Actualitate

FOTO / Sală a Parlamentului, denumită după o scriitoare care a trăit la Buzău

 

După mai bine de 25 de ani de la inaugurare, una dintre cele 1.000 de săli din Parlamentul României a fost denumită după o femeie, scriitoarea din perioada interbelică Hortensia Papadat-Bengescu. Aceasta a rămas în literatura română drept cea mai apreciată prozatoare, creatoare de schiţe, nuvele şi romane.

Hortensia Bengescu s-a născut la 8 decembrie 1876 în târgul Iveşti (județul Galați), în familia ofiţerului Dimitrie Bengescu şi a Zoei Bengescu (născută Ştefănescu), fiind unicul copil al familiei. Între 1887-1894 este elevă internă la Institutul de Domnişoare „Bolintineanu” și şi-a dorit să-şi continue studiile la Paris. Supărată că familia nu i-a îndeplinit acest vis, s-a măritat, la 20 de ani (1896), cu magistratul Nicolae Papadat.

În 1898 se naşte cel dintâi copil al Hortensiei Papadat-Bengescu, urmat de alţi trei. Atunci locuia în Turnu-Măgurele, unde profesa soţul, pe care îl urmează la Buzău (1905), unde se naşte cel de-al patrulea copil al familiei. A rămas în acest oraş şase ani (până în 1911), apoi se mută succesiv în Focşani, Constanţa, Galaţi.

Casa în care Hortensia Papadat-Bengescu a trăit la Buzău, situată pe strada Independenței, nr. 53, este monument istoric. De asemenea, în Cartierul „Nicolea Titulescu” există o stradă care îi poartă numele.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker