul acesta. Le mulțumim celor de la Centrul Cultural și Educațional «Alexandru Marghiloman» și Primăriei Buzău că s-au gândit la noi”.

Un moment istoric pentru comunitate

„Astăzi este un moment istoric pentru cultura buzoiană, pentru că, prin simpozionul internațional de sculptură de la Buzău, noi avem aici artiști internaționali care vor lăsa moștenire orașului nostru lucrări în patrimoniul cultural. Dacă am face un exercițiu de imaginație și nu ar mai fi Obeliscul, nu ar mai fi lucrările sculptorului mason din parcul Crâng, dacă nu ar fi lucrările lui Gheorghe Coman, orașul nostru ar fi mult mai sărac. Astfel că acum avem oportunitatea extraordinară și îi felicit pe Florina Potîrniche și pe Bogdan Lefter pentru această inițiativă de a îmbogăți patrimoniul cultural celebrând Buzău 1.650,  tema apei despre care spunea domnul primar și spunea și Florina că este parte din istoria  noastră, din istoria județului nostru, dar este parte și din strategia noastră de dezvoltare, pentru că domnul primar a creionat o strategie care va dezvolta orașul tot legat de apă, de Iazul Morilor. Îi îndemn cu mare drag pe buzoieni să meargă și să-i cunoască pe acești artiști extraordinari la Rotec, acolo unde vor avea ateliere de lucru, pentru că se creează această oportunitate”, a precizat viceprimarul Oana Matache.

Directorul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, Simona Potîrniche, a povestit că simpozionul nu ar fi putut să aibă loc dacă, în urmă cu mulți ani, în mintea lui Bogdan Adrian Lefter nu ar fi încolțit această idee, de a realiza și acasă la el un simpozion de profil.  Ideea i-a venit în urma participării la numeroase simpozioane internaționale din diferite țări,  „prin dorința aceasta arzătoare de a face și în România un simpozion internațional de o asemenea anvergură. El a pus pe hârtie această idee, și ne-a oferit cu generozitate din expertiza lui și din experiența acumulată în participările sale internaționale  ca noi să realizăm apoi un simpozion de sculptură în  municipiul Buzău”.

Cine sunt sculptorii participanți

Sculptorii selectați prin concurs de către juriul de specialitate și prin votul publicului pentru prima ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură de la Buzău 2022 sunt: Amin Balaghiinalou, din Iran, cu lucrarea „Dive into memory” (Scufundare în memorie), Andrej Mitevski din Macedonia de Nord, cu lucrarea „Duality” (Dualitate), George Minchev, din Bulgaria, cu lucrarea „Caught wave” (Fragment din ceva mai mare), Ionuț Marin, din România, cu lucrarea „Splash”, Kirill Grekov, din Estonia, cu lucrarea „Big catch” (Mare captură), Kiryl Krokhaliou, din Belarus, cu lucrarea „Look around” (Uită-te în jur), Marino di Prospero, din Italia, cu lucrarea „The phoenix arab” (Phoenixul arab), Valerian Jikia, din Georgia, cu lucrarea „Road to eternity” (Drumul către eternitate).

Lor li se alătură, în calitate de invitați speciali, Bogdan Adrian Lefter, cu lucrarea „Butterfly effect” (Efectul fluture) și Bogdan Severin Hojbotă, cu lucrarea „Străjer al apelor” (Guardian of waters).

Andrej Mitevski din Macedonia de Nord:  E o plăcere să mă aflu aici, și să deschidem acest simpozion internațional de sculptură  în Buzău. Este o plăcere să avem ca temă a acestui simpozion „Memoria apei”, pentru că apa simbolizează viață, simbolizează existența și ne dorim și noi să contribuim la ceea ce se numește această memorie a apei și să rămânem cu amintirea a ceea ce se întâmplă aici la Buzău și să fie la rândul nostru o contribuție în acest sens la istoria și memoria culturală a orașului.

Ionuț Marin din România: Este un moment de bucurie să mă aflu aici în calitate de artist. Sunt bucuros că voi avea o lucrare monumentală în orașul meu natal. Este și un prilej de reîntoarcere. Este un prilej de bucurie să privesc orașul cu ochii unui turist și artist. Mă plimb cu emoție prin oraș pentru a identifica un loc potrivit pentru  amplasarea lucrării. Le mulțumesc celor care au organizat simpozionul și în mod special colegului meu Bogdan Lefter. Doresc ca lucrarea pe care eu o fac să transmită ideea apei de acrea memorie. Doresc sp subliniez puterea ei de a modela. Ea este o materie fără formă,dar ea prin acțiune repetată poate să modeleze materii dure și să își lase amprenta, să creeze memorie prin locul prin care trece.

 

Kirill Grekov, din Estonia: Sunt artist figurativ și voi realiza în cadrul simpozionului internațional de sculptură de la Buzău o lucrare care înfățișează doi pescari trăgând un năvod cu o captură mare. De fapt așa se și intitulează lucrarea: „Marea captură”.

 

 

 

 

Marino di Prospero, din Italia:  Mă bucur să mă aflu aici. Voi participa  la simpozion cu o lucrare care se numește „Phoenixul arab”. Am ales acest simbol pentru că are legătură cu istoria orașului acestuia despre care am descoperit că a fost distrus de mai multe ori pe parcursul timpului și a renăscut de fiecare dată ca un Phoenix. A fost o surpriză pentru mine să descopăr că de fapt stema orașului se află exact acest simbol. Nu știam asta. Lucrarea mea reprezintă un cerc care nu are început și nici sfârșit și arată această continuitate a vieții.

 

 

 

George Minchev, din Bulgaria: Lucrarea pe care eu o voi realiza se  numește „Fragment din ceva mai mare, pentru că reprezintă o mică parte din mai multe pe care eu le-am făcut în toată lumea și care au legătură între ele. Este unică lucrarea, dar ea, prin elemente pe care le conține, are legătură și cu celelalte opere ale mele. Am fost impresionat ieri să vizitez Tabăra de sculptură de la Măgura și văd acolo lucrările care se aflau realizate pe parcursul acelor ediții de sculptură de la Măgura despre care a menționat și domnul primar; ceva ce spunem în sculptură este că arta aceasta are puterea de a duce ideile în viitor. Noi am vizitat ieri și am văzut ideile pe care le-au avut artiștii pe parcursul acelor ediții ale taberei de sculptură și credem că un astfel de eveniment trebuie să rămână în continuare, tocmai prin faptul că poate peste 50 de ani, ceea ce se realizează pe parcursul acestei luni va putea fi văzut de generațiile viitoare și ar putea înțelege care era viziunea orașului, ce se întâmpla în oraș în urmă cu 50 de ani, așa cum am văzut și noi la Tabăra de sculptură.

Valerian Jikia, din Georgia: Sunt pentru a treia oară în România. De fiecare dată simt această căldură a sufletului românesc. Vă mulțumesc pentru ospitalitate. Lucrările mele au plecat de la micro la macro, au devenit din ce în ce mai mari. Crezul meu este că tot ceea ce facem noi aici pe pământ rămâne veșnic în univers. Sper că această energie pe care o să o avem aici pe durata simpozionului și nu mă refer doar la mine ci și la colegii mei va rămâne aici, va merge până în univers și va face ca acest eveniment să ducă ce se întâmplă aici către viitor.

 

 

Kiryl Krokhaliou, din Belarus: Lucrarea pe care eu o voi realiza are un element cinetic. Se numește „Uită-te în jur!” De fapt acesta este și mesajul pe care vreau să îl transmit oamenilor acela de a realiza că trăiesc într-un loc deschis („Buzău – oraș deschis” este și  brandul de oraș pe care îl avem, a adăugat Florina Potârniche) să se uite în jurul lor și să realizeze că trăiesc într-un loc deschis și că sunt multe lucruri de care se pot bucura. Și mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment  în niște vremuri atât de provocatoare din punct de vedere politic, economic sanitar și aceasta este contribuția voastră, faptul că nu ați uitat de cultură într-o perioadă atât de complicată. Deși nu ne-am apucat încă de treabă, aceasta este prima zi, simt ă acest simpozion este organizat într-un mod profesionist și că o foarte mare dorință din partea organizatorilor ca noi să ne simțim bine primiți, că facem parte din locul acesta.

Amin Balaghiinalou, din Iran: Vin dintr-o țară în care sculptura a fost interzisă pentru foarte mult timp. Este o plăcere și o onoare pentru mine să vin într-o țară ca România, o țară care aparține din punct de vedere al sculpturii lui Brâncuși, unde toată lumea apreciază sculptura și arta. Aceasta este foarte valoros pentru mine. Îi mulțumesc organizatorului și domnului primar faptul că am putut participa aici și să o aduc pe sora mea în calitate de asistent să mă ajute la realizarea lucrării. Numele lucrării pe care o realizez este „Scufundare în memorie” și am ales să transmit că întoarcerea în memorie ne amintește de fapt cine suntem

 

 

 

Bogdan Severin Hojbotă:  Nu sunt prima oară în Buzău.  Particip de mulți ani la Bienalele „Ion Andreescu”. Îi mulțumesc domnului primar pentru realizarea bustului scriitorului Vasile Voiculescu (monumentul realizat de Hojbotă este situat în părculeţul din spatele Palatul Comunal, n.r.). Voi încerca să realizez o lucrare de patru metri, care se numește „Străjer al apelor”.

 

 

 

 

Bogdan Lefter: Sunt asistent universitar la Facultatea de Arte din București, la Secția metal, și am realizat pentru Buzău centaurul, taurul,  Don Quijote sau Sf. Gheorghe, cum vreți să-i spuneți, statuia din inox ecvestră fantasmagorică de la Orizont. Sper că buzoienii au apreciat ce am făcut cu Nicu Dinu de la Rotec. În momentul acesta simt că pot duce acest simpozion. Este un vis împlinit pentru mine să demarez acest proiect. Toate planetele s-au aliniat. Avem în primul rând voința și dorința domnului primar de a transforma din temelie într-un oraș al culturii, artei și al frumosului, lucru care se va vedea în câțiva nai de departe. Avem echipa de la Centrul Cultural și Educațional Marghiloman. Avem susținerea celor de la fabrica Rotec fără de a căror generozitate nu putem face acest simpozion ușor de realizat pentru aceste sculpturi, avem acolo toate facilitățile și logistica și ajutorul uman să ducem aceste structuri la bun sfârșit în timp record, de o lună. Vă mulțumesc pentru susținere. Este un lucru deosebit ce se va întâmpla aici. Avem onoarea de a avea alături de noi artiști de mare valoare.

Bogdan Lefter a povestit cum a promovat acest simpozion: „Am promovat acest simpozion pe toate platformele AISS, am postat anunțul, iar majoritatea sculptorilor, cei care sunt de calibru internațional, au luat la cunoștință despre el. Au fost și alte platforme, pe Facebook. Eu personal am trimis invitația la peste 1.500 de artiști pe care îi cunosc și care au aflat despre acest eveniment”.

De asemenea, Bogdan Lefter le-a prezentat invitaților orașul Buzău pentru a discuta unde ar putea fi amplasate operele de artă pe care le vor lucra la Buzău. „I-am plimbat prin Buzău și le-am arătat ce posibile locații sau locuri sunt pentru a amplasa sculpturile. Sunt încântați de unele locuri. Ne-am gândit pentru lucrarea lui Andrei să o așezăm pe lacul din muzeul Iazul Morii. Și lucrarea mea, un fluture de 5 metri înălțime, tot pe lac ne-am gândit să o amplasăm, pentru a sublinia ideea sculpturii. Pentru Marino tot în zona aceea. Pentru George este acel rond de la 23 August, în rest mai dezbatem”, a mai spus Bogdan Lefter.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker