Actualitate

FOTO / Șapte persoane reținute pentru proxenetism, spălare de bani și evaziune fiscală

În urma celor 21 de percheziții domiciliare efectuate joi, 18 ianuarie, de polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 17.000 de euro, documente, înscrisuri, medii de stocare şi a fost instituit sechestrul asigurător asupra a 17 imobile şi 17 autovehicule.

Au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În urma administrării materialului probator, 7 persoane, cu vârste între 22 şi 42 de ani, au fost reţinute, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cursul acestei zile, persoanele urmează a fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru a dispune cu privire la măsurile preventive.

Reamintim că, la data de 18 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au efectuat 21 de percheziții, în judeţul Buzău, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele cercetate ar fi determinat mai multe femei să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale în propriul interes. Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat pe teritoriul mai multor state din spaţiul european. Ulterior, din veniturile obținute ilicit, aceștia ar fi achiziționat bunuri imobile și autoturisme de lux.

Documentarea activităţii infracţionale s-a realizat prin cooperarea internaţională a poliţiştilor din Buzău cu autorităţile judiciare din celelalte state.

Perchezițiile au fost desfăşurate în baza mandatelor emise de Tribunalul Buzău, iar prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1 milion de euro.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker