Administrație

FOTO | Indicatoare pentru atracții din „Ținutul Buzăului”, montate de Consiliul Județean

Consiliul Județean Buzău a început montarea indicatoarelor către obiectivele din ,,Ținutul Buzăului”, a anunțat președintele instituției, Petre Emanoil Neagu, pe pagina sa oficială de Facebook. Primele pancarte au fost deja montate în comuna Berca, iar acțiunea va continua și în săptămânile următoare.

La mijlocul lunii viitoare, o delegație a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură este așteptată pentru a evalua în teren soli­citarea depusă de Asociația „Ți­nu­tul Buzăului”, de introducere în patrimoniul UNESCO a Geo­parcului cu același nume. Aceasta după ce dosarul cu celor 18 comune care constituie ,,Ținutul Buzăului” a fost trimis la Paris pentru a fi evaluat de specialiștii UNESCO. Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind „o zonă în care se depun eforturi conside­rabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, dezvoltare care are loc în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător, principalii piloni ai acestui proces fiind mediul, economia și societatea”.

Consiliul Județean Buzău acordă acestui proiect o finanțare de 70.000 de euro/an, timp de șapte ani, începând cu anul 2020, sprijin financiar care acoperă, în prezent, 70% din bugetul ­Geo­parcului Aspirant ,,Ținutul Buzăului”, restul de 30% fiind acoperit de Asociația ,,Ținutul Buzăului”. Fondurile primite de la Consiliul Județean sunt folosite pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaționale, sociale, de promovare a teritoriului, precum și pentru o parte a costurilor de management. De asemenea, Universitatea din București oferă expertiză științifică și susține activitățile educaționale și de ­cer­cetare, fiind un partener pe termen lung al acestei inițiative, care vine cu experiența practică a Geoparcului UNESCO ,,Țara Hațe­gului”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker