Actualitate

FOTO | Compania de Apă, ecologizare în Crâng. Peste 130 saci cu deșeuri colectați

Vineri a avut loc o nouă acțiune de ecologizare a Parcului Crâng organizată de Compania de Apă sub titulatura ECO CABI, campanie căreia s-au alăturat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Buzău, Trans Bus, Poliției Locale, precum și asistentele medicale de la cabinetele școlare din municipiu.

Campania s-a alăturat evenimentului internațional „Iulie fără plastic” și a constat într-o amplă acțiune de ecologizare a unor zone din Parcul Crâng, între monumentul Obelisc și Heleșteu. Acțiunea s-a concretizat în peste 130 de saci cu deșeuri menajere, majoritatea deșeurilor fiind ambalaje din materiale plastice.

„Ca de fiecare dată, am contat pe sprijinul RER Buzău atât în pregătirea acțiunii și asigurarea dotării necesare, cât și în ridicarea deșeurilor colectate. Sperăm ca și prin această acțiune să contribuim la eliminarea treptată a produselor din plastic din viața noastră. Le mulțumim tuturor pentru solidaritate și spiritul civic demonstrat și îi asigurăm că vom fi CABI ECO în continuare!”, transmit reprezentanții Companiei de Apă.

„Iulie fără plastic” („Plastic Free July”) este o inițiativă care a luat naștere undeva în vestul Australiei, în 2011. O mică echipă de activiști coordonată de Rebecca Prince-Ruiz și-au propus, în iulie 2011, să nu utilizeze niciun fel de obiect de unică folosință din plastic. Demersul a avut ca scop atragerea atenției asupra pericolului reprezentant de acest material pentru natură. Astăzi, „Iulie fără plastic” s-a transformat într-o mișcare globală și într-o provocare pentru milioane de oameni care încearcă să facă – zi de zi – alegeri mai sustenabile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker