Actualitate

Foto/ Reprezentanții primăriilor din județ, programați în vederea ridicării măștilor medicale pentru persoanele defavorizate

1.227.400 de măști din totalul de 3.630.000 solicitat la nivelul județului Buzău au fost depozitate cu ajutorul forțelor de ordine la Direcția de Sănătate Publică. „Prin mobilizarea polițiștilor, jandarmilor, pompierilor măștile au fost depozitate într-un spațiu al DSP”, transmite Instituția Prefectului, care precizează că în cursul zilei de astăzi, toți reprezentanții primăriilor din județ vor fi contactați pentru a fi programați în vederea ridicării măștilor medicale ce trebuie să ajungă la persoanele defavorizate din comunitățile pe care le administrează.

„Livrarea acestor materiale sanitare vine în contextul în care Guvernul a decis acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, la nivel național, s-a aprobat achiziționarea a 103 milioane măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate”, transmit reprezentanții Prefecturii Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker