Actualitate

FOTO | Eveniment gastronomic și turistic în Ținutul Buzăului

În acest final de săptămână românii sunt așteptați în Ținutul Buzăului, la un eveniment gastronomic și turistic în egală măsură. În vecinătatea Hanului Moara Veche din Berca, pe drumul spre Vulcanii Noroioşi din Scorţoasa, se va deschide prima ediţie a Pieţei Artizanilor-Slow Food şi Gourmet Hub. Târgul, organizat de comunitatea Slow Food Buzău Land, în colaborare cu Asociația Ținutul Buzăului (care reprezintă Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului), are ca scop promovarea zonei ca destinație gastronomică, precum și susținerea micilor producători locali și a proprietarilor de pensiuni care oferă turiștilor hrană sănătoasă, produsă cu ingrediente locale și având grijă față de mediul înconjurător.

Timp de două zile, vizitatorii pieței vor putea degusta produse renumite precum cârnații de Pleșcoi, picantul babic, covrigii de Buzău, vinul de Dealu Mare, legume, fructe, miere, gemuri, zacuscă, brânzeturi, mezeluri, sucuri de fucte şi bere locală, dar și multe alte preparate culinare delicioase pregătite de restaurantele pensiunilor din zonă, multe dintre ele urmând rețete tradiționale, transmise din generație în generație. Potrivit organizatorilor, Piața Artizanilor este primul târg din România care are standuri construite sută la sută din materiale reciclabile, fiind refolosite uși vechi și alte materiale de construcție pentru a oferi o modalitate mai durabilă și mai ecologică de prezentare a produselor.

Pe parcursul celor două zile de târg, vizitatorii pot face cunoștință cu micii producători și afla despre metodele lor de preparare, având totodată ocazia să vizioneze o expoziție geologică la standul dedicat Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Piața va găzdui, de asemenea, artiști locali și o expoziție de produse meșteșugărești care are ca scop evidențierea talentului artistic din cadrul comunității și sensibilizarea cu privire la importanța susținerii artizanilor din regiune. Pe lângă expozițiile de produse alimentare și de artă, Piața Artizanilor va fi un eveniment de familie, oferind ateliere pentru copii.

„Credem că Piața Artizanilor nu este doar o oportunitate de a prezenta bogatele tradiții culinare și diversele produse locale din Buzău, ci și o oportunitate de a crea beneficii economice pentru comunitatea locală”, declară Thorsten Kirschner, unul dintre inițiatorii proiectului. „Prin colaborarea între Comunitatea Slow Food Buzău Land și Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, creăm o platformă pentru ca artizanii alimentari locali să își prezinte produsele unice și pentru ca vizitatorii să descopere și să aprecieze bogăția gastronomiei buzoiene. Obiectivul nostru este de a promova dezvoltarea durabilă și conservarea culturii și patrimoniului local. Prin organizarea Pieței Artizanilor, sperăm să sprijinim micii producători locali, să promovăm agricultura durabilă și să sensibilizăm publicul cu privire la importanța protejării mediului înconjurător”, mai adaugă acesta.

„Dezvoltarea durabilă este obiectivul principal al unui Geoparc, iar asta înseamnă multe, de la protecția mediului, la educație și economie. Turismul este esențial pentru o zonă așa bogată în atracții ca Ținutul, iar mâncarea locală și tradițională este cu adevărat o experiență, deoarece turiștii pot gusta alimente și băuturi pe care nu le-au încercat niciodată înainte. Folosind patrimoniul culinar, se pot chiar crea tururi și evenimente gastronomice care atrag vizitatori și îi introduc în bucătăria locală. De aceea, Târgul Artizanilor poate dezvălui multe despre istoria și moștenirea regiunii, fiind o pârghie pentru dezvoltarea durabilă și responsabilă în turism, prin promovarea produselor locale și a practicilor de producție eco și curate. Vă așteptăm să vă bucurați de o experiență culinară unică într-un mediu plăcut și prietenos, unde veți avea ocazia să descoperiți arome autentice și să încercați o varietate de produse naturale și tradiționale. În plus, veți avea oportunitatea de a cunoaște producători locali, să gustaţi din poveştile acestora şi să învăţaţi despre modul în care ei produc bunătăți cu pasiune și dedicație”, a declarat Irina Țirdea, reprezentanta Asociației Ținutul Buzăului.

Cu ocazia Pieței Artizanilor, Asociația Ținutul Buzăului lansează online prima ediție a revistei gastronomice a Geoparcului, intitulată „Ținutul, bucată cu bucată” – la fel precum seria de clipuri gastronomice de pe canalul YouTube al Geoparcului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker