Actualitate

FOTO / Comunicat: Compania de Apă, proiect de educație urbană „Ziua porților deschise” (P)

Compania de Apă Buzău demarează un Proiect de educație urbană denumit „Ziua Porților Deschise”, având ca scop conștientizarea și educarea copiilor de toate vârstele privind protejarea mediului înconjurător cât și importanța acțiunilor pe care le întreprindem zilnic.

Prima vizită din cadrul Proiectului s-a desfășurat, miercuri, 30 iunie 2021, împreună cu elevii clasei a X-a de la Liceul de Meserii și Servicii Buzău, specializarea Protecția Mediului, la unul dintre cele mai importante obiective ale Companiei de Apă, respectiv Stația de Epurare a Apelor Uzate din Buzău. Aceștia au fost însoțiți de doamna profesor Ionelia Lință.

Elevii au fost întâmpinați, la Stația de Epurare a Apelor Uzate, de colega noastră Florina Năstase, Responsabil sector tratare ape uzate din Compania de Apă Buzău, care le-a explicat, pe baza unei prezentări Power Point, tehnologia și principiile de funcționare ale stației, după care i-a condus pe teren, pentru a le arata fiecare etapă prin care trece apa, de la colectare, tratare și până la deversarea în Râul Buzău, lucru care a contribuit la clarificarea procesului de tratare a apei uzate.

În discuția de la finalul vizitei, elevii s-au arătat extrem de încântați de experiența la care au luat parte, de faptul că au dobândit cunoștințe referitoare la procesul de epurare al apelor uzate, dorind ca pe viitor să fie implicați în mai multe proiecte similare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker