FOTO | Mănăstirea Rătești, la un pas de reabilitare, dar înghițită de pământ

Mănăstirea Rătești, aflată în satul cu același nume din comuna Berca, este una dintre cele mai cunoscute din județ, un monument istoric care ne pune la loc de cinste pe harta țării. Sau ne punea, cel puțin, până când alunecările de teren din 2014 au distrus așezarea monahală aproape în totalitate. Autoritățile au încercat să consolideze schitul, dar furia naturii și fondurile insuficiente au însemnat lovitura de grație dată așezării.

Complexul arhitectural, format din Biserica „Sfânta Treime”, Biserica „Sfântul Lazăr”, stăreție, turn clopotniță, colecția muzeală și case monahale, a fost inclus pe Lista monumen­telor istorice din județul Buzău din anul 2015. Lăcașul monahal urma să fie reabilitat prin fonduri europene, dar alunecările de teren au oprit lucrările și au lăsat așezarea pustie.

De la schit de călugări, la așezare de maici

Ctitorie a boierului Dra­gomir, Mănăstirea Rătești era, la sfârșitul secolului al XVI-lea, schit de călu­gări, ce avea atunci o bi­se­rică de lemn cu hramul „Sfânta Treime”. Schitul Rătești a fost menționat documentar pentru prima oară la 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomești. Un alt document care amintește de schit datează din 21 ­ia­nuarie 1652, în care, mai mulți bărbați dau mărturie despre faptul că „moșia Rătești aparține lui Dra­gomir Căpitanu”, prin­tre care se numără și călu­gării „Damaschin, Daniil și Popa Dumitru, viețuitori în schitul ctitorit de căpitanul Dragomir”.

Fie din pricina vitregiilor vremii, fie din lipsa monahilor, lăcașul este părăsit în 1752, apoi reînființat după 1760, ca mănăs­tire de maici, urmare a donației făcute de boierii Scarlat și Alexandru Hrisos­cobu.

În anul 1784, se mai construiește aici o biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mucenic Dimitrie. Pe temeliile acesteia s-a ridicat, la 1844, biserica cea mare de acum, purtând ambele hramuri: Sfânta Trei­me și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Aceasta a fost pictată în frescă între 1843 – 1844 de pictorul Nicolae Teodorescu, conducătorul școlii de zugravi de la Episcopia Buzăului, ajutat de nepotul său, Gheorghe Tăttărescu, elev al școlii. Odată cu zidirea bisericii celei mari, în cimitirul mănăstirii va fi zidită încă o bisericuță mică, tot din zid, cu o singură turlă, având drept hram „Învierea lui Lazăr” și care va fi zugravită în frescă în anul 1874.

În 1861, la Mănăstirea Rătești s-a înființat o școală pentru maici și pentru fetele sărace din comunele învecinate, instituție finanțată de Preasfințitul Dionisie Romano. Tradiția școlii de la Rătești a fost reluată aici prin Școala de Adulte, în anul 1912, și prin Școala de Cântări Bise­ricești, din anul 1922.

Biserica cea mare, lovită de cutremurele puternice

Cutremurele mari din 1940, 1977 și 1986 au afectat biserica mare, dar și clădirile mai vechi, care au avut nevoie de renovare și restaurare a picturilor.

Biserica cea mare îmbină în mod armonios arhitectura bisericească autohtonă cu elemente neoclasice și are 30 de metri lungime, 15 metri lățime și o înălțime de zece metri. Planul bisericii a fost conceput triconic, cu un pro­naos mare în partea vestică, iar bolțile au trei turle construite din scândură.

Interiorul a fost îmbră­cat în frescă de către renumitul pictor Nicolae Teodo­rescu, alături de nepotul său, Gheorghe Tăttărescu. De la acesta din urmă, din perioada cât a lucrat la Mănăstirea Rătești, se mai păstreaza și azi, în Muzeul Episcopiei Buzăului, o icoa­nă cu două fețe „Sfânta Trei­me” și „Iubirea lui Hristos”, precum și o alta, tot cu două fețe, ce repre­zintă pe o față „Sfinții 40 de Mucenici”, iar pe cealaltă pe „Sfinții Dimitrie și ­Ghe­orghe”.

Din pictura lui Nicolae Teodorescu se mai păstra, astăzi, doar catapeteasma. Octavian Teodorescu a re­novat pictura între anii 1973-1974. După cutremurul din 1977, tot edificiul s-a fisurat, drept pentru care, un an mai târziu, pictura a fost din nou renovată.

Alunecări de teren la scurt timp după semnarea contractului de reabilitare

În 2014, întregul ansamblu al Mănăstirii Rătești fusese inclus într-un proiect de reabilitare prin fonduri europene. Peste patru ­mi­lioane de euro erau alocați renovării, însă, la câteva zile de la semnarea contractului nenorocirea a lovit, iar planurile au fost anulate.

Ploile abundente din primăvara anului 2014 au făcut ca dealul pe care se află așezat complexul ­mo­nahal să se surpe. Timp de trei luni, autoritățile au încercat să stăvilească distrugerile, dar în zadar și s-au văzut nevoite, astfel, să închidă lăcașul de cult. Întrega așezare monahală a fost afectată, iar prima distrusă de alunecări a fost stăreția Mănăstirii Rătești.

Ulterior, mai multe chilii au fost distruse și ele, după ce pământul a conti­nuat să se surpe. Pentru că încăperile în care trăiau cele 40 de măicuțe au devenit de nelocuit, viața femeilor fiind pusă în pericol, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii.

Deși autoritățile spu­neau că nu vor renunța la ideea reabilitării comple­xului, faptele din prezent, mai exact, lipsa lor, contrazic spusele. „Proiectul de restaurare, consolidare, punere în valoare și introducere în circuit turistic a complexului arhitectural medieval al Mănăstirii Rătești nu a fost stopat, dar au apărut noi modificări de care trebuie să ținem seama și a trebuit refăcut proiectul. Nu am început lucrările propriu-zise pentru că este nevoie de o stabilizare a terenului și de o suplimentare a finanțării, pe care sperăm să o obți­nem din fondul de urgență al Guvernului”, spunea în 2014 Marius Anghel, ­ma­nagerul proiectului.

Consiliul Județean Buzău a încercat să oprească prăbușirea clădirilor din complex, alocând 100.000 lei din bugetul propriu pentru consolidări de urgență. Fără rezultat însă, iar, în prezent, pentru reabilitarea totală ar fi nevoie de 10 ­mi­lioane de euro, o sumă colosală și greu de obținut.

Măicuțele din comple­xul Rătești nu și-au pierdut speranța că vor salva lăcașul și, în 2015, au încercat să strângă singure banii. Fără succes însă, reușind să adune doar 4.000 de lei din donații, bani insuficienți chiar și pentru înlocuirea unei pompe de apă, care se stricase din cauza dislocărilor terenului.

Între timp, în 2020, turla bisericii mari s-a prăbușit, iar mult promisele planuri de reabilitare par că nu se vor mai înfăp­tui. „La biserică nu s-a mai făcut nimic, din lipsă de bani. Clădirea s-a tot afundat în pământ și deja turla s-a prăbușit în interior, având acoperiș din lemn. Trebuie refăcută din temelii, dacă vor fi bani vreodată”, spunea Maica Ghelasia, stareța Mănăstirii, pentru „Adevă­rul”.

Astfel, un important obiectiv turistic buzoian este șters de pe harta culturală a țării, iar secole de istorie dispar, sub privirile neputincioase sau nepăsă­toare ale celor din jur. Între timp, măicuțele de la Rătești privesc cu tristețe cum casa lor se pierde bucată cu bucată, întrebându-se dacă se vor mai ruga vreodată în biserica de la Rătești.