Educație

FOTO / Opt eleve ale Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, într-un proiect de o săptămână în Spania

La debutul lunii noiembrie, Școala Gimnazială „George Emil Palade” dă startul unei noi mobilități în care o echipă, formată din opt eleve din clasele VI-VIII şi trei cadre însoțitoare, petrece o săptămână în Barcelona, Spania, în intervalul 1-7 noiembrie, fiind implicată într-un schimb de bune practici cu Institut Sants. Mobilitatea reprezintă concretizarea parteneriatului educațional ce a debutat pe platforma europeană e-twinning, acolo unde echipele din România, coordonator, Grecia şi Spania au realizat activități comune dedicate „Economiei Circulare” şi „Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”.

„Elevele noastre sunt portavocea instituției <George Emil Palade> în ceea ce priveşte concretizarea inițativelor de formare a unor deprinderi de colectare selectivă, reutilizare şi recondiționare a deşeurilor”, spune directoarea Camelia Timofte, care reamintește că „proiectul <Terra Mission>, inițiat de Comunitatea de Ştiință Europeană, <Scientix>, a permis familiarizarea elevilor implicați cu principiile economiei circulare, pe care, apoi, cei 18 elevi le-au adaptat în familiile lor şi în instituția noastră. În primăvară avestui an, în luna mai, zece elevi au vorbit despre acestea în Atena, partenerilor Şcolii Primare nr. 14 din Acharnes”. În această săptămâna, alte opt eleve ale școlii buzoiene vor aborda din perspectiva lor aceleaşi principii. Diferența între cele două mobilitați, explică directorul adjunct Camelia Timofte, o reprezintă abordarea acestora: „Prima mobilitate a deplasat elevi de clasa a IV-a
până la a VI-a, care au gândit soluții pentru familie şi prieteni, astăzi avem o echipă de eleve din clasele a VII-a şi a VIII-a, ceea ce a permis proiectarea STEAM a activitățiilor: realizarea unui plan de propuneri concrete pe care întreaga comunitate şcolară să le discute şi să le adopte”
.

Partenerii catalani vor reflecta la aceste propuneri venite de la Buzău şi, apoi, împreună, le vor reformula şi adapta conform obiectivelor dezvoltării durabile. Rezultatul va fi prezentat la nivelul unității de învățământ buzoiene prin workshop-uri de diseminare.

Aşteptările elevelor sunt relevate şi dau glas entuziasmului pe care acestea îl voi trăi săptămâna aceasta.

