Actualitate

FOTO | Răsfăţ culinar cu preparate din peşte, cu o săptămână înainte de Paşti

Un eveniment inedit pentru comunitate este pe cale să se petreacă în această primăvară la Buzău, cu o săptămână înainte de Paşti. Este vorba despre o  aventură culinară pe care chef Cristi Ice (Cristi Dobre) o ­pro­pune buzoienilor dornici de distracţie şi de experienţe noi. Chef Cristi Ice  spune că şi-a propus  să pună Buzăul pe harta culinară a ţării prin acest eveniment care va avea loc în zilele de 10,11 şi 12 aprilie în Piaţa Dacia. „Mi-am propus să pun Buzăul pe harta culinară a ţării prin aducerea în oraşul nostru a <Festivalului peştelui şi fructelor de mare – Ice & Fire Street Food>, ne anunţă chef Cristi Ice, care promite că „în cele trei zile de festival, buzoienii vor avea ocazia de a savura deopotrivă mâncăruri exotice şi preparate tradiţionale din zonele pescăreşti ale României”.

Pe lista bunătăţilor pe care chef Cristi Ice le va pregăti pentru buzoieni pe parcursul celor trei zile   se află Paella cu Frutti di Mare, Midii în sos de vin, Creveţi Tempura sau in Fillo Pastry, Doradă Regalăşi Păstrăv pe pat de sare, creveţi Black Tiger Teriyaki, Storceag de Nisetru, Pacheţele de Primăvară cu Sweet Chilli, Pomme Parisienne cu verdeaţă şi usturoi, Jambalaya, Calamari pe plită şi multe alte preparate din peşte şi fructe de mare.

Pe lângă răsfăţul cu preparate  culinare marcă unică Ice&Fire, buzoienii  vor avea ocazia să asiste la parada motocicliştilor de la B-ZONE , care vor poposi  pe Platoul Dacia, sâmbătă, 11 aprilie, începând cu orele 10.00. ,,Îi vom putea admira pe ei şi  modelele de viteză sau de teren dar şi Chopperele clasice în toată splendoarea lor”, transmite chef Crisit Ice. Se va alătura lui chef Cristi Ice şi echipa de la Guerilla Cooking din Braşov, împreună cu care va realiza un show culinar, demonstraţie în cadrul căreia vor fi  prezentate diferite reţete.

Cine este chef Cristi Ice, organizatorul evenimentului

Chef Cristi Ice a absolvit Horeca School din Bucureşti şi este  membru ANBCT (Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism) şi, în acelaşi timp, este şi reprezentant local ANBCT Buzău – Zona Muntenia, membru WACS (World Association of Chef’s Societies), membru Guerrrila Cooking (asociaţie de bucătari profesionişti).

Anul trecut, a participat la un concurs culinar în Serbia şi a venit acasă cu braţul plin de medalii. El a adus pentru România şi pentru oraşul Buzău cinci medalii de aur câştigate în Serbia, la Festivalul Gastronomic Ukusi Vojvondine, şi medalie de bronz, Best Senior Chef -Black Box- la acelaşi concurs la care au participat peste 100 de chefi profesionişti din peste şase ţări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker