Politic

FOTO | PNL: Prioritățile primarului din Calvini, Valeriu Bîtu: asfalt pe toate ulițele, școli și grădinițe, trai mai sigur pentru oameni

Cum face față provocărilor alesul liberal

Comuna Calvini numără peste 4.800 de oameni. Peste 40 la sută sunt cetățeni de etnie romă, declarați cu ocazia recensământului național. Valeriu Bîtu, om al locului, este primarul acestei localități și reușește de ani buni să facă față provocării de a orândui lucrurile într-o comună al cărei specific ar putea fi considerat atipic și dificil.

Valeriu Bîtu are 55 de ani și a fost ales primar al comunei Calvini, pe listele PNL. Născut și crescut în această comună, lui Valeriu Bîtu i-a venit la îndemână să preia frâiele administrației locale, să pună umărul, atât cât e posibil cu bugetul de care dispune, la dezvoltarea zonei, la scăderea ratei infracționalității, la oferirea unor condiții mai bune pentru copii în școli și grădinițe.

Grădiniță cu bani europeni

În satul Olari, primarul a ridicat de la zero un cămin cultural de 100 de locuri, unde localnicii își pot organiza evenimentele importante. Tot aici, a fost renovată școala, cu bani de la bugetul local, a fost amenajat un loc de joacă pentru copii și face demersuri pentru a ridica un pod peste Bîsca Chiojdului, care să lege satul Olari de centrul comunei, pentru ca oamenilor să le fie mai ușor să se deplaseze acolo unde au treabă.

La Calvini, provocarea a fost ridicarea unei grădințe, pentru care au fost atrași bani europeni. Unitatea de învățământ pe care primarul speră să o inaugureze în circa două luni va oferi condiții ca la oraș unui număr de 50 de copii. Tot aici, e în plan, aproape de realizare, amenajarea unui parc pentru oamenii locului.

Amenajarea parcărilor, a unui podeț de trecere peste Bîsca Chiojdului, la Frăsinet, iluminatul public în toată comuna sunt alte provocări cărora primarul din Calvini le-a făcut față cu brio de când a preluat mandatul de primar liberal.

Cum a scăzut infracționalitatea

Un aspect extrem de important pentru întreaga comunitate din Calvini este faptul că 70 de camere video sunt funcționale pe raza întregii comune. Proiectul, demarat de primarul Valeriu Bîtu, își produce deja efectele benefice: numărul furturilor și a altor fărădelegi a scăzut, iar oamenii nu mai aruncă gunoiul la întâmplare.

„Pot spune că de la momentul la care am montat aceste camere de supraveghere, rata infracționalității în zona noastră a scăzut. Ne ajută foarte mult imaginile atunci când în comună apare o problemă. De asemenea, cantitatea de gunoaie aruncată pe câmp s-a redus foarte mult de când avem acest sistem de supraveghere. Sunt montate circa 70 de camere și avem de gând să extindem proiectul”, declară primarul din Calvini.

O altă preocupare a primarului este de a putea oferi condiții decente copiilor din comună. De aceea, multe dintre proiecte sunt centrate pe reabilitarea de școli și grădinițe, pe amenajarea de locuri de joacă pentru cei mici.

Nouă kilometri de asfalt

De asemenea, asfaltarea tuturor străzilor din comună este o dorință aprigă a primarului liberal. De altfel, mare parte din ulițele comunei, multe care nu au văzut niciodată asfalt, sunt ca în palmă, în urma proiectelor de asfaltare demarate de Valeriu Bîtu. „Am demarat, recent, proiectul de asfaltare a 9 km de drumuri în toată comuna. Am asfaltat ulițe care nu au văzut niciodată asfalt. Deși își doreau foarte mult, oamenilor abia le-a venit să creadă că, în sfârșit, au scăpat de noroaie, de pietre, de drumurile greu accesibile. Sperăm să încheiem până la sfârșitul anului. Anul viitor avem în plan asfaltarea a încă 10 km de drumuri”, precizează Bîtu.

Primarul  spune că e mult de muncă în comuna sa, fiecare zi e o provocare, dar faptul că este un om al locului îl face să lucreze mai ușor. Își cunoaște consătenii, le știe problemele, știe cum să le vină în ajutor. „Când cunoști oamenii, poți aborda problemele mai ușor. Lucrurile pot merge în direcția bună, doar pentru că le știi problemele celor din jur. Eu aici m-am născut, aici am crescut, am fost plecat o vreme, dar am revenit cu mare drag, pentru a fi alături de oamenii mei, de a contribui pentru ca ei să aibă o viață mai bună. De asemenea, am ținut foarte mult ca oamenii cu care lucrez în Primărie să fie tineri și să fie de aici, din zona Calvini. Consider că este important să avem încredere în tineri, să fim alături de ei, să-i formăm, chiar dacă asta înseamnă să-i supraveghem, să lucrăm, poate, noi mai mult”, spune primarul PNL.

Text asumat de Partidul
Național Liberal – Filiala Buzău
(Intertitlurile aparțin redacției)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare