FOTO | Cum a fost lăsat în paragină penitenciarul-muzeu de la Rm. Sărat, iar sume uriașe s-au scurs pe consultanță, mese și plimbări

În urmă cu trei ani, anunțul că fosta închisoare de la Râmnicu Sărat va fi transformată în Memorial și Centru Educațional dădea speranță că un simbol al luptei anti-comuniste va putea fi conservat. Însă nu a fost să fie așa. Între timp, acoperișul s-a prăbușit, iar clădirile, în ansamblu, sunt într-o stare avansată de degradare.

Actuala conducere a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, care are în jurisdicție fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, susține că vinovat de degra­darea obiectivului se face fostul șef al IICCMER, preotul Radu Preda, potrivit unui raport al instituției, publicat în 2 februarie 2021, după un control al Curții de Conturi. Auditorii au concluzionat că, între 2015 și 2018, IICCMER a cheltuit peste 1,8 milioane de lei pe studii și lucrări de proiectare, care nu s-au concretizat în investiții. În raportul IICCMER publicat pe 2 februarie se arată că nici între 2018 și 2020, în timpul mandatului teologului Radu Preda la șefia ins­titutului, nu a fost făcută vreo acțiune în cadrul proiectului de reabilitare a Penitenciarului Râmnicu Sărat. În consecință, toate avizele și certificatele de urbanism au expirat, iar în bugetul pe 2020 nici măcar nu au fost ceruți bani pentru lucrări de reabilitare/ amenajare.

Radu Preda a fost numit în fruntea instituției în 2014, de Victor Ponta, pentru un mandat de patru ani, reconfirmat în 2019 de Viorica Dăncilă. În urma unor scandaluri din jurul institutului și pe fondul reclamațiilor unor angajați, în iarna lui 2020 a fost înlocuit de fostul premier Ludovic Orban cu Alexandra Toader, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Conform unui raport al Curții de Conturi din 2017, conducerea institutului cheltuise aproape 10.000 de lei pe mese de protocol, iar Radu Preda făcuse, între 2014 și 2017, nu mai puțin de 30 de deplasări externe, inclusiv o vizită de o săptămână în Statele Unite fiind decontată fără memorandum. Raportul mai arăta și că IICCMER achiziționase bunuri și servicii în sumă totală de 518.864 de lei, fără respectarea prevederilor legislației în vigoare la data efectuării achizițiilor. Mai mult, în 2019, Fundația Konrad Adenauer anunța IICCMER că întrerupe colaborarea, pentru că „nu se mai îndeplinesc condițiile necesare pentru un parteneriat între instituții”.

Reabilitarea Penitenciarului Râmnicu Sărat, un proiect uitat

Penitenciarul de la Rm. Sărat, condus de torționarul Alexandru Vișinescu între 1952 și 1963, se află de 13 ani în jurisdicția IICCMER. În tot acest timp, în ciuda bunelor intenții expuse public de reprezentanții institutului, penitenciarul s-a degradat continuu. „La înce­putul anului 2020, situația se prezenta astfel: nu exista nicio persoană responsabilă de proiectul reabilitării Penitenciarului Râmnicu Sărat; în perioada 2018-ianuarie 2020 nu a fost întreprinsă nicio acțiune / activitate aferentă proiectului; în bugetul pentru anul 2020 nu fuseseră prevăzute / solicitate fonduri și, implicit, nu exista nicio sursă de finanțare pentru proiectul reabilitării penitenciarului sau pentru realizarea de documentații în acest sens; toate avizele și certificatele erau expirate (certificat de urbanism, autorizații de demolare, expertize etc.), semn al faptului că în perioada 2018-ianuarie 2020 nu a existat nicio preocupare în acest sens”, se arată în raportul IICCMER, publicat în 2021.

Proiectul de reabilitare a Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost gândit și întocmit pentru finanțarea prin fonduri europene nerambursabile, care vizează conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Problema lipsei de eligibilitate a IICCMER în vederea obți­ne­rii unei finanțări din fonduri europene, precum și gradul redus de eligibilitate al cheltuielilor cu construcțiile noi din proiect, au condus la adaptări și acțiuni care au prelungit termenele de execuție și au generat degra­darea monumentului istoric.

,,În cazul documentației de reabilitare, restaurare și punere în valoare (faza PAC), cu toate că s-au obținut avizele necesare, nu s-a solicitat emiterea autorizației de construire. Acest fapt a dus la expirarea auto­rizației de desființare a construcțiilor parazitare din incinta monumentului istoric, dar și la expirarea certificatelor de urbanism și, automat, a tuturor avizelor obținute / a expertizelor întocmite la nivelul anului 2016. Lipsa finanțării (pe fondul încadrării eronate a proiectului pe axa 5.1) și prelungirea perioadei de întocmire a documentațiilor a dus la degradarea monumentului istoric, fapt ce a obligat IICCMER să întoc­mească documentația de intervenție de urgență și să execute, în anul 2017, intervenții de urgență pentru limitarea degradărilor. Cu toate acestea, s-a constatat că nu există un proces verbal de recepție la finalul lucrărilor, ci doar un proces verbal de recepție la terminarea parțială a acestora”, mai precizează IICCMER în acest raport.

Auditul Curții de Conturi la IICCMER, în perioada noiembrie – decembrie 2020, a identificat cheltuieli din fonduri ­pu­blice efectuate fără un rezultat final: „În perioada 2015-2018, IICCMER a efectuat cheltuieli ineficiente cu studii și lucrări de proiectare nefinalizate în lucrări de investiții. Cu alte cuvinte, serviciile de consultanță și proiectare achiziționate de IICCMER în anii anteriori nu au contribuit la atingerea obiectivelor propuse, respectiv la implementarea proiectului de investiții, fiind imobilizate fonduri de la bugetul de stat în sumă de 1.887.450 lei; această sumă reprezintă cheltuieli care nu și-au atins scopul, conducerea IICCMER neasigurându-se de utilizarea creditelor bugetare în condiții de bună gestiune financiară și de efectuarea de cheltuieli cu respectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității”.

IICCMER anunță că, în urma neregulilor găsite la ­Pe­ni­tenciarul Râmnicu Sărat, a sesizat Secretariatul General al Guvernului, care este ordonator de credite, și a cerut fonduri pentru „intervenția de urgență a acoperișului”, primind, în septembrie 2020, 100.000 de lei, în luna noiembrie fiind primită și  ofertă pentru realizarea lucră­rilor. De asemenea, s-a inițiat achiziția unui sistem de monitorizare video pentru imobilul din Râmnicu Sărat. IICCMER mai precizează și că a cerut din nou autorizație pentru demolarea construcțiilor parazitare de pe terenul fostei închisori, solicitarea fiind analizată în prezent de Ministerul Culturii,  dar și că se încearcă identificarea de „surse de finanțare a proiectului” în valoare de 50 de ­mi­lioane de lei.

Pentru anul 2021, IICCMER a solicitat deja suma de 600.000 lei, fonduri care vor fi alocate intervențiilor de urgență la acoperișul închisorii. ­Totodată, institutul precizează că, în urma prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, va demara „o cercetare administrativă pentru stabilirea întinderii prejudiciului total produs la nivelul IICCMER și se va recurge la recuperarea acestuia în condițiile legii”. 

Petiție și către comisiile de Cultură din Parlament

Situația clădirilor Penitenciarului de la Rm. Sărat a fost expusă public pe pagina de socializare și de un consilier local PNL râmnicean. Marius Cernea susține că va trimite o petiție către comisiile de Cultură din Senat și Camera Deputaților, o sesizare fiind transmisă deja către IICCMER.

,,Despre penitenciarul din Râmnicu Sărat ați auzit multe. Și multe sună incredibil pentru cei care nu au trăit acele vremuri. De aceea avem datoria morală, OBLIGAȚIA pentru cei care murit acolo, să păstrăm în picioare acest monument, să rămână vii amintirile acelor orori, dar, mai ales, să rămână vii amintirile acelor SACRIFICII făcute de luptătorii anti-comuniști închiși între zidurile acestui penitenciar. Avem OBLI­GAȚIA să facem tot ceea ce este necesar ca istoria să rămână în picioare! Ceea ce vedeți este acoperișul prăbușit al penitenciarului. Astfel, construcția a rămas fără nicio protecție față de intemperii, fiind într-o stare de degradare accelerată. Cum local nu putem face nimic, deoarece acum monumentul este sub jurisdicția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER), am tri­mis o petiție către ei. În paralel, căutăm soluții pentru urgentarea situației. Urmează să trimit câte o petiție și către comisiile de Cultură din Senat și Camera Deputaților”, a scris consilierul local pe pagina de Facebook.

Monument istoric de categoria A

Închisoarea de la Râmnicu Sărat este atestată documentar din octombrie 1901. De la înființare până în 1938, ea a găzduit deținuți de drept comun cu pedepse de până la doi ani. Primii deținuți politici au fost semnalați în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea. După instalarea regimului comunist, aici au fost închiși mai mulți membri marcanți ai partidelor politice (Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu ș.a), precum și alți „indezirabili”. Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963, iar supra­viețuitorii au fost trimiși în alte închisori sau în domiciliu ­obli­gatoriu, sub atenta ­suprave­ghere a Securității. Închisoarea a fost folosită ulterior ca depozit.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele importante ale represiunii comuniste, regimul de izolare totală practicat aici contribuind la trista sa reputație.

Fosta închisoare din Râmnicu Sărat se află în lista monumentelor istorice, categoria A (schimbarea din grupa valorică B s-a realizat în perioada 2015-2016). Prin Hotă­rârea de Guvern nr. 549/06.06. 2007, ea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului Româ­niei, cu scopul organizării unui Memorial al victimelor comunismului. (Sursa foto: Răzvan Theo Chirac)

Golgota României. Mărturiile lui Corneliu Coposu despre Penitenciarul Râmnicu Sărat

 „Dacă deţinuţii politici ar fi avut o Golgota, accea s-ar fi numit Râmnicu Sărat”. Astfel s-au întipărit în mintea lui Corneliu Coposu, una dintre cele mai aprige voci anticomuniste, cei opt ani pe care i-a trăit încarcerat la Penitenciarul Râmnicu Sărat.  Membru marcant al Partidului Ţărănist, partid intrat în ilegalitate imediat dupa instaurarea dictaturii comuniste în România, „Seniorul” Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947 împreună cu întreaga conducere şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A ispăşit 17 ani de teminită grea în aproape toate bastioanele demonice ale vechii securităţi: Malmaison, Piteşti, Jilava, Canal, Sighet, Aiud sau Râmnicu Sărat, închisoare de unde a şi fost eliberat. La Penitenciarul Râmnicu Sărat a fost adus în 1957, iar Seniorul descrie experienţa de aici ca fiind cea mai crudă dintre cele trăite în închisori. Dincolo de bătăile crunte aplicate zilnic, de hrana ce nu depaşea 500-600 calorii pe zi (supă de orz fiert, fără pâine), de umilinţele şi torturile la care erau supuşi periodic, practica de izolare completă a deținutului a fost cea care l-a marcat cel mai profund pe Corneliu Coposu. Comparativ cu celelalte penitenciare unde exterminarea se producea la comun, aici aceasta se facea individual într-o tăcere mormântală. Dealtfel, în documentele din arhiva Securităţii, se menţionează ca la eliberare, Corneliu Coposu manifesta reale dificultaţi în a vorbi şi nu putea sta în picioare mai mult de 10 minute.

„Dacă deţinuţii politici ar fi avut o Golgota, ea s-ar fi numit Râmnicu Sărat. Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred ca Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de deţinuţi, din care nu au scăpat decât cinci, erau supravegheați de 60-70 de gardieni si câteva sute de ofiţeri de Miliţie și Securitate, care faceau experiente pe «cobaii politici». Râmnicu Sărat a depăsit prin duritate toate vestitele închisori: Zarca de la Gherla, Zarca de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie incredibilă”, mărturisea Corneliu Coposu, la 17 noiembrie 1991.  Pentru „Senior”, gardienii cu origini necunoscute pentru deținuți stau la baza unei alte amintiri sumbre legate de Penitenciarul Râmnicu Sărat. Probabil turkmeni sau kârgâzi, înzestraţi cu o ferocitate animalică, „gealaţii”, așa cum erau numiţi de către victime, bateau tineri și bătrâni deopotrivă, sănătoşi sau bolnavi fără nicio deosebire: „Un exemplu ar fi folosirea bătăii, pentru menţinerea asa-zisei discipline. Fără nicio justificare, în celulă intrau «gealaţii» (straini de neam, vorbind o limbă asiatică) şi-i bateau pe deţinuţi până îşi pierdeau cunostinţa. Că băteau oameni care aveau o anumită rezistenţă nu era nimic, dar îl băteau şi pe Ion Mihalache, care avea 85 de ani, sau pe Rădulescu-Pogoneanu, care era semiparalizat. Bineînţeles, ne băteau pe toţi, în timp ce Vasile Luca (n.n., unul dintre fruntaşii PCR, alături de Gheorghiu-Dej și de Ana Pauker) avea ieşirea ridicolă de a protesta în numele principiilor leniniste împotriva bătăii(!)”.

Tot în „Puşcăria izolarii totale”, Corneliu Coposu avea să-i fie victimă renumitului torţionar Alexandru Vişinescu, iar Seniorul povestește după 1989, câteva din chinurile ce a avut să le îndure de mâna acestuia: „Am întâlnit un torționar, cu un grad mare, colonel de Securitate care, personal, cu mâna lui, m-a chinuit cu bătăi, cu saci de nisip, cearșafuri ude în baie”. Alexandru Vișinescu avea sa fie judecat de către statul român abia în 2016, la 11 ani după moartea Seniorului.

La 9 iulie 1962 Corneliu Coposu îşi termină de ispăşit pedeapsa și este eliberat. Cântarea doar 51 de kilograme faţă de cele 114 din momentul arestării. Înzestrat însă cu o înţelepciune şi cu o putere de a ierta specifică doar celor care au îndurat calvarul detenţiilor comuniste, Coposu ne vorbește într-unul dintre interviurile de după Revoluţie, de necesitatea iertării și a suprimării dorinţei de răzbunare: „Nu am nicio ranchiună şi nicio ură faţa de cei care s-au pretat la crimele oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără niciun fel de justificare şi-au pierdut calitatea de om şi ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciție. Trebuie iertați. Ca tâlharul de pe Cruce”. (Surse: „Din viaţa lui Corneliu Coposu”, de Tudor Cătălin Zorojanu, Ed. Maşina de scris, Bucureşti, 1991, Revista Historia, Interviu Televiziunea Română)