FOTO / „Forțele de Muncă” – 20 de ani în câmpul muzicii

Trupa râmniceană „Forțele de Muncă” împlinește 20 de ani de existență, două decenii de folk-rock nonconformist, de cântece cu mesaj, de prietenie autentică și de emoție împărtășită cu publicul. „Una peste alta, au trecut douăzeci de ani de prietenie și muzică, muzică și prietenie”, spune liderul formației, Dan Manciulea, care anunță un concert aniversar pe 9 noiembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat.
„Iar dacă ceva a rămas neschimbat în tot acest timp, este legătura dintre oamenii care au pornit la drum împreună, cu chitara în spate și visul în suflet”, mărturisește Dan Manciulea, anunțând evenimentul ce poartă titlul inspirat „Forțele de Muncă – 20 vechime în câmpul muzicii”, o seară „de poveste, o întâlnire între prieteni și o celebrare a unei trupe care a ales să rămână fidelă unui singur ideal: muzica sinceră”.
De la primele acorduri la primele premii
Într-o „pastilă de istorie <Forțele de Muncă>” Dan Manciulea povestește cum, în 2005, trupa a început să fie tot mai prezentă pe scenele din țară: „Participăm la <Omul cu o chitară>, de la Brăila, unde se cânta în variantă finală <Vino pe la mine> şi <Romanţă viticolă> ale lui Dan şi, ca să fie bine, în acelaşi timp are loc şi <Cântecul oraşului> la noi acasă, la Râmnicu Sărat, unde am înscris cântecul <Te vreau lângă mine>”.
Așa se face că, adaugă Dan, „într-o cursă nebună între cele două oraşe, reuşim să împuşcăm cei doi iepuri deodată. Pe cât de dezamăgiţi de Brăila am fost, cu public rece şi juriu obtuz, supărat pe folkul modern pe care îl aduceam, pe atât de dezinvolţi şi degajaţi am fost la Râmnic… publicul care umpluse sala actualului Centru Cultural <Florica Cristoforeanu> a fost alături de noi! Extraordinar! Am luat un premiu II care ne-a uns la suflet!”.
Brăila a însemnat, însă, prieteni. Trupa a legat prietenii care au continuat peste ani. „Ne împrietenim cu Victor Solomon, ex-<Conexiuni>, <Bosquito> și ex-<Bandidos>, cu Nicu Zota, co-judeţean de-al nostru, ne revedem cu Alina Manole şi cu Walter Ghicolescu”, își amintește Manciulea.
Primele apariții mari și prietenii din folk
Manciulea amintește că, tot în acele luni, „Forțele de Muncă” a început să fie remarcată de nume mari ale scenei folk: „Am reuşit, tot în acele zile ale anului 2005, să facem cunoştinţă cu mulţi folkişti de marcă: Ada Milea, Mircea Vintilă, Hans Knall, Dinu Olăraşu şi mulţi alţii. Datorită prestaţiei noastre am primit invitaţia de a ne produce de Crăciun, la Casa Eliad, în cadrul manifestării de folk <Zona de mijloc>, care reunea artişti folk din generația a 2-a, underground, cu câţiva dintre cei ce voiau să se afirme la nivel național şi alţii care deja trecuseră pe acolo”.
„Cel care avusese iniţiativa <Zonei de mijloc> – Eugen Avram, ne era fervent susţinător şi un foarte bun prieten. Printre altele, Eugen este omul care îl comemorează de 23 de ani pe Vali Sterian printr-un spectacol open-stage”, mai adaugă Manciulea. Așa se naşte „De Crăciun”, la gura sobei, printre primii fulgi de zăpadă ai acelei ierni, acasă, la împodobirea bradului.
Anii de drum: Club A, studiouri și eșecuri cu gust de lecție
„Părea că propunerea lui Doru Ionescu de la începutul lui decembrie picase, când primim un telefon şi ni se face o
programare pentru 10 ianuarie la <Remix Forum>. Repetiţii, emoţii, un cadru încărcat de istorie a muzicii folk și rock cum este cel de la Club A, tensiune, nerăbdare… Toate astea în doar câteva zile”, relatează Manciulea despre ceea ce părea un posibil început pentru trupă. Și soarta părea să fie de aceeași părere. „Nici nu se răcise bine cântarea de la Club A că soarta ne întinde din nou o mână şi ne aduce pentru prima dată într-un studio de înregistrări profi, la Adi Ordean, unde domnul Victor Socaciu ne face o programare decalată în avans cu o lună”, își amintește Manciulea. Până la un punct așa a și fost. „Se hotărăsc piesele pe care le vom înregistra: <Un minut>, <Rebel> şi <Te vreau lângă mine>. La nicio săptămână înscriu cu piesa <Te vreau lângă mine> la UCMR ADA şi la Etapa Națională Eurovision, dar piesa nu se califică între cele 24 semifinaliste”, mai spune acesta.
Anii 2006–2008 au adus și alte experiențe
„De 1 Decembrie cântăm la Sala Ministerului de Interne la un spectacol dedicat zilei naţionale, iar Crăciunul ne găseşte în Piaţa Universităţii, unde am susţinut alături de nume mari un minirecital de 20 de minute şi am reuşit să adunăm într-o piaţă goală 50–60 de persoane într-un timp foarte scurt. 2007!”, își amintește Manciulea un alt moment de reper al trupei.
„Printr-un prieten, Emil Marcu (Provincialii), ajungem la vestita casă de producţie RBA, cu care încheiem şi un contract, dar care nu aduce nimic, doar promisiuni. La ei înregistrăm <Împreună>, compusă de Dan în 2006, <Un minut> şi <Fără tine>”, își amintește Manciulea.
Activitatea trupei este reluată în formula în care intră Cornel Tudose – bas şi Răzvan Matache – tobe, pentru o perioadă de două luni, după care cu Dan Stan la secţia ritmică. Nu se concretizează contractul cu RBA, în 2008. Așa că, spune mai departe Manciulea, „Cornel părăseşte trupa, iar cu Stănel (Dan Stan) cântăm la Felinare, la Buzău. Apoi cântăm doar în trei: Dan, eu şi Mihai, la Zilele Craiovei, într-un tur de forţă în trei cluburi, în mai puţin de patru ore. Facem cunoştinţă cu Fox Studios şi ne revedem cu Eugen Avram, Banderas şi Tituş Constantin”.
Două decenii mai târziu, aceeași energie
Poate că nu toți râmnicenii au știut despre toate aceste frământări, căutări și reușite ale trupei de-a lungul timpului, dar un lucru e sigur: sprijinul Centrului Cultural Municipal „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost mereu acolo. Așa se face că „Forțele de Muncă” revin pe scenă! 9 noiembrie, ora 18.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” cu un concert aniversar.
„Apropo! Au venit CD-urile și stickurile personalizate, pe care le puteți găsi la show-ul nostru, pe 9 noiembrie!”, este invitația lansată de Manciulea pe pagina de socializare a trupei.