  • Oana Maria Dumitru, clasa a VIII-a A : Sunt convinsă că acest proiect va avea un impact pozitiv asupra mea. Mă aștept să descopăr locuri noi, voi întâlni oameni diferiți și voi învăța lucruri inedite. Voi avea ocazia să-mi dezvolt competențele interculturale și abilitățile de exprimare în limba engleză, socializând cu copii și făcând schimb de experiențe. În cele cinci zile, le voi prezenta colegilor din Spania metode inovatoare de a reduce poluarea și de a îmbunătăți stilul nostru de viață prin economia circulară. Vreau să-i conving să adopte metode pentru a proteja mediul și să promoveze economia circulară; le voi împărtăși viziunea mea despre importanța unui mediu sănătos, pe care am descoperit-o în cadrul activității despre economia circulară din proiectul <Terra Mission>, al companiei Scientix, care a fost ușor de înțeles, pentru că s-a desfășurat prin activități distractive, precum jocuri și puzzle-uri, care au facilitat învățarea. Acest proiect mi-a schimbat modul de gândire și am învățat cum putem contribui la protejarea Pământului. Totodată, voi profita de oportunitate pentru a descoperi mai multe despre tradițiile, obiceiurile și perspectiva lor asupra problemelor despre mediul înconjurător. Sunt curioasă cum arată o zi la școală pentru alți copii, cum predau profesorii și cum se desfășoară cursurile într-o țară străină. Sper să-mi fac prieteni noi și să păstrăm legătura pe termen lung”.
  • Maria Edu, clasa a VIII-a A: „Participarea la mobilitatea din Spania, Barcelona, sper să îmi deschidă noi oportunități de învățare, să mă ajute să cunosc oameni frumoși cu tradiții și sisteme de învățământ diferite, să mă determine să depășesc bariere intreculturale, să experimentez și să mă îmbogățesc spiritual, să leg prietenii, să descopăr locuri și lucruri noi care să mă ajute să evoluez, să mă redescopăr pe mine, și de ce nu, să îmi construiesc un bagaj de amintiri pe care să îl port cu mine oriunde în lume pe viitor. În cele cinci zile pe care urmează să le petrecem împreună aș dori să aduc la cunoștință partenerilor de proiect faptul că, încă de la începutul colaborării noastre, am considerat subiectele abordate foarte interesante, cu precădere cel din care am învățat despre economia circulară din cadrul campaniei Scientix – Terra Mission. Prin campania STEM am conștientizat că există probleme de mediu comune, cu care trebuie să ne confruntăm și pe care trebuie să le gestionăm împreună, pentru că sunt ale noastre, ale acestui pământ, uneori lovit de crize, de boli și războaie, pe lângă această neglijență a noastră, a oamenilor de care de multe ori dăm dovadă. Gândindu-mă la cât suntem de diverși, de răspândiți, mi-am dat seama că depunând un efort comun de a înțelege ce ni se întâmplă și de ce ni se întâmplă, putem rezolva lucrurile, astfel încât să existe un viitor pentru noi, pentru copiii acestei planete. Le voi transmite partenerilor că doar printr-o atitudine prietenoasă cu mediul, continuând să gândim critic, să creăm, să colaborăm și, mai ales, să comunicăm putem da o mână de ajutor Terrei”.
  • Raluca Năstase, clasa a VIII- a E: „În săptămâna mobilității mă aștept să aflu lucruri noi despre copii și sistemul de învățământ din Spania. Doresc să descopăr felul în care experienta și ideiile colegilor din Spania pot fi implementate în cadrul școlii mele, <George Emil Palade>; îmi mai doresc să aflu mai multe lucruri despre cultura și tradițiile spaniole. Vreau să le împărtășesc colegilor din Spania detalii despre sistemul nostru de învățământ, ideiile noastre despre cum putem implementa economia circulară în școli , dar și să le arătăm obiectele și obiceiurile tradiționale românești”.
  • Ştefania Nenu, clasa a VIII-a A: „În săptămâna mobilității doresc să îmi dezvolt competențele interculturale, îmi doresc să învăț să mă adaptez diferitelor culturi, să înteleg și să respect tradițiile și valorile altor țari. Acest lucru va dezvolta înțelegerea mea profundă a diversității culturale și abilitățile mele de a colabora cu oameni din medii diferite. O altă abilitate pe care doresc să mi-o dezvolt participând activ la
    interacțiunile cu partenerii internaționali este îmbunătățirea semnificativă  a comunicării în limba engleză, lucru important pe termen lung. În cele cinci zile, intenționez să le prezint partenerilor cunoștințele mele legate de economia circulară din cadrul proiectului <Terra Mission – Circular Economy> organizată de Scientix, unde am avut ocazia să explorez soluții inovatoare și practice pentru a gestiona resursele și deșeurile într-un mod sustenabil; de asemenea, doresc să le vorbesc despre economia circulară din punct de vedere al reducerii, reutilizării și reciclării resurselor pentru a minimiza impactul asupra mediului. Mi-ar plăcea și să îi conving că adoptarea deciziilor pro-mediu și pentru economia circulară este esențială pentru un viitor sustenabil, evidențiind beneficiile pe termen lung atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru economie. Participarea la acest proiect m-a făcut mai conștientă de problemele mediului și m-a motivat să fiu mai implicată în activități de protejare a mediului. Așteptările mele pentru săptămâna mobilității sunt îmbunătățirea abilității mele de a vorbi limba engleză și perfecționarea competențelor digitale; să observ alte culturi, dar şi alte metode de învățare, interacționând cu alți elevi și vorbind o limbă de circulație internațională. Îmi doresc, de-asemenea, să leg prietenii, dezvoltându-mi mai bine abilitățile de comunicare și să-mi depășesc anumite bariere. Participarea la acest proiect m-a ajutat să realizez problemele de poluare ale comunității mele. În aceste cinci zile intenționez să le prezint partenerilor mei cum să gestioneze economia circulară si cunoștințele mele legate de economia circulară din cadrul proiectului <Terra Mission – Circular Economy> organizată de Scientix”
    .
  • Briana Onea, clasa a VIII-a A: „Așteptările mele pentru săptămâna mobilității sunt: să îmi dezvolt competențele interculturale, adică îmi doresc să învăț să mă adaptez diferitelor culturi, să înteleg și să respect tradițiile și valorile altor țări. Acest lucru va dezvolta înțelegerea mea profundă a diversității culturale și abilitățile mele de a colabora cu oameni din medii diferite. O altă abilitate pe care doresc să mi-o dezvolt participând activ la interacțiunile cu partenerii internaționali este îmbunătățirea semnificativă a abilităților mele de comunicare în limba engleză, lucru important pe termen lung. În cele 5 zile, intenționez să le prezint partenerilor cunoștințele mele legate de economia circulară din cadrul proiectului „Terra Mission – Circular Economy” organizată de Scientix, unde am avut ocazia să explorez soluții inovatoare și practice pentru a gestiona resursele și deșeurile într-un mod sustenabil precum economia circulară, care implică reducerea, reutilizarea și reciclarea resurselor pentru a minimiza impactul asupra mediului. Mi-ar plăcea și să îi conving că adoptarea deciziilor pro-mediu și pentru economia circulară este esențială pentru un viitor sustenabil, evidențiind beneficiile pe termen lung atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru economie. Participarea la acest proiect m-a făcut mai conștientă de problemele mediului și m-a motivat să fiu mai implicată în activități de protejare a mediului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker