În comuna Vintilă Vodă, pe un deal care se surpă, cu greu se mai disting ruinele mănăstirii Ot-Menedic, cetate ce cândva se zărea din depărtare și a cărei importanță a fost crucială în urmă cu secole bune, în vremuri de restriște. Mănăstirea a fost zidită în anul 1532, la porunca voievodului Vlad Vintilă, cel care deținea numeroase alte moșii în județul Buzău, moștenite de la boierul Neagu Bragă. Unele izvoare istorice menționează însă că familia voievodului ar fi fost cea care a ridicat de fapt mănăstirea.
Locația nu a fost una întâmplătoare, iar legendele povestesc de proprietățile tămăduitoare ale apelor care străbat zona. În plus, voievodul Vlad Vintilă era cunoscut ca om politic feroce și strateg iscusit, cultivat și cunoscător al limbii latine, slavonă și turcă, iar totul a fost atent chibzuit și din punct de vedere militar. „Locul ales de Domn pe moșia Meledicul sau Menedicul, vestită prin apele sale tămăduitoare, fu un strategic cap de deal, dealul Reghinarilor, așezat drept pe axul albiei Slănicului, pe care, printre plaiuri, urmează drumul ce duce la pasul Bratocea”, se menționa în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, apărut în 1933.
Se spune că o perioadă mănăstirea Ot-Menedic a fost reședință episcopală a episcopilor ortodocși buzoieni în perioada distrugerilor succesive ale Buzăului. Pe motiv că era prea departe de sat, mănăstirea a fost rezidită pe un nou amplasament în 1748 de episcopul Metodie al Buzăului. După încă un secol, ajunsese din nou o ruină, iar în 1846 a fost rezidită de episcopul Chesarie. După secularizarea averilor mănăstirești, ea a fost desființată și transformată în biserică de mir, care funcționează și astăzi. Un document de la 1625 menționa că în mănăstire a funcționat și o școală de care sunt legate începuturile învățământului pe meleagurile buzoiene.
Complexitatea mănăstirii-cetate a fost surprinsă și în cercetările efectuate de către arheologul și istoricul român Virgiliu Drăghiceanu, care a observat anumite particularități de construire ale ansamblului.
„Această incintă fortificată (58 x 70 x 46 x 69 m), care dă mănăstirii aspectul unei cetăți, nu are nimic comun cu fortificațiile obișnuite de tip bizantin, ce existau în jurul celorlalte mănăstiri din țară, ca la Hurezi. E un vechi tip occidental, adus sigur de sași, care se găsește și în jurul mănăstirii Bradul, zidită de ascendenții Doamnei Rada. Lucrul nu e de mirare, când știm că Vintilă-Vodă a adus zidari și pietrari din Ardeal, în 1533 și 1534. Din chilii, o mare pivniță pe latura de nord de aproape 50 m lungime și câteva cămăruțe pe latura de sud-vest, arată importanța vieții mănăstirești ce se desfășura în această mănăstire de la anul 1533 la 1746”.
Singurele cercetări ale sitului arheologic au rămas cele efectuate în perioada interbelică de către arheologul român. Acesta a studiat cu interes ruinele mănăstirii și a descoperit aici și mormântul lui Vintilă Vodă, împreună cu cea de-a doua soție, Rada din Cislău, și fiul lor, Drăghici, care fuseseră profanate „În această biserică, în pronaos a fost înmormântat Vintilă Vodă după moartea lui năprasnică în vânătoarea de pe malurile Jiului. În mormântul foarte îngrijit, în partea dreaptă a pronaosului, în prima despărțitură cu turle, nu a putut fi îngropat decât el. Mormântul, de cărămidă, cu o bordură lată de piatră avea, ca și mormântul Doamnei Ana de la mănăstirea Bistrița, un ieșind în zidurile interioare, peste care se afla un plafon drept de mortar, ce închidea gropnița.
Peste zidurile mormântului era lespedea de marmură, din care s-au găsit nenumărate cioburi. În a doua despărțire a pronaosului, în dreapta ușii de intrare și înapoia mormântului lui Vintilă-Vodă, s-au găsit două morminte alăturate, tot de cărămidă, boltite, unul mare și altul mic de copil: trebuie să fie al soției sale, Rada și al fiului lor, Drăghici. Mormintele, profanate, nu au lăsat nicio urmă de osăminte”, nota arheologul român.
Ruinele sunt declarate monument istoric, însă, din păcate, din cauza terenului instabil, nu se poate interveni în niciun fel. Dealul pe care se află se surpă puțin câte puțin în fiecare zi, iar, cel mai probabil, ruinele vor dispărea în viitorul apropiat.
