Actualitate

FOTO | Încă patru cruci de pe DN2-E85 vor purta nume de buzoieni

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.30, pe DN2-E85, în afara localităţii Sineşti, s-a produs un grav accident de circulaţie, cu patru morți, toți buzoieni, și cinci răniți. În impact au fost implicate trei autoturisme, iar în urma coliziunii violente, trei persoane au murit pe loc, iar a patra la scurt timp după producerea accidentului, în ciuda eforturilor salvatorilor care au încercat să o resusciteze.

Traficul a fost blocat pe sensul de mers Bucureşti-Urziceni mai bine de două ore. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa a fost activat Planul Roşu de intervenţie. La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă patru echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijin fiind solicitate şi trei echipaje ale SAJ Ialomiţa. De asemenea, la faţa locului a acţionat şi ISU Bucureşti-Ilfov cu trei ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic.

Trei mașini implicate, două cu buzoieni

În accident au fost implicate trei autoturisme, unul înmatriculat în Dâmbovița, unul în Buzău și unul în Ialomița.

În mașina înmatriculată în Dâmbovița se aflau cinci persoane, toate din municipiul Buzău, cu vârste cuprinse între 42 și 54 de ani. Patru dintre acestea au decedat, iar a cincea a supraviețuit.

În cea de-a doua mașină, Dacia Logan înmatriculată în Buzău, se aflau un bărbat de 52 de ani și un tânăr de 23 de ani; ambii au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Urziceni.

În cel de-al treilea autoturism, un BMW înmatriculat în Ialomița, se aflau un bărbat de 49 de ani și un copil de 9 ani. Ambii au fost răniți și au fost transportați la spitale din Capitală.

Cum s-a produs accidentul

Mașinile buzoienilor circulau pe direcția București–Urziceni, pe o porțiune de drum prevăzută cu o singură bandă pe sens, iar cea de-a treia, autoturismul BMW, circula în sens opus, având la dispoziție două benzi. Benzi care nu i-au fost suficiente șmecherului ialomițean cu BMW, care a încercat să facă o depășire pătrunzând pe singura bandă destinată celor care circulă în sens opus. Ce a urmat, deja se cunoaște.

„Rațiunea a lipsit șefilor CNAIR, miniștrilor transporturilor și politicienilor cu girofar albastru”

Teribilul accident de miercuri a generat o luare de poziție a Asociației Pro-Infrastructura, care militează de ani buni pentru transformarea întregului DN2-E85 în sistemul de benzi 2+1 alternativ, dar și pentru instalarea de separatoare între sensurile de mers.

„Încă 4 oameni MOR DEGEABA pe DN2! Din 2016 URLĂM în van că drumul morții, DN2/E85, trebuie pus în siguranță RAPID prin reconfigurarea sa pe profil 2+1 alternativ CU PARAPET care să separe sensurile de trafic!

Dar nimic. Doar un segment de test între Movilița și Sinești unde astăzi un bizon criminal a făcut triplare, a depășit linia continuă pe zona cu două benzi, a intrat pe sensul opus cu bandă unică și… 4 oameni decedați și 5 răniți, inclusiv un copil de 8 ani, până la ora când scriem acest comunicat.

Dincolo de discuțiile sterile despre educarea șoferilor idioți și cazurile când se intră involuntar pe contrasens (adormit la volan, infarct, neatenție, lipsă vizibilitate ș.a.m.d.), există o SOLUȚIE SIMPLĂ care aproape GARANTEAZĂ evitarea acestor carnagii și potolește șoferii inconștienți: PARAPET ÎNGUST DE SEPARARE DE SENS instalat pe profilul 2+1 alternativ! Adică exact așa cum CEREM OBSESIV, fără rezultat, de ani de zile.

Bașca, transformarea DN2/E85 (ca de altfel a tuturor sectoarelor de DN pe platformă de 13 metri) pe sistem 2+1 alternativ, CU PARAPET care separă fizic sensurile, se poate face REPEDE, IEFTIN, FĂRĂ acord de mediu, FĂRĂ exproprieri, FĂRĂ relocări de utilități. Doar cu voință și puțină rațiune. Care le-au lipsit cu desăvârșire tuturor șefilor iresponsabili din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, miniștrilor Transporturilor și politicienilor cu girofar albastru care au BLOCAT și TERGIVERSAT cu BUNĂ ȘTIINȚĂ timp de ANI ÎNTREGI implementarea SOLUȚIEI SALVATOARE 2+1 alternativ pe care Asociația Pro Infrastructură o promovează OBSESIV de ani de zile pe toate canalele media, în ciuda criticilor venite din toate părțile! FACEȚI, în ceasul al treisprezecelea, CE TREBUIE PE DN2!!!”, este textul postat pe pagina de Facebook a Asociației Pro Infrastructura.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker