FOTO | Crucea Manafului, monument care unește simbolurile creștine și cele musulmane

Troițele sunt cruci mari de lemn sau de piatră – împodobite adesea cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrate de mici construcții -, așezate la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri unde au avut loc evenimente marcante. Numeroase troițe se găsesc răsfirate de-a lungul drumurilor din Buzău, unele atât de vechi încât înscrisurile de pe ele au devenit ilizibile, șterse de vânturile care le-au bătut chiar și sute de ani.

Puțini dintre noi le mai acordăm importanță, cu toate că, în alte timpuri, troițele erau singurele mărturii ale prezenței omului, dar și a lui Dumnezeu, pe drumuri lungi, singuratice și periculoase, acolo unde călătorii erau însoțiți doar de credință. „Troițele sunt așezate la bifurcația unor drumuri, la răscruce, pentru că diavolul ne ispitește mai ales în momentele de cumpănă, în cele în care suntem nehotărâți și trebuie să luăm o decizie importantă, îndemnându-ne să ne abatem de la calea cea dreaptă și să apucăm pe căi greșite. La fel ca atunci când se întâmplă ca, mergând pe un drum care se bifurcă, să trebuiască să alegem, calea cea adevărată care ne poartă spre Viață este calea arătată de troiță. Ea este așezată întotdeauna pe partea drumului principal, mai bătătorit, mai luminos”, spunea preotul Romeo Ene pentru adevărul.ro.

Inscripțiile de pe Crucea Manafului, unice în țara noastră

La o răscruce de drumuri între comunele Săhăteni și Năeni, ascunsă printre vii, se întrevede Crucea Manafului, o construcție impresionantă, ce măsoară patru metri înălțime, o bază de 64×43 centimetri și o greutate de șase tone. Ridicat în 1846, monumentul este o cruce unică în țara noastră, nu neapărat prin prisma dimensiunii, ci a inscripțiilor aflate pe aceasta, care combină elementele creștine (Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe, Dimitrie din Salonic, arhanghelii Mihail și Gabriel), cu cele musulmane, motive decorative zoomorfe și fitomorfe (plante și animale).

„Pe lângă elementele care se găsesc sculptate pe această cruce, ea prezintă unicitate și datorită celor patru stâlpi pătrați, înalți de 240 de centimetri și cu deschidere laterală de 153 centimetri, care se află în jurul ei și sunt «legați» între ei prin intermediul unui sistem ingenios. Ei sunt uniți în partea superioară printr-un sistem de arcade cioplite din câte un singur bloc de piatră. Din păcate, doi stâlpi au rămas legați între ei prin sistemul de arcade, unul a rămas singur, iar celălalt este căzut în iarbă”, scrie travellerinromania.com.

Istoria crucii, legată de un negustor turc

De existența crucii se leagă și povestea negustorului turc de suveniruri Manaf Selim, care se afla într-o călătorie din Imperiul Otoman către Moldova, când s-a îmbolnăvit grav de friguri, găsind loc de cazare în satul Greceanca, la o rudă a preotului Costache Cârjan, originar dintr-un sat apropiat, Vispești. Negustorul a plătit găzduirea peste iarnă, până în primăvară, când avea de gând să își reia drumul către Moldova.

Într-o zi, Maria, fiica preotului Cârjan, a venit în vizită la gazda turcului Manaf, iar fata i-a picat cu tronc negustorului. Atât de intensă se pare că a fost dragostea, încât turcul a decis să renunțe la religia sa și să se boteze în rit creștin. Potrivit documentului de botez ortodox, negustorul turc avea vârsta de 24 de ani, iar după creștinare a primit numele Gheorghe. Este descris ca un tânăr chipeș și descurcăreț, cu o situație materială destul de bună și ale cărui abilități de bun comerciant l-au determinat să deschidă un han pe bucata de pământ primită de Maria drept zestre, construcție ale cărei ziduri au rezistat până în jurul anului 1980.

Crucea impozantă a fost ridicată de preotul Cârjan, împreună cu fiul său, la răscrucea unor drumuri, care în prezent sunt ușor deviate, de aceea monumentul apare plasat în apropierea viilor. A fost nevoie de o tragedie ca cele două familii să se împace, iar moartea primului copil al cuplului, o fetiță pe nume Dobra, care a trăit doar două luni, a făcut ca supărarea să pălească și să-i ia locul suferința. Mâhnirea negustorului turc a fost atât de mare, încât a decis să-i aducă un omagiu fiicei sale, prin împodobirea crucii ridicată de socrul său, cu elemente specifice mormintelor din Anatolia, zona din care acesta era originar.

„Preotul Mihai Stănescu susține că numele crucii, «a Manafului», e dat din două motive. În primul rând, crede acesta, cel ce a contribuit la ridicarea baldachinului (stâlpilor și coloanelor) s-a numit Manaf Selim / Gheorghe și a fost ginerele preotului Costache Dinu Cârjan și cumnatul postelnicului Ioniță Cârjan, cei care au comandat construirea crucii. Apoi, susține Stănescu, manaf, din turca veche (otomană), se traduce «monument». Există și astăzi în Turcia expresia: «Bir basma Manaf, Manaf yükseltmek»  =  «Un manaf ridică alt manaf»”, mai scrie adevărul.ro.

Controverse asupra autorului crucii

Există și păreri conform cărora povestea negustorului turc nu este altceva decât o legendă, iar crucea ar fi fost comandată, de fapt, de o anume Doamna Ghica din Tisău, care ar fi dat banii pentru realizarea monumentului. Crucea mai este numită și „a Monahului”, unii atribuind inițiativa ridicării ei unui anume Ioniță Monahul.

Inscripțiile de pe cruce par, însă, a lămuri apartenența acesteia. Pe fața vestică stă scris: „Această cruce s-au ridicat în zilele înălțatulu(i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu vv (voievod, n.r.) 1846”; pe fața sudică, sub braț: „De robu lui Dmnezeu Ioanu Postelnicu sinu popa Costache Dinu Cârjan ot (din, n.r.) satu Viespești”; șe fața nordică, sub braț: „Cu fiii mei: Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu Gheorghe: Morți: Costandin er, Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra”.