Actualitate

FOTO / Clasele de step-by-step de la „Palade”, donație pentru trei orfani din Gălbinași

Cinci clase de step-by-step de la Școala Gimnazială „George Emil  Palade”  au vândut produse eco realizate de ei în valoare de 1.000 lei, bani pe care i-au donat celor trei copii ai familiei Drăgulin – Maria, Cristian și Cătălin -, din Bentu, rămași fără părinți în preajma sărbătorilor Pascale. Banii au fost obținuți prin organizarea unui târg școlar cu produse ecologice realizate chiar de elevi în cadrul unui proiect Erasmus care promovează economia circulară.

Produsele erau realizate de ceva vreme, pentru că, spune directoarea Camelia Timofte, ideea a apărut în urmă cu o lună, când elevii se pregăteau să intre în perioada de „Școală verde”, iar cadrele didactice își planificau să pună în aplicare principiile economiei circulare, să pună în practică teoria parcursă cu copiii în cadrul proiectului Erasmus. „Le-am zis să facem diferite produse. Profesorii au lansat către copii tematica și aceștia au dus mai departe ideile  și au făcut ce le-a plăcut mai mult. Apoi am văzut că veneau pe rând cu produsele și ne-am gândit să facem un târg cu ele, pentru ca să fie văzute de toți elevii. Am gândit să le dezvoltăm astfel și abilitățile antreprenoriale și le-am propus realizarea unui târg cu produsele realizate de ei”, a explicat directoarea Camelia Timofte.

Târgul a avut loc joi, 25 aprilie, în cadrul activităților proiectului Erasmus pe economie circulară, când copiii de la clasele step-by-step au pus în vânzare produse din materiale reciclabile, de la cosmetice la brățărele și chiar și niște ținute din materiale reciclabile. Părinții și elevii au cumpărat produsele, și bănuții pe care i-au strâns, 1.000 lei, au decis să-i direcționeze către cei trei copii ai familiei Drăgulin, de la Gălbinași. „Este decizia lor. Mă bucur că au ajuns la concluzia că este bine să doneze. Ca urmare a acestei activități antrepreoriale de economie circulară a proiectului Erasmus au fost realizate și obiectivele de promovare a economiei circulare, dar a fost de folos și în plan umanitar. Mă bucur că fac un bine până la capăt și elevii noștri învață să fie buni, sufletiști, să sară în ajutorul membrilor comunității care parcurg diferite situații mai dificile, așa cum este cazul copiilor de la Gălbinași”, a mai spus directoarea Camelia Timofte.

Povestea celor trei copii, Maria, Cristian și Cătălin, din Bentu,  comuna Gălbinași,  care au rămas fără niciun sprijin acum, în preajma sărbătorilor Pascale, când, după o  grea suferință, s-a stins din viață, la Spitalul Județean, tatăl lor, Ștefan Drăgulin, în vârstă de 49 de ani, a fost adusă în atenția comunității de Primăria Gălbinași printr-un anunț postat pe pagina de socializare a instituției. Decesul tatălui survine la nouă ani după ce a încetat din viață  mama copiilor, astfel că aceștia au rămas fără sprijinul părintesc. Maria este elevă în clasa a VIII-a și, în scurt timp, va trebui să treacă de examenul Evaluării Naționale. Frații mai mari se află în clasa a X-a la liceu, respectiv la Facultatea de Construcții din București, acesta din urmă, în vârstă de 21 de ani, întrerupându-și studiile pentru a întreține familia.

Apelul Primăriei Gălbinași

„Stimați locuitori ai comunei Gălbinași, Am primit, astăzi, cu amărăciune vestea plecării dintre noi a domnului Ștefan Drăgulin, un bun consătean al nostru, din satul Bentu. Avea 49 de ani, iar în ultima vreme a luptat cu demnitate și curaj împotriva unei boli nemiloase. Din nefericire, astăzi a încetat din viață la Spitalul Județean Buzău, lăsând în urmă trei copii singuri, răpuși de durere. Mama lor a decedat în urmă cu nouă ani, iar de atunci, domnul Ștefan a continuat să se ocupe cu dăruire și sacrificiu de creșterea și educarea lor. Doi dintre ei sunt încă elevi, iar băiatul cel mare a ales Facultatea de Construcții din București. Fiica cea mică, Maria, care acum este elevă în clasa a opta, a încheiat toți anii de gimnaziu cu media 10.

Astfel de momente, de pierdere și suferință, ne unesc. Durerea unuia dintre semeni ne reamintește că suntem parte a unei mari
familii, în care este important să ne susținem reciproc, să ne împărtășim bucuriile și tristețile… De aceea, fac un apel către toți cetățenii comunei Gălbinași, care pot și doresc să se implice pentru a oferi sprijin în această perioadă de grea încercare. Noi, Primăria Gălbinași, am luat deja decizia să îi susținem cu tot ceea ce este necesar în această perioadă, în care, din păcate, trei copii trebuie să își conducă la groapă singurul părinte pe care îl aveau. De asemenea, vom încerca să le fim alături și de acum înainte, căci suntem o comunitate unită și nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să odihnească în pace sufletul lui Ștefan Drăgulin!”, acesta este mesajul postat de Primăria Gălbinași pe pagina de socializare a instituției. Mesajul a avut parte de numeroase reacții, oameni de bine exprimându-și intenția de a ajuta copiii.

 

Articole similare