Actualitate

FOTO / Medicul buzoian Lucica Mardale, vârf de lance al luptei globale cu tuberculoza, cetățean de onoare al municipiului

Medicul buzoian Lucica Mardale, director al Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al Organizației Națiunilor Unite, a fost omagiat, vineri, la Palatul Comunal, în cadrul manifestării deja tradiționale „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi”, în aceeași zi în care Consiliul Local a adoptat hotărârea prin care i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului.

Alături de Lucica Mardale și de primarul Constantin Toma, la manifestarea de vineri a fost prezent și istoricul Adrian Nicoară, care a prezentat câteva repere ale activității medicului buzoian. Ea s-a născut în ziua de 11 mai 1968, la Buzău, unde a locuit până în anul 1986, alături de părinții săi, loana și lon Mardale. A absolvit cursurile Școlii Generale nr. 15  (acum Școala „Gerge Emil Palade”) în anul 1982, apoi pe cele ale Liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, în 1986, iar în anul 1992 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

A devenit medic specialist în boli pulmonare la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București, iar în 1999 a primit un certificat ca specialist în Sănătate Publică Internațională de la Universitatea „George Washington” din Washington DC, dar și ca specialist în epidemiologia bolilor pulmonare, controlul tuberculozei, managementul și evaluarea programelor.

Și-a început cariera internațională în ianuarie 2000, la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ca ofițer medical pentru Tuberculoză în Albania, Kosovo și Macedonia, în cadrul unității de pregătire pentru dezastre. În anul 2006 a devenit ofițer medical în Biroul Regional European din Copenhaga, unde a lucrat timp de cinci ani. În ianuarie 2010 a fost selectată pentru a crea și conduce din Geneva o nouă inițiativă globală a OMS, finanțată de către guvernul canadian – TB REACH.

Din ianuarie 2012 a devenit Director al Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al Organizației Națiunilor Unite (ONU), unde deține una dintre cele mai înalte poziții în cadrul acesteia din România și conduce o echipă de peste 110 persoane, cu un buget rulat anual de 300 milioane dolari.

„A lucrat și lucrează direct cu președinți, primi miniștri și membri ai guvernelor din întreaga lume, la toate nivelurile: național, subregional, regional și global, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Uniunea Africană și este membru în numeroase comitete directoare ale unor instituții globale și regionale. Este autoare și coautoare a mai mult de 400 de articole și prezentări și sprijină direct societatea civilă și comunitățile, dar si persoanele afectate de tuberculoză, HIV/SIDA și alte boli. În anul 2004 a primit medalia «Ordinul Național de Merit» pentru medicină datorită eforturilor de a strânge fonduri în numele Programului de control al tuberculozei din România, iar în iulie 2021 a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Brădeanu, comuna de origine a părinților săi”, a precizat istoricul Adrian Nicoară.

La rândul ei, Lucica Mardale, căreia autorul acestor rânduri a avut onoarea de a-i fi fost coleg de clasă în cei patru ani de „Hasdeu”, a povestit că se trage dintr-o familie simplă și că este prima care a terminat un liceu și, ulterior, o facultate. „Părinții mei au crescut la țară, pe mama au întrerupt-o de la școală la 8 ani, să o crească pe sora ei, iar tatăl meu a făcut o școală profesională și s-au mutat în orașul Buzău după ce tata a primit serviciu la fabrica <Textila>. A fost o strămutare de la țară la oraș, unde nu și-au găsit tot timpul locul. Nu eram o familie bogată și nici foarte cunoscută, dar le datorez lor totul. Trăiesc cu un mare regret și o rană în suflet că nu am reușit să îi ajut și să le lungesc viața pe pământ (…) Ei, săracii, s-au chinuit, că nu a fost ușor să mă țină la facultate: <Lasă, tată, că o să ai grijă de noi>. Uite că nu am avut grijă de ei, nu am reușit să îi salvez, chiar dacă nu cred că se putea (…) Nu am petrecut mult timp alături de ei, pentru că din 1986 am plecat din Buzău, iar din 1999 am plecat din țară. Veneam de două ori pe an, la Paște și la Crăciun, să îi pupi, să mai mănânci ceva bun, să te vezi cu prietenii și nu mai rămânea timp să stăm de vorbă”, a spus medicul Lucica Mardale.

Ajutor pentru Buzău

După votul din Consiliului Local, Lucica Mardale a spus că va încerca să ajute bolnavii de tuberculoză din Buzău, în condițiile în care în România sunt acum circa 14.000 asemenea suferinzi, iar țara noastră este prima din Uniunea Europeană din acest punct de vedere.

„Din păcate, în România se găsește cel mai mare număr de cazuri de persoane cu tuberculoză din Uniunea Europeană. Acum vreo 15 ani erau în jur de 30.000 de cazuri, de departe cele mai multe din Uniunea Europeană și acum continuăm să fim pe primul loc, avem vreo 13.000–14.000 de cazuri, inclusiv în județul Buzău ,și din nou continuăm să fim de departe pe primul loc. Ca şi raportare la suta de mii de locuitori, ne putem compara cu Kazahstan, Uzbekistan, Tajikistan, Filipine”, a spus Lucica Mardale.

Ea a subliniat că principala cauză a acestei stări de fapt o reprezintă educația sanitară precară: „Din punct de vedere al educației sanitare, ne putem compara cu India. În România trebuie pus accent pe diagnosticare rapidă și pe o foarte bună monitorizare a pacienților în teritoriu. Trebuie făcută prevenție”, a mai explicat medicul buzoian.

Ea a promis că va încerca să ajute Buzăul, pentru ca bolnavii de tuberculoză să aibă o viață cât mai bună. Ca director al Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Mardale a spus că  ar putea sprijini autoritățile locale să acceseze fonduri de până la 7 milioane de dolari pe an: „Eu conduc o organizație care se numește STOP TB Partnership, a Naţiunilor Unite în Geneva. Derulăm în jur de 300 de milioane de euro pe an, bani pe care îi oferim ţărilor cu cazuri numeroase de tuberculoză. Avem parteneriate cu oraşe mari, precum Mumbai, Seul, Johannesburg. Am încercat la Bucureşti, nu prea a mers, şi o să încerc la Buzău. 5-7 milioane de dolari pe an ar putea accesa un astfel de oraş ca Buzăul”, a mai spus Lucica Mardale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker