Sport

FOTO / CSS Buzău, calificare la faza semifinală a Campionatului Național de Baschet Juniori

La sfârșitul săptămânii trecute, 17 – 19 martie 2023, sala Clubului Sportiv Școlar Buzău a fost gazda a patru jocuri de baschet rezervate Campionatului Național de Juniori, Under 17 și Under 18.

La categoria „U 17”, buzoienii au avut de înfruntat, în cadrul Turneului 2, pe CSS Bacău și pe ACS Iris Iași. Au fost două jocuri aprig disputate, iar baschetbaliștii buzoieni s-au impus în ambele meciuri, câștigând cu CSS Bacău cu scorul de 63 – 46, iar cu ACS Iris Iași cu 72 – 53, clasându-se în final pe locul 2 în grupă și obținând dreptul de a participa la faza semifinală a competiției.

Următorul turneu va avea loc în perioada 31 martie – 1 aprilie 2023.

Grupa din faza semifinală vă fi compusă din următoarele echipe: Știința București, CSS 5 Paldors București, LPS Târgu Mureș, CSS Viitorul Cluj Napoca, CS Fly Constanța și CSS Buzău.

Duminică, 19 martie 2023, aceeași echipă de „U 17” a jucat împotriva celor de ACS Cuza Pirates Brăila, ultima etapă din cadrul Campionatului Național de „U 18”,  brăilenii câștigând cu scorul de 56 – 44.

Componența echipei: Luca Anghel, Adrian Ene, Bogdan Țăruș, Darius Davidoiu, Luca Musceleanu, David Chitic, Rareș Mutu, Mihnea Brătescu, Mihai Leonte, Mihai Mărunțiș, Andrei Șerban, Robert Mocanu.

Cei mai mulți dintre componenții grupei U17 de la CSS joacă împreună încă din clasele primare, moment în care au intrat sub tutela antrenorului Ciprian Borcilă.

Marile bătălii pentru accederea în faza finală se vor da împotriva echipelor din București, Cluj și Târgu Mureș, polii baschetului juvenil național.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker