Administrație

FOTO | Pentru prima dată, curent electric la 13 gospodării din Siriu

La jumătatea lunii trecute, au fost încheiate lucrările în cadrul programului  „Electrificarea gospodăriilor din Siriu – al 2-lea proiect”, având ca obiectiv achiziția, instalarea și punerea în funcțiune a 13 sisteme fotovoltaice de minim 3 kW/sistem, pentru tot atâtea gospodării de pe raza comunei Siriu, care până acum nu au avut acces la astfel de servicii. Sistemele fotovoltaice au fost finanțate prin Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, prin Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene, care reprezintă contribuția Islandei, Principatului Lichtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European. Programul european vizează şi capitole privind consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din Estul și Sudul Europei și statele baltice și Granturile SEE și Norvegiene în România. Valoarea investiţiei a fost de 556.920 lei (112.723 euro). Fondurile au fost obținute de Primăria Comunei Siriu pentru electrificarea gospodăriilor neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice și sunt nerambursabile sută la sută.

Primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu, spune că în cursul anilor 2021, 2022 şi 2023 au fost identificate soluţii de genul celei prezentate mai sus şi pentru alte 30 de gospodării de pe raza comunei, aflate în aceeaşi situaţie. „Bineînțeles că în continuare căutăm soluții”, spune primarul Voicu, „pentru extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în satul Gura Siriului, lucru extrem de important pentru dezvoltarea turismului în localitatea noastră”.

De altfel, perspectiva electrificării satului Gura Siriului, adoptând soluţii neconvenţionale, a devenit un deziderat, în perioada imediat următoare, pentru primarul de Siriu, având în vedere şi faptul că localitatea Gura Siriului a fost declarată cu potenţial de staţiune turistică de interes local, la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo în toamna acestui an, şi unde autorităţile locale din Siriu au fost invitate chiar de către ministrul Economiei şi Turismului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker