Monden

FOTO | Luciana Bițescu, de la hair-stilist, la „coafat“ obiecte tradiționale

Lucrează tot cu culori, dar nu vopsind, ci tricotând și recondiționând, uneori chiar „coafând” obiectele vechi, dar cu valoare, păstrate de la părinți, bunici, rude și prieteni.

Târgul de Sf. Pantelimon organizat la Cernătești la sfârșitul lunii trecute a reunit mulți meșteri populari, dar și oameni simpli care s-au îndrăgostit de tradițiile vechi și de obiectele de cultură, iar aici și-a regăsit locul și hair-stilistul Luciana Bițescu. Buzoianca povestește cu drag istoria fiecărui obiect în parte pe care îl vinde la taraba ei, iar dacă îți dorești o amintire recondiționată de ea sau un macat ori o traistă țesută în casă trebuie doar să o rogi, ea îl personalizează imediat.

Primul târg de obiecte tradiționale la care a participat a fost o reușită, mai ales că s-a împrietenit cu o altă buzoiancă, Valentina Moise, care alături de soțul ei confecționează lenjerii și cuverturi din bumbac organic, precum și obiecte din lemn regal (fag, cireș, nuc) cu forme futuriste. „Respect tradiția și vechiul din orice obiect care are o poveste unică și, la fel ca și coafurile pe care am fost nevoită să le las deoparte de ceva timp, și hainele reprezintă frumosul și  arta, așa că voi participa de acum la orice acțiune de acest gen, care își dorește să reînvie tradiționalul. Iar pe Valentina m-am bucurat să o reîntâlnesc în aceste circumstanțe și sper să colaborăm împreună pentru ca la următorul târg buzoienii să admire și mai multe obiecte provenite din ideile creative ale noastre”, a spus Luciana Bițescu.

Ea a prezentat în cadrul târgului organizat cu ocazia Sf. Pantelimon obiecte vestimentare cusute din bătrâni, preșuri de coade, traiste țesute în casă, pe care le va promova cu drag și la viitoarele evenimente de profil.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker