Actualitate

FOTO | La centrul rezidenţial al Familiei AMURTEL de la Pănătău s-au descoperit efectele benefice ale carantinei

Responsabilii centrului rezidenţial al Familiei AMURTEL de la Pănătău constată, nu fără surprindere, că perioada de carantină impusă aşezământului de criza sanitară mondială a avut efecte neaşteptat de bune asupra copiilor asistaţi aici.

,,Starea de urgenţă a adus o perioadă plină de nelinişte şi nesiguranţă, iar acum, după trei luni de la ridicarea măsurilor, observăm impactul pozitiv neaşteptat pe care perioada de carantina l-a avut asupra copiilor din Familia AMURTEL. În mod normal, o astfel de situaţie ar fi întâmpinată cu numeroase probleme suplimentare cu care copiii şi personalul s-ar fi putut confrunta, însă monitorizarea atentă, lista de activităţi creative şi modul de gândire al personalului a împiedicat formarea unor astfel de efecte negative”, se arată într-un comunicat de presă.

În urma discuţiilor detaliate cu personalul de îngrijire şi cu copiii, realizate de psihologul centrului, Ana Gorin, şi de preşedinta asociaţiei, Didi Denise Deshaise, a reieşit că nivelul de stres s-a menţinut sub limitele previzionate, iar copiii au dobândit noi abilităţi şi mecanisme de procesare a emoţiilor, au dezvoltat relaţii de grup mai puternice şi nu au suferit de redeclanşarea traumelor latente, arată sursa citată, care mai adaugă că această reuşită a fost făcută posibilă datorită implementării unei serii de bune practici.

35 de zile de carantină preventivă

În aprilie, cu doar câteva zile înainte de duminica de Paşte, centrul rezidenţial Familia AMURTEL a primit ordine guvernamentale, la fel ca toate casele de îngrijire rezidenţială din ţară, să intre într-o carantină preventivă. ,,Din punct de vedere al sănătăţii publice, logica era foarte clară. Centrele rezidenţiale, în care îngrijitorii provin din familii diferite, multiplică exponenţial nivelul de expunere pentru beneficiari şi, de asemenea, pentru colegi”, se arată în comunicatul de presă.

Pozitivitate şi regândirea perioadei ca vacanţă!

,,Datorită conducerii foarte pozitive şi a exemplului personal al directorului local al casei, Mirela Bîrlă, întregul personal de îngrijire a abordat situaţia într-un mod pozitiv. Mirela a anunţat pe toată lumea: <Mi-am împachetat geanta pentru o vacanţă de două săptămâni!>. Cu toţii au lucrat foarte strâns împreună, menţinând copiii şi pe ei înşişi cât mai ocupaţi, astfel încât timpul să treacă rapid şi uşor. Atitudinea lor pozitivă şi colaboarea foarte strânsă au fost fundamentale. Dacă personalul s-ar fi simţit deprimat, frustrat, furios sau ne­gativ, acest lucru ar fi fost transmis rapid copiilor”, spun reprezentanţii Familiei AMURTEL.

Atenţia suplimentară înseamnă relaţii mai puternice

Toată atenţia în plus pe care copiii au primit-o a fost benefică pentru consolidarea relaţiilor şi la schimbarea valorilor, către gândirea asupra binelui colectiv şi protejarea celor vulnerabili, în loc de interesul personal pe termen scurt. ,,O demonstraţie a acestei schimbări a fost când unul dintre băieţii de obicei rebeli şi oarecum dificili, a pregătit un poster pentru a saluta următoarea schimbare de tură a îngrijitorilor de la centru. Ştia că unul dintre ei fusese iniţial atât de supărat când a auzit că trebuie să stea două săptămâni fără să plece acasă încât a izbucnit în lacrimi. În ziua în care personalul din tura a doua a ajuns la Familia AMURTEL, au fost întâmpinaţi de un semn de pe poarta din faţă care spunea <Bine aţi venit! Nu vă fie teamă! Noi suntem înţelegători>. Această acţiu­ne a arătat o creştere a sensibilităţii la sentimentele celorlalţi, aspect crucial pentru depăşirea momentelor dificile împreună”, se arată în comunica­tul de presă al responsabililor aşezământului de la Pănătău.

Binecuvântaţi cu spaţiu de joacă

Casa Familiei AMURTEL se află într-o zonă rurală şi copiii se bucură de o zonă de joacă spaţioasă, bine echipată cu leagăne, trambulină, grădini, zone pavate pentru biciclete şi role, şi o mulţime de spaţiu pentru alergare şi joacă. Din acest punct de vedere copiii au fost destul de privilegiaţi, în comparaţie cu copiii care erau limitaţi la spaţiul din apartament.

Limitarea veştilor înfricoşătoare

Un alt aspect important a fost răspândirea informaţiilor corecte ştiinţific, precise şi de încredere, atât personalului, cât şi copiilor. În timp ce această măsură îi protejează pe cât posibil de ştirile false, toată lumea trebuia să fie, de asemenea, bine pregătită să răspundă la întrebări cu informaţii exacte. Echipa a găsit, de asemenea, cântece şi dansuri despre Corona şi despre spălarea mâinilor care au ajutat la aducerea umorului în situaţie, un alt factor important.

,,Centrul rezidenţial Familia AMURTEL a primit, de asemenea, ajutor şi din partea sponsorilor copiilor şi a echipei din Bucureşti, care s-a asigurat că aceştia primesc pachete cu activităţi creative sau practice, cărţi şi filme potrivite pentru vârstele lor”, mai spun reprezentanţii organizaţiei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker