Actualitate

Foto / Intervenție dificilă a pompierilor buzoieni pentru stingerea unui incendiu de pădure la Mânzălești

Pompierii buzoieni acționează de câteva ore bune pentru stingerea unui incendiu la litiera pădurii de la Mânzălești.  La momentul  de față, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, se acționează cu forțe și mijloace din două subunități ale Inspectoratului, la fața locului deplasându-se și grupa operativă. „Zona în care se intervine este foarte greu accesibilă. Practic vorbim de stânci pe care au crescut copaci care  acum ard, iar la momentul de față, la partea de jos a pădurii  stratul de frunze are 30-40 centimetri. Se lucrează în condiții deosebite; colegii mei au fost nevoiți să urce pe jos cel puțin un kilometru jumătate-doi. De acolo se alimentează cu apă. Au dispozitive pe care le cară în spate cu apă astfel încât să acționeze asupra incendiului. O altă parte dintre ei acționează făcând șanțuri în jurul zonei incendiate, astfel încât să nu se extindă”. Potrivit sursei citate,  focul arde în pădure, dar zona incendiată este localizată și se lucrează la lichidarea incendiului. Date fiind condițiile dificile de acces pentru pompieri, această intervenție va fi una de durată.  Până la această oră nu s-a solicitat intervenția elicopterului MAI pentru a se împrăștia apă. „Deocamdată situația este sub control. Intervin forțe și mijloace din două subunități, adică atât de la Detașamentul Râmnicu Sărat, punctul de lucru Beceni, cât și de la Detașamentul de Pompieri Buzău”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker