Actualitate

FOTO | O buzoiancă și fiica ei minoră, victimele unui criminal în serie, militar din Cipru

O tânără și fiica ei în vârstă de opt ani, originare din Buzău, date dispărute din toamna anului 2016, ar fi fost ucise de un căpitan în armata din Cipru, scrie presa locală. Individul este suspectat că a ucis, în total, șapte femei, printre victimele sale numărându-se și cele două românce.

Potrivit knews.kathimerini.com.cy, suspectul le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe româncă și pe fiica ei în septembrie 2016. Presa cipriotă scrie că victimele sunt Livia Florentina Bunea, de 36 de ani, și fiica ei, Elena Natalia, de opt ani.

Atât ea, cât şi copila, care era bolnavă, ar fi fost ucise la 30 de kilometri distanţă de casă, în apropierea unui lac şi a unei mine abandonate.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este considerat primul criminal în serie din Cipru.
Potrivit Reuters, două cadavre au fost descoperite, la aproape 14 kilometri distanță, în puțul unei mine abandonate, pe 14 și 20 aprilie. Criminaliștii ciprioți cred că victimele sunt două femei din Filipine care au fost date dispărute în mai și august 2018. Joi, polițiștii din Cipru au descoperit încă un cadavru, despre care cred că este încă o victimă a bărbatului de 35 de ani, militar de carieră în armata cipriotă.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că, în acest caz, ar mai exista alte trei posibile victime, având în vedere mărturiile suspectului.


Militarul este suspectat și de uciderea unei femei din Filipine, care a dispărut în decembrie 2017, dar și a altor două femei, date dispărute în mai și august 2018.
Suspectul a mărturisit anchetatorilor că ar mai exista o victime „fie din India, fie din Nepal” pe care a ucis-o în vara lui 2018.
Mai mult, militarul cipriot a recunoscut că a ucis o româncă, dar și pe fiica ei minoră, în vârstă de opt ani. Cele două, care locuiau în Nicosia, erau dispărute din toamna anului 2016, scrie presa cipriotă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker